Primavara femeilor singure
Mi-a placut tare mult, si vi-l daruiesc si voua, forumistele mele dragi!
--------------------------------------------------------------------------------
Primavara din cer si din oameni s-a ratacit prin zapezi si vanturi, lasand usa anotimpului deschisa, doar spre frig si cenusiu. Cand e frig, singuratatea e mai grea. Fulgii lovesc pervazul ferestrei si al inimii, strivind, fara mila sau regrete, fiecare clipa in care lacrima tacerii asteapta mangaierea unui cuvant sau a unei inimi. Nimic din noi nu infloreste cand zapezi de ganduri si nelinisti ne arunca prizonieri in catusele singuratatii. Cu siguranta exista si o cheie, dar de cele mai multe ori, e aruncata intr-un ocean de asteptare si dor. Alteori visam, ani si ani, sa vina un salvator care sa ne scape din ghearele insingurarii. Dar zburatorul intarzie...
Doamne, de ce ingadui sa fim atat de orbi, incat sa nu vedem ca de cele mai multe ori, cheia e chiar in mainile noastre, in inima noastra, in mintea noastra, in sufletul nostru? De ce ne e teama de zborul libertatii de a alerga spre o alta inima, de zborul iubirii?
Traim in trecut, calcand mereu pe urmele zilelor cand eram sau nu pereche. Cautam raspunsuri si rezolvari doar pentru ieri. Ne topim timpul si bucuria in focul neputintei de a schimba acum ce a fost atunci. Ramanem vesnici prizonieri intre
--------------------------------------------------------------------------------
Primavara din cer si din oameni s-a ratacit prin zapezi si vanturi, lasand usa anotimpului deschisa, doar spre frig si cenusiu. Cand e frig, singuratatea e mai grea. Fulgii lovesc pervazul ferestrei si al inimii, strivind, fara mila sau regrete, fiecare clipa in care lacrima tacerii asteapta mangaierea unui cuvant sau a unei inimi. Nimic din noi nu infloreste cand zapezi de ganduri si nelinisti ne arunca prizonieri in catusele singuratatii. Cu siguranta exista si o cheie, dar de cele mai multe ori, e aruncata intr-un ocean de asteptare si dor. Alteori visam, ani si ani, sa vina un salvator care sa ne scape din ghearele insingurarii. Dar zburatorul intarzie...
Doamne, de ce ingadui sa fim atat de orbi, incat sa nu vedem ca de cele mai multe ori, cheia e chiar in mainile noastre, in inima noastra, in mintea noastra, in sufletul nostru? De ce ne e teama de zborul libertatii de a alerga spre o alta inima, de zborul iubirii?
Traim in trecut, calcand mereu pe urmele zilelor cand eram sau nu pereche. Cautam raspunsuri si rezolvari doar pentru ieri. Ne topim timpul si bucuria in focul neputintei de a schimba acum ce a fost atunci. Ramanem vesnici prizonieri intre
si noi la o nunta in Germ!
...acum mi-a cam trecut.