by leila » Tue Oct 07, 2003 2:40 pm
Am crezut ca o sa-mi pot stapini lacrimile, insa msg-le voastre (care nu se mai terminau!!!!), de la atitea persoane necunoscute, m-au facut sa inteleg cit de singura sint si...,totusi, cit de multi prieteni pot avea. Va multumesc tuturor, nu cred ca voi avea timp sa va raspund in parte, cel putin nu azi, si sa stiti ca, incurajarile
, sfaturile si gindurile m-au facut sa inteleg ca EL nu ma merita... Nu sint urita... Dar, de cind ma stiu, nu mi-am folosit sex-appealul (pe care multi au spus ca-l am) pt a cuceri, neaparat... De cind sint insarcinata mi se repeta mereu ca sint mai draguta... de altfel, afara de burtica, nu m-am transformat prea mult. La ultimul control BB-ul era OK (capusor de 25 cm, batai inima=127/minut, avea tot ce-i trebuie...)... Mi l-am inregistrat pe o caseta video... De la 4 luni i-am ales si un nume: RADU! (pt ca rar se intimpla asa cedva si pt ca nici o clipa nu am crezut ca mi se va intimpla chiar mie!)... Spaime si temeri pt nastere, pt BB am mereu...As merge zilnic la ecograf sa-l vad, sa-l stiu sanatos si nu ma rog decit pt el! Am mai fumat, mai fumez inca... In rest incerc sa fiu cit de vesela pot (de fapt asa imi e firea!)..., iar la serviciu, de multe ori chiar reusesc asta... Cei care imi cunosc situatia chiar se mira, intrebindu-se cum de mai am putere...Dar, cind situatia devine de nesuportat, exista o iesire admirabila: SA TE OBISNUIESTI! Multumesc lui Dumnezeu ca, (aprox de la 6 luni) nu ma mai intereseaza nimic de EL... Doare inca, dar nu-l mai pot vedea, nu il mai urmaresc cu privirea, nu ma mai ingrijorez cind lipseste, nici macar nu-mi mai pasa...Daca nu as fi nevoita sa locuiesc in aceeasi casa cu el cred ca m-as putea convinge ca...nu a existat niciodata. Si cit l-am iubit!!! Acum doua luni, am dat de pomana pt tatal meu, iar cind am intrat in casa EL minca la bucatarie cu maica-sa ...Am mers direct in camera mea, nu inainte insa de a simti un oarece miros... Tirziu, in noapte m-am trezit ca nu mai am aer, tahicardie...Am iesit in hol cu intentia clara de a-i telefona doctoritei, dar nu putean articula nici un cuvint...Soacra-mea (probabil m-a auzit cum respiram) s-a speriat de fata mea, s-a panicat, striga sa i se spuna nr de la Salvare (domnul meu era in camera sa de lucru, cu usa deschisa...si nu misca un deget; nu a scos un cuvint)...Probabil ca aratam cadaveric, ca am vazut-o pe soacra-mea iesind...A revenit in citeva minute cu o docorita, necunoscuta mie... Rezultatul: iminenta de avort! Mi-a fost pofta de la omleta facuta de ei (desi in mod normal eu nu ma dau in vint dupa asa ceva), stres, emotii...Acum am 7 luni si 2 saptamini... Voi naste prin decembrie (15-20, sau poate chiar de Craciun).
idonciu