Forum CopilulMeu

Ma ducur ca am deschis acest subiect chiar daca acum nu voi putea scrie mare lucru. Am simtit nevoia sa-mi rezerv un spatiu unde sa pot sta de vorba in primul rand cu mine dar si cu voi. Deocamdata vreau sa am un revelion frumos si sa incep noul an bine pentru ca voi avea nevoie.
Ma cuprind emotiile ca se apropie nunta mea (27 ian) si de abia astept sa va povestesc cum a fost, ce a fost si sa va arat poze.
Am o mare dilema: oare un copil poate dezbina o familie? Si daca da: in ce conditii? Am tot citit pe aici povestile voastre si am observat ca sunt cazuri in care un copil nu a adus in familie linistea si dragostea ci din contra.
Astept sa-mi povestiti din experientele voastre!
De la 1 ianuarie va voi povesti mai multe despre mine poate astfel ma voi redescoperi si eu mai bine! Pana atunci va pup, va iubesc si va doresc un An Nou plin de fericire!

Eva, firesc ar fi ca un copil sa nu aduca decat o fericire imensa si o emotie pe masura.....
Poate doar un copil care nu a fost dorit ar putea sa produca o dezbinare in familie, insa nu in conceptia mea.
E adevarat si crunt....exista cazuri si nu putine si n-am sa inteleg niciodata de ce se intampla acest lucru. Totusi, ma intreb daca intr-adevar copilul produce dezbinarea despre care vorbesti sau cauzele sunt de fapt cu totul altele.
Te pup, si-ti doresc in primul rand un nou an fericit si in al doilea rand (si nu ultimul) .....o nunta ca-n povesti!!!

Si eu cred ca de fapt, cauzele dezbinarii unei familii sunt cu totul altele dar multi nu vor sa recunoasca adevaratele motive si atunci....
Iti multumesc tare mult pentru urari si eu la randul meu iti doresc ce imi doresc si mie!

imi doresc f mult acest copil. Asta chiar daca la inceput nu am fost sigura de ceea ce vreau. Imi amintesc ca in urma cu cativa ani am fost la dr. pentru ca aveam niste dureri cumplite de burta si dupa control l-am intrebat asa, intr-o doara, daca eu pot avea copii. Dr. s-a uitat la mine si mi-a spus ca inca sunt prea mica. Din privirea lui am inteles ca ceva nu era in regula si am repetat intrebarea. Raspunsul m-a sagetat: Incercam! Nici nu ma asteptam. Apoi dr. mi-a spus ca sunt ceva probleme dar vom vedea.... De atunci nu m-a mai interesat nimic. Apoi l-am cunoscut pe Cata. Isi dorea f mult un copil. Eu evitam mereu subiectul stiind ca nu se putea pune problema fara tratamente. Timp de mai bine de 3 ani nu am folosit nici o metoda contraceptiva. El isi dorea un copil iar eu stiam ca nu voi ramane insarcinata. Dupa un timp Casta si-a dat seama ca e ceva in neregula cu unul dintre noi. Nu am vrut sa se simta vinovat si i-am sugerat ca la mine ar fi problema. M-a indrumat de mii de ori catre un control si mi-a spus ca vom face tot ce se poate pentru a urma un tratament. Am tot amanat momentul. In luna octombrie insa, mi-a intarziat ciclul, lucru care ffff rar se intampla. Am asteptat cateva zile. Eram ingrozita. Ma ingrozea ideea unei sarcini, nu-mi explic de ce. In cele din urma am luat un test si..... rezultat pro. Reactia mea a fost total tampita adica plangeam si imi spuneam ca nu vreau un copil. Catalin a incercat sa ma linisteasca dar eu am continuat la fel, eram distrusa, dar repet, nici acum nu stiu de ce. Cand a aflat mama aproape ca m-a obligat sa avortez. Atunci m-am trezit si mi-am spus si i-am spus si ei NU. Era pentru prima data cand am devenit f ferma in fafa mamei mele. Au urmat apoi presiuni mari din partea ei dar nu am cedat (nu facusem niciodata avort). Mentionez ca am 24 ani. Apoi la serviciu am intrat mult pe net si am citit tot ce se putea despre avort.
Cata imi spunea continuu ca nu crede ca va putea iubi o ucigasa de copii. In cele din urma mi-am dat seama ca eu, de fapt, iubesc acest copil si nicidecum nu mi-as fi dorit sa nu-l am. Acum sunt aproape un 4 luni si imi doresc ca ca nu cumva D-zeu sa ma pedepseasca pt gandurile mele iar puiutul meu sa pateasca ceva. Traiesc la intensitate maxima aceasta sarcina, cu mama toate merg f bine acum, a acceptat ca va fi bunica, ne pregatim de nunta iar eu si Cata suntem f fericiti. Singura mea teama e ca bebe meu sa nu pateasca ceva rau. Imi doresc sa-l nasc sa fie sanatos si totul sa fie f bine. E tot ce imi doresc acum de la Dumnezeu si de la viata.

Vreau sa-i ofer acest copil cele mai frumose emotii. De aceea am citit cam tot ce s-a scris pe acest forum. M-am bucurat si am plans cu fiecare in parte. Cred ca am nascut cu fiecare dintre voi. Va iubesc pe voi si pe -ii vostri. Sunteti cele mai bune prietene ale mele acum. Cateodata imi imaginez ca stam, asa toate la o cafea si discutam. Am prieteni (e) dar de multe ori esti inteleasa intr-adevar doar de cei care impartasesc aceleasi emotii ca si tine. Si nu-i pot cere prietenei mele sa ma inteleaga cata vreme ea e la capitolul de imbracat misto si mers in club la agatat etc.

Tickerul meu arata ca astazi am implinit 16 saptamani. La multi ani meu scump si-ti doresc multa sanatate si sa te nasti frumos!

O colega tocmai mi-a spus ca in vreo 2-3 saptamani va incepe sa miste. Sunt asa fericita! De abia astept!

Daca va fi fetita (ceea ce ne dorim din suflet) se va numi Alexia Ioana. A mai fost o varianta Eva Alexia dar am renuntat pt ca vroiam si un sfant si Ioana imi place mult. Daca va fi baiat: Alexandru Stelian.
Ce parere aveti?

La multe saptamani bune in burtica (doar pana la termen) pentru bebelusul tau! Dupa ce va incepe sa miste il vei simti si mai aproape pe puiul tau.
Esti o mama f. buna pentru puiul tau, drept dovada i-ai aparat viata chiar daca mama ta nu era de parerea asta. Eu cred ca bebelusul tau e un dar de la Dumnezeu si tu stii sa il pretuiesti.

Un bebelus zdruncina bine si pune la incercare relatia dintre parintii lui, dar daca acestia stiu care le sunt prioritatile si nu uita sa-si acorde atentie si lor, nu numai bebelusului, totul iese bine.

Sanatate multa si sa ai grija de voi!

Multumesc mult pentru cuvintele tale. Se vede ca esti o inteleapta!
Iti doresc numai bine si un An Nou plin de fericire sa aveti!