Forum CopilulMeu

De mult timp bantui pe la jurnale si nu-mi pot face curaj sa scriu. Nu consider ca am talent la scris, am preferat dintotdeauna stiintele exacte. In seara asta povestea floriii-de-colt m-a rascolit si am gasit subiectul potrivit sa-mi deschid jurnalul.
Ne-am cunoscut cand aveam doar 16 ani la o petrecere data de un vecin de-al meu la sugestia si insistentele sotzului meu. A fost prima mea noapte de calvar deoarece am trecut printr-un viol si nu am spus nimanui... Apoi au urmat amenintarile ca va spune tuturor si teroarea. Am acceptat sa fim impreuna cu gandul ca se va plictisi de mine si ma va lasa in pace. Dar nu a fost asa. Dupa jumatate de an am ramas insarcinata si iar nu am spus nimanui... decat lui. Mi-a dat bani pentru intrerupere dar naiva cum eram am asteptat prea mult... si nu s-a mai putut face nimic.Nu eram casatoriti, nu-l iubeam dar urma sa fim parinti. Am nascut, parintii mei au insistat ca el sa-si asume raspunderea si sa fim impreuna cu toate ca nu l-au placut nici o clipa. Am intrerupt scoala si la 17 ani eram mamica. Nu a fost un copil dorit dar este un copil iubit in ciuda tuturor celor intamplate.

E atat de greu sa deschid aceste rani... sper ca fac bine. Macar pentru cele care nu stiu ce inseamna nefericirea. Voi fi cu siguranta judecata dar asta sunt eu.

am deschis jurnalul tau zicandu-mi "uite un jurnal nou, pot sa citesc si eu de la inceput, poate e ceva dragut"... am inghetat cand am citit... pur si simplu nu stiu ce as putea sa-ti spun, mi se pare ca orice cuvinte ar suna stupid si grosolan intr-o astfel de situatie...

am cunoscut din pacate cateva femei care au trecut printr-un viol si nu au indraznit sa marturiseasca nimanui. unele dintre ele au ramas marcate toata viata, altele au avut puterea sa mearga mai departe... dar sa ajungi in situatia de a te casatori cu barbatul respectiv... pentru mine e ceva inimaginabil! nu te judec - ar fi absurd. stiu cat de greu e la 16 - 17 ani sa iei astfel de decizii, sa hotarasti ceva pentru tot restul viatii tale.

nu stiu cati ani ai acum si nici care e in momentul asta situatia ta familiala, dar faptul ca ai deschis acest jurnal pe acest forum unde mesajele nu pot fi sterse sau editate e o dovada de mare curaj si te respect pentru asta. inseamna ca vrei sa schimbi ceva, sper din tot sufletul sa reusesti.

noi suntem aici sa te sustinem, dar greul iti revine oricum tie.

shine on, little star!

Probabil ca incurajarile nu mi-au lipsit niciodata ci curajul sa rup pisica-n doua. Inca mai astept ziua in care curajul sa ma lumineze...

Suntem aici, alaturi de tine. Nu avem de ce sa te judecam, cel mult o sa ne spunem parerea, daca ai nevoie!!!

Tori Amos (cantareata) a trecut si ea printr-un viol pe care l-a transformat in cantec, l-a povestit, s-a eliberat astfel de aceasta povara in fata reflectoarelor si a multimii care o privea.

am vrut sa ti-l trimit, dar poate mai bine nu...

ceea ce faci tu acum necesita la fel de mult curaj, faptul ca ai inceput acest jurnal... ai grija de tine!

Micuta_stea, bine ai venit la jurnale!...
E greu de imaginat prin ce ai trecut, si e si mai greu de dat sfaturi in asemenea circumstante, suna oarecum nedrept. Raspunsurile le vei gasi... tot in tine, cu multa rabdare si vointa de a face lumina in interiorul tau. Si cu curajul de a hotari ce e de facut mai departe...
Important e sa stii ca iti citim gandurile si ca incercam sa-ti fim alaturi cu o vorba buna...

Am stat cu el toti acesti ani pentru ca am fost convinsa ca ma iubeste pe mine si pe copilul nostru. Cand m-a cunoscut a incercat de multe ori sa ma faca sa iesim impreuna dar eu nu l-am placut... era cu 6 ani mai mare si un baiat deloc frumos, n-avea nici o sansa. Asa a considerat el ca daca ma forteaza, ii va fi mai usor sa ma manipuleze apoi si ma voi obisnui cu ideea ca voi fi a lui. Cata dreptate a avut...
La un an dupa ce am nascut a avut loc o revolta in mine. Aproape un an am avut cateva aventuri... cam tot ce mi-a iesit in cale. Acum, uitandu-ma in urma realizez ca mi-am facut mie rau pentru ca nu m-au ajutat cu nimic aceste escapade. Nu mi-au adus decat suferinta mai tarziu.

,,Iesirile" tale sunt explicabile, data fiind situatia in care esti. Nici nu stiu ce as putea sa-ti spun mai mult. De tine depinde, totul e inmainile tale. Acum nu mai esti adolescenta naiva care a trecut printr-o trauma si a facut ce au considerat altii ca e mai bine. Esti matura si esti TU. Ce ai sa faci cu viata ta?

Foarte ciudata si dramatica povestea ta !!!
Acum cum il "privesti" pe sotul tau? Banuiesc ca nu ai cum sa-l iubesti, dar ai putut macar sa-l ierti ? Va intelegeti?