Forum CopilulMeu

Suntem iarasi
- Eu si cu Mine -
In fata vietii, ca doi prieteni buni
Eu si fata din oglinda suntem
doua straine
cu-aceiasi ochi
caprui si nebuni.

Am vazut-o razand
si-am vazut-o plangand
si-am vazut-o de-atatea ori
umbland cu capul in nori
Dar oglinda s-a spart
si-am ramas doar Eu
iar acum ma-ntreb
ma-nterb mereu:

Unde-i Minele meu?

N-ar trebui sa fiu asa frustrata
pentru un colt de ciob mincinos
era o oglinda, doar,
nu era o fata
si totusi lumea mea
s-a intors pe dos!

Si poate cineva
ma mai asteapta inca
o fata - exilata
intr-un ciob argintiu...
Dar sunt prea multe cioburi
risipite prin lume
iar locul oglinzii
a ramas pustiu!

Unde-i Minele meu?

Ideea unui jurnal on-line mi se parea pana nu demult putin absurda: in fond jurnalul e forma ultima de solilocvie, expresia intimitatii pe care nu vrei sau nu poti sa o imparti cu ceilalti...

si totusi...

atunci cand esti doar un necunoscut, doar un nume, poate fi interesant sa vezi ce reactii trezesc celorlalti trairile tale.

Asa ca...

Azi oscilez intre seninatate si amaraciune. E o zi mohorata de toamna, dar cenusiul de afara nu ma intristeaza pentru ca se asorteaza cu cenusiul din mine. Ma doare propria-mi mediocritate, me enerveaza marginirea celorlalti. Totusi undeva in adancul sufletului sunt senina si multumita.

Mi-e dor de acel "mine" care isi petrecea noptile cantand si stand de vorba sidansand si iubind... cum naiba reuseam sa dorm 3 ore pe noapte si a doua zi sa o iau de la capat!?

Cred ca m-am hotarat sa scriu aici pentru ca ma simt intr-o pana crunta de creativitate, pentru ca nu ma mai simt capabila sa fac lucruri frumoase - poezii, cantece, povesti, dansuri, desene... Incerc sa-i cant lui BB si repet la nesfarsit aceleasi 5 sau 6 melodii de care m-am plictisit pana peste cap. Nici macar poze nu ma simt in stare sa fac... (ma refer la poze "gandite" nu la declansari intamplatoare ca uite ceva dragut!)

Aseara am discutat pana pe la 2 cu sotul meu si-i spuneam ca e ceva in mine care nu merge ok si care-mi genereaza o stare de nemultumire cronica, dar nu reusesc sa-mi dau seama ce. Abia azi am realizat ca asta e, sentimentul ca sunt un izvor secat... In momentul in care nu am mai putut sa cant a murit ceva in mine.

"Shine on you crazzy diamond!" ziceau cei de la Floyd...

Oamenii din jurul meu se ingrijoreaza pentru tot felul de lucruri: casa, bani, masina... Ma gandesc si eu la ele, dar nu pot sa le consider importante. Sunt necesare, sunt carligele cu care societatea de consum ne prinde si ne tine in unditele ei.

Si ne impiedica sa visam, sa gandim frumos, sa fim generosi.

imi place ce ai scris iar versurile ............
dar in acelasi timp cred ca la un moment dat in existenta noastra si in trecerea noastra scurta pe acest pamant fiecare din noi trecem prin momente de tristete care vin si pleaca precum noi, care la un moment dat poate ne simtim eterni, dar din fericire nu suntem.

Si asa ca o paranteza cand am citit titlul am crezut ca intrebi de Mina.

azi m-am plimbat prin ploaie (ma rog, mai mult o burnita) si n-am vorbit deloc cu BB pentru ca am simtit nevoia sa tac si sa ma bucur de copaci si de mine.



uite ce chestii frumoase stiu sa faca altii!

ia sa vedem, iti ridica spiritul?
[url=http://www.youtube.com/watch?v=rXUSJP9zG0s]comfortably numb[/url]