Forum CopilulMeu

Sper ca aceasta stare sa fie trecatoare desi ma confrunt de ceva vreme cu ea. Ciudat! Prietenii buni pe care i-am avut si inca ii mai am dar sunt departe spun ca printre straini esti singur, esti doar tu... cu tine sau cu familia ta. Mie mi se intampla acest lucru aici...ACASA.

Ma lovesc din ce in ce mai mult de oameni ai interesului, e pierduta pe undeva in necunoscut notiunea de prietenie. Ma simt singura si inutila...simt asta dupa mutenia telefonului, ma simt izolata. Si e nedrept mai ales atunci cand ai atat de daruit.

Poate, maine(cand va fi acest maine???) va fi mai bine!

Singuratatea nu se masoara dupa mutenia telefonului (parerea mea). Te poti simti la fel de singura chiar daca telefonul suna in draci, cum se spune, sau chiar daca esti in mijlocul unui grup imens de oameni. Nu sta si astepta tu un telefon, sunt sanse mari sa fii dezamagita. Iesi, cauta, zambeste mult....

Poate ca din cauza ca eu nu sunt niciodata singura,imi doresc cu ardoare clipe de singuratate. Clipe in cara sa ma plimb in parcuri,prin magazine,sa dorm,sa-mi fac linistita toate tabieturile! La mine telefonul e mut de obicei. Si cand eram singura,la propriu, cand nu aveam iubit sau prietenii erau plecati,mereu gaseam ceva de facut care imi facea placere. Dar eu nu stiu cum e sa fii absolut singura,sa nu ai probleme de rezolvat care sa nu-ti permita sa observi ca n-ai pe nimeni in jur! Un sfat as putea sa-ti dau,dar nu stiu cat e de util...incearca sa faci numai ce iti face placere sau antreneaza-te in activitati de tot felul(eu coseam, crosetam,impleteam,numai goblen n-am facut ). Mai ales ca acum e vara,o plimbare,o vizita pe undeva iti mai pot alunga singuratatea! Succes!

Stejara, nu vreau sa te supar, dar cati ani ani? Mi-aduci aminte de mine pe la 17 ani, de reflectiile mele melancolice...
Pe vremea aia citeam foarte mult, avem iubiti trecatori si o gasca de prieteni cu care imi faceam de cap. Si cu toate astea, ma simteam singura, neinteleasa... Deh, adolescenta, ce sa-i faci!!!!
Te-au sfatuit bine fetele: iesi in lume, zambeste, apuca-te de ceva care sa-ti faca placere, gandeste pozitiv...
Cami are dreptate. Am si eu o prietena care ar da orice sa fie singura din cand in cand, fara copii, fara telefoane, fara sot care pretinde masa, curatenie... Chiar ieri mi se confesa ca, atunci cand e singura, nu intra nici macar pe messenger!!!
Oricum, eu consider ca ai facut un pas important contra singuratatii - te-ai inscris pe forum!!!!
Iti spun:
Si sper sa-ti faci cat mai multe prietene/prieteni...

Primrose,cata dreptate ai! Sunt zile in care nici nu deschid calculatorul,numai ca sa stau si eu nitel "de pomana",sa fiu mai singurea,bineinteles,cu Alex langa mine! Stejara,odata ce intri pe forumul asta,vei gasi mereu un loc in care sa te destinzi,sa citesti o gluma,sa dai un sfat,sa-ti spui o idee! Asa ca fii pe-aproape!

Bine ai venit Stejara! Si eu cand am momente dificile intru pe forum, pt ca au grija fetele sa imi revina buna dispozitie!

Stejara,cand ne-am mutat din Bucuresti pt ca sotul a fost transferat chiar in orasul meu natal am zis ca turbez. Am stat 7 ani in Buc, aveam acolo fff multi prieteni si am ajuns acasa unde nu mai cunosteam pe nimeni. Plangeam tot timpul, din serviciul pe care-l aveam (scoala era la 5 min de locuinta mea) ajunsesem sa fac naveta la tara ca nu erau posturi, sotul mai mult la serviciu, pleca mult in delegatii iar eu ramaneam numai cu mama.Inchipuie-ti la 25-26 de ani sa nu ai prietene decat de mama!
Pana la urma mi-am facut foatre multe prietene la scoala, pe scara-ca doar ne cumparasem un apartament ca nu mai suportam sa stau cu ai mei-, si incet mi-am reantalnit si colegele de liceu, de generala iar acum parca sotul se supara ca niciodata nu poate sta linistit fara sa sune telefonul.
Avem acum si 4 perechi de fini, tot prieteni care sunt nelipsiti de la noi, iar duminica mai cununam inca o pereche.

Asa ca poti fi inconjurata de prieteni oriunde, numai sa vrei si tu.

Am citit mesajele voastre incurajatoare si va multumesc pentru urari.

E foarte frumos ceea ce-mi spuneti voi, n-a fost asa mereu, n-am avut acest sentiment dar in ultimii ani s-a intamplat. De mai bine de cinsprezece ani sunt singura eu si copilul. Asa a fost sa fie. Viata mi-a oferit si alte cunostinte dar barbati familisti ce cautau doar aventuri si putini in categoria singuri care doreau un acoperis intr-o perioada mai dificila a lor.

Putinele prietene familiste isi rezuma prietenia doar pana iesi de la serviciu sau evita. Dar nu uita sa-ti arunce ca ele au obligatii sau sa aminteasca in discutii mereu de "el". Cu ceva timp in urma ii fac un bine unei amice, imi multumeste...ii las un mesaj in care o invit la o cafea intr-o zi...imi multumeste si promite ca va suna, mi se ofera sansa de a participa la un seminar intr-un week-end, totul gratuit, ii trimit si ei aplicatia doar sa o vada, ma intreaba daca merg si cand o sun nu raspunde pe mobil, ba la putin timp il inchide. E doar un exemplu izolat...

Si pot continua...an de an s-a instalat la mine vara, doua saptamani o fosta colega de facultate. As vrea sa vad si eu orasul in care locuieste, n-am ajuns in partea aia de tara niciodata. Ce credeti? I-am sugerat ca as vrea sa ajung cateva zile acolo, mi-a explicat cat de "incarcat" este programul ei pana la mijlocul lui iulie dupa care mi-a reaminit: cum termin vin la tine!

Uneori am impresia ca sunt prea buna. Cred ca oameni buni exista dar e mai greu sa-i gasesc. Uneori as vrea sa plec intr-un week-end dar sunt lucruri pe care nu le poti face singur.

Cu prietenie, Stejara

Ba da, Stejara, poti sa faci multe lucruri singura! De ce sa nu pleci intr-un week-end? De cine/ce ti-e teama? De prejudecati? De ceea ce-o sa zica lumea? De singuratatea care ar putea sa te cuprinda si acolo, vazand familii complete?
Sa stii ca si eu am avut o perioada asemanatoare, insa nu-l aveam pe Cezar, nici nu-l cunoscusem pe sotul meu. Singurul meu refugiu, multa vreme, a fost munca. Munceam ca nebuna, de dimineata pana seara (imi picase si un mare "noroc", un proiect destul de dificil, dar cu multe satisfactii profesionale). Munceam sambata, duminica, oricand si oriunde. Ma apuca groaza cand se apropia cate un week-end in care stiam ca n-am mare lucru de facut. Mai ieseam cu colegii, dar, ca si tine, ma loveam de discutii legate de casa, soti, obligatii. Ma simteam foarte complexata. Pana cand am zis ,,gata!". Si am inceput sa ies mai des: la petreceri, la plimbare, chiar la restaurant. Da, am fost de cateva ori singura si am mancat, am savurat cate un cocktail. Uneori, aveam impresia ca lumea se uita lung la mine, dar eram asigurata - imi luam cu mine o mapa si ma faceam ca lucrez, ca-s genul care mananca la restaurant din lipsa de timp Dar ma simteam bine.
Cred ca prea mult ne blocam in niste idei preconcepute, de genul ,,o femeie singura n-are voie sa..." Si mai sunt convinsa ca, in strainatate, o femeie singura, cu sau fara copil, nu e privita ca si cum ar fi o specie ciudata. Astea-s idei mai de pe la noi.
Si apoi, nici macar NU ESTI SINGURA! Ai copilul, e minunat! Si ce e anormal in faptul ca-ti petreci un week-end cu el, departe de casa? Du-te si simte-te bine! Depinde de tine, nu de cei care ar putea sau nu sa te sune sau sa-ti vina la usa!

Scuza-ma, Stejara, te-am vazut la ,,prieteni din strainatate" si am ramas cu impresia ca nu locuiesti in tara. Chiar si asa, acesta nu e un motiv ca sa nu faci ceea ce ti-ar placea. Da-o-ncolo de lume, stii tu, nimic in afara de pamant n-o astupa!