Forum CopilulMeu

Incep:
se spune, uita trecutul, nu lua in seama prezentul, gandeste-te doar la viitor.

Poti?, eu una nu.
Nu pot uita!
Si nici nu pot ierta. Am o ideea preconceputa, ca de iertat, doar Dumnezeu iarta. N-am ajuns la o asemenea puritate spirituala ca sa-mi pot permite sa iert.

Am avut multe inconveniente pe tema asta.
Singura ideea cu care sunt de acord, e ca timpul le rezolva pe toate, ma rog, in timp se estompeaza chestii care te-au afectat la un moment dat, dar nu pot spune cu mana pe inima, ca le si vindeca.

Viata mea, si nu numai, e alcatuita din mai multe capitole.
Capitolul unu: Copilaria - am avut norocul sa am parte de o copilarie aproape perfecta. Mi-as fi dorit sa pot oferi si eu copiilor mei ceea ce am avut eu.

Capitolul doi: Adolescenta - frumoasa, tumultoasa plina de lucruri care mi-am dat seama la timp, nu reprezinta chiar f mult. Eram constienta ca nu cu mine incepe si se termina lumea, ci eram doar o existenta, dar totusi, era vorba de existenta mea.

Capitolul trei: Tineretea - aici apar subcapitole, nu dezvolt f mult, punctez doar cateva aspecte, in anul II, a intrat in viata mea, cel care urma sa devina tatal copilului meu, sotul meu si omul cu care alcatuiam un tot perfect.
Incepand din aceasta perioada, am realizat ca nu poate exista perfectiune
Nu dezvolt prea mult, spun doar ca, am avut sansa sa traiesc perfect. Perfect dupa standardele mele. Eram amandoi constienti ca atinsesem apogeul si ca, intr-un fel, ii suparasem pe zei.
Urmeaza declinul, finalul tragic, epilogul.

Capitolul patru: O noua sansa - aici incepe o alta perioada, la care nu credeam ca mai pot visa.
Intra in scena actualul meu sot, omul care prin nu stiu ce metode, m-a facut sa inteleg ca-mi pot continua viata in doi, ca am tot dreptul sa merg mai departe.
N-am atins perfectiunea, acum nu ma judecati ca sunt o perfectionista, nici pe departe, acum stiu ca n-am sa mai ating apogeuri, dar nici nu cred ca mi-as mai putea dori vreodata.
Avem o viata normala de cuplu, cu probleme si neajunsuri, recunosc, nu majore, pana acum, dar totusi sunt.

Si cu toate acestea, acum stiu ca ceea ce am acum, mi-am dorit sa am.

Mult noroc in continuare, Iullia!

Multumesc Cristina, toti avem nevoie de putin noroc.

Cat despre durerile care nu se vindeca, doar se prafuiesc acolo undeva in sufletul nostru, stiu ca asa e.
Totusi, daca as mai trai o data, la fel as proceda, n-as schimba nimic.

Acum sunt intr-o stare excelenta.
Stiind ca nu pot avea totul, ma multumesc cu ceea ce am.
Am doi copii superbi, si la propriu si la figurat.
Am un sot care stie ce vreau si poate asigura echilibrul pe care eu nu l-am avut niciodata.

Am si lipsuri, dar, multumesc lui Dumnezeu, sunt doar materiale, aspect peste care se poate trece, mai ales ca e o situatie de moment.

Am parinti si socri care stiu sa se faca utili atunci cand este nevoie, fara sa se implice prea mult.

Si mai am nevoie de sanatate, pt noi si pt cei din jurul nostru.

M-ai intrebat Larisa, de ce am ales acest titlu.
Simplu, este Iulia in oglinda, cum se vede ea, si cum o vad ceilalti.
Sau, altfel spus, o Iulia care incearca sa vada unde si daca a gresit, cu toate ca, nu va recunoaste asta niciodata, nici chiar in fata ei.

Si inca ceva, sunt balanta, cu ascendent in sagetator.

Iulia,ma bucur pentru tine ca ai ceea ce ti-ai dorit.Ma bucur ca ai un sot care stie ce vrei,parinti si socrii care stiu sa se faca utili la nevoie.Te invidiez,in sensul bun al cuvantului.
Desi nu te cunosc prea bine,uneori imi amintesti de prietena mea din Spania,care e mai mare cu 12 ani decat mine.La fel ca si ei,eu n-am sa pot sa-ti dau sfaturi,doar sa primesc.
E foarte adevarat ce ai spus despre tine:
Citez:"Sau, altfel spus, o Iulia care incearca sa vada unde si daca a gresit, cu toate ca, nu va recunoaste asta niciodata, nici chiar in fata ei."

Nu sunt decat o fiinta normala, spun eu, intre alte atatea.
Da, e adevarat, am ceea ce imi doresc, dar totusi, nu se poate trai doar cu atat.

Iullia, daca ne-am putea opri vreodata la un ,,ceva" ce ne-am dorit si am obtinut... Mereu vrem mai mult si mi se pare firesc, asta inseamna sa nu intram intr-o stare de autosuficienta si sa tindem mai sus.
Stii, doua extreme sunt... sa zic periculoase pentru ce inseamna fiinta umana si pastrarea integritatii ei siprituale - sa-ti doresti mai mult si mai mult cu frenezie patologica, sau sa ajungi sa fii obsedat de a obtine mereu peste ce-ai avut (aici exemplific cu cei ce-si doresc averi nemasurate, uitand ca in lumea asta nu doar banii conteaza); cealalta extrema ar fi delasarea/comoditatea - ,,am destule, ce rost mai are sa evoluez?'' sau ,,nimeni nu poate fi mai bun decat mine".
Linia de mijloc (care uneori se apropie mai mult sau mai putin de cele doua situatii limita) inseamna dorinte si idealuri, inseaman sa-ti doresti sa fii mereu altfel, mai bun poate, inseamna sa-ti placa sa lupti in viata si sa incerci sa ajungi la o armonie cu sine si cu lumea in care traiesti. Asa vad eu lucrurile.

Uite si o completare, preluata din jurnalul lui HappyHippie: ,,Omul mediocru are un mare avantaj asupra omului de spirit: este