Forum CopilulMeu

Da, e cam al 3-lea si am de gand sa il pastrez...
Nu am cu cine sa vorbesc. Sunt singura, eu cu mine. Si vreau sa vorbesc cu mine. Parola am pierdut-o si nemaintrand de mult mi-am schimbat si nick-ul din mami_malina...

E goala viata mea... Drumul fara intoarcere pe care l-am ales... e acelasi, merg pe el, cu Dumnezeu inainte... Am terminat facultatea... Mery a crescut... are de-acum trei anisori... Ce copilas am... merge, vorbeste, mananca de toate... e un scump... dar este foarte energic... argint viu... De la 1 an jumatate abia ma inteleg cu el... Poate nu am stiut sa il cresc... imi vine sa plang... poate nu am stiut sa ii ofer o educatie... poate a fost si faptul ca mereu a trebuit sa ne mutam de colo-colo, sa umblam asa fara niciun capatai... poate a fost de vina si faptul ca i-a lipsit un tata... mi-e tare greu cu el, dar nu ma pot plange, nu am dreptul asta. Pot doar sa multumesc destinului pt el, e un copil superb, foarte inteligent si scump... el este viata mea, e totul pentru mine, nu regret nicio secunda ca l-am ales pe el sa vina in viata mea... de taica-su nu mai stiu nimic... sincer, nici nu ma intereseaza prea mult sa aflu ceva despre el...
Acum este altcineva in viata mea, dar nu stiu daca am acest drept, sa ii aduc copilului un strain, ca pana la urma asta este... dar asta o sa vedem cu timpul, e inca prematur sa vorbesc despre asta...
Ceea ce ma deranjeaza e comportamentul lui Mery... e nervos, e foarte energic, uneori violent, alteori rautacios... dar este sensibil... daca ma vede ca-s trista spune "mami nu plange, mama cu maian"...culmea, pronunta r-ul la toate cuvintele dar la marian nu-l pronunta... Am fost si la psiholog... mi-a zis sa am rabdare cu el, am...si cata am... numai eu stiu, nu am avut in viata mea atata rabdare... dar parca tot nu merge... sta cat sta si iar incepe... si mutatul asta l-o fi afectat, pesemne...

Doamne... greu ne-a mai fost... a mai trecut din el... dar mult am mai suferit... si el, mititelul, langa mine... suferea odata cu mine... cea mai grea a fost vara care a trecut, mai bine zis, sfarsitul ei... eu si marian de mana, in centrul orasului, cu o paturica si o sticla de apa, iar in geanta mea... cateva perechi de pantaloni scurti pt el... nu am aveam unde sa mergem, nu ne primea nimeni, nu aveam un leu pentru nimic... cand deja venea toamna, lucrurile s-au mai limpezit... acum e mai bine, a venit si Mos Craciun, i-am facut primul brad... stie ca e "bradul lui" si "camera lui"...

Nu am putut sa il abandonez, mi-a fost mila, ma gandeam cum va fi viata lui fara mine... avea aproape 3 ani, aproape nimeni nu il iubea din cauza comportamentului lui, ar fi ajuns pe mana statului, fara o mama care sa il tina noaptea in brate si sa ii spuna ca e langa el, ca il iubeste... toti ma sfatuiau sa il dau... da, mai fata, copilul asta, sa ii fie si lui bine, il chinui si pe el cu tine... iar eu raspundeam .. nu pot sa il dau, nu l-am facut sa il creasca altii ci eu... si mai trecea o zi... si imi venea sa urlu, sa ma dau cu capul de pereti ca nu gaseam nicio solutie...

Si am gasit una pana la urma, desi destul de tarziu, dupa vreo 3 saptamani de cutreierat orasul...
Si nu era prima data cand se intampal, numai ca de data asta fusese prea crunt, eram numai noi doi singuri, fara niciun sprijin... nu mai gaseam nicio stabilitate, nici un culcus cald, al nostru...
Tipam la copil, ce vina avea el....?! Eram nervoasa, nimic nu mergea bine, nimic nu iesea... dar chiar nimic, si peste toate... ajunsesem in drum, cu el dupa mine... M-am dus la o fundatie, cu sora mea mai mica, care are si ea un bebic, era si ea cu noi atunci si este si acum... Acolo, cica sa ne faca ancheta sociala... ca "unde am stat pana sa mergem pe iarba"? pai azi intr-un loc, peste o saptamana in alt loc... unde in alta parte... deci nu prea aveau unde sa faca ancheta asta sociala a lor... si ne-am intors pe iarba... de mine nu imi pasa... vroiam sa ramana marian o saptamana acolo, macar noaptea, sa nu stea pe strazi, chiar daca e cald afara... mergeam la net cafe sa il spal si ii uscam hainele pe gard, in drum. cum dracu` e posibil ma intreb, fundatie pt mame si copii aflati in dificultate, sa te trimita inapoi in drum? cati draci mi-au facut... eu puteam sa stau in drum, si ziua cu marian desi era enorm de greu ca mereu imi pleca in strada de pe patura si nu ma asculta deloc... vroiam ca macar noaptea sa nu stea, sa-l bata vantul, sa aiba si el un pat cald... nu am crezut ca o sa ajung in situatia asta...

Dar l-am luat iarasi de mana, si am zis... :hai, marian, hai, mama, nu e nimic, vor trece si astea, mama e langa tine"...... acum daca il intreb, stie ca l-au piscat furnicile pe iarba, a tinut minte mititelul... acum are camera lui, adica e si a mea, dar el ii zice "a lui", ne-am mutat cu chirie... stam aici amandoua, eu si sora mea mai mica, fiecare cu puiul ei... mai avem si neintelegeri dar macar suntem amandoua si copiii sunt langa noi... de pe 16 august s-a terminat cu "statul pe iarba"...


Ce dura poate fi viata uneori... ce greu poate sa fie de unul singur, darmite si cu un copil dupa tine, sa umbli asa aiurea fara niciun capatai...

Dar acum, nu ma plang... m-am plans destul... anul trecut am terminat facultatea, in iunie el avea deja un an jumate... incepuse cu batutul din picior si controlatul peste tot... mi-a fost tot mai greu sa il iau la scoala cu mine pe masura ce a crescut... Acum, nimic... Daca ma ajuta Dumnezeu, in anul ce urmeaza ma inscriu si la master, si el sa mearga de acum la gradinita... daca om mai ramane pe aici, daca om avea cu ce plati in continuare toate cheltuielile... sa aiba si el o stabilitate, asta vreau cel mai mult. Deocamdata, e bine... mancare are, jucarii are, pe mine ma are, un acoperis cat de cat este.

Mami Malina- eu iti spun la fel - din partea mea Dumnnezeu e mare si are grija de noi!
Unde stai, in ce zona?

Iti trrimit un mp

stau in iasi, prin podu ros, acuma. dar ce conteaza...? nu am cerut ajutorul nimanui... nu sunt mandra dar incerc sa fac si eu cat pot de una singura... cand nu o sa mai pot o sa apelez la cei din jur


astazi sunt trista, o tristete profunda am in suflet si greu se va vindeca... ceva la care nu ma asteptat, s-a intamplat... a fost si pana astazi dar astazi parca e mai greu, astazi a pus capac situatiei... vai cat ma doare si imi vine sa plang... dar sunt prea puternica asa incat nu imi pot permite sa plang, nimic nu merita...


astazi e sf Stefan, e si ziua lui mery, dar noi nu o sa iesim din casa, stam aici amandoi, daca tot avem unde... slava Domnului ca nu suntem pe iarba, asa incat nu pot cere nimic, multumesc lui Dumnezeu..

tristetea mea se accentueza inloc sa se atenueze...
of, cate mai am de suferit. ce greu este... si nu se termina aici... dar odata si odata se va termina si suferinta mea... mai ales cea sufleteasca... parca am inima goala... pana azi ma multumea orice lucru cat de mic si poate ca parea chiar nesemnificativ... azi am senzatia ca nu ma mai multumeste nimic... ma intreb... din fata plina de viata si optimista de acum 3 ani, m-am trezit mamica optimista plina de viata si mai vesela decat inainte... apoi brusc am cazut, de unde de unde m-am cocotat singura... si am devenit mamica trista, ingandurata si sensibila... asa e astazi, maine nu va mai fi asa... afara ninge... desi, in sufletul meu inca nu... dar maine va fi soare... ne pregatim pentru un nou an, care cu siguranta va fi mai frumos, mai bun, mai bogat sufleteste si de ce nu, si material...

of... tre` sa mai si oftez din cand in cand caci altfel nu se poate... scriind aici, mai trece din durere... Doamne cat as vrea sa imi pastrez increderea dar e atat de greu, fac mari eforturi pentru a o mentine...

sper sa fiu si maine pe aici, sa recitesc ce am scris si sa ma ia durerea de cap, si maine sa nu mai gandesc in totalitate ca astazi, ci sa vad doar jumatatea plina a paharului... acum le vad pe amandoua...ce urat ca e gol pe jumatate, dar ce super ca jumatate e plin...

A adormit puiutul meu... si am revenit la tristetea profunda, atat de profunda incat imi este foarte greu sa o descriu in cuvinte... mi-e greu sa scriu despre ea... despre ea... despre ea... tristetea care imi rupe sufletul in doua...
Mery nu a patit nimic, X nu mi-a facut nimic... toate-s bune si frumoase... ce nu imi ajunge? e ca o presimtire, ceva ce simt ca e si totodata nu simt anumite lucruri pe care ar fi fost normal sa le simt...
Ce imi doresc astazi? Sa vina dimineata repede si sa treaca timpul repede, macar cateva zile, sa ma pot linisti sufleteste. Nu stiu ce m-a apucat, de azi de dimineata. Culmea, nici sa plang nu pot, si imi vine tare, si ma ustura ochii... si nu am chef asa parca de nimic... l-am lasat pe mery cu sora mea vreo 32 ore si am iesit sa ma plimb, pe la 7. ningea, se asternuse si un strat alb de zapada... era frig... nu imi place frigul, dar aveam nevoie de o gura de aer... m-sm intslnit cu cineva si am mai stat de vorba despre "de-ale vietii"... am crezut ca ma voi linisti dupa plimbare dar nu a fost chip... sper ca maine sa ma simt mai bine, cu siguranta asa va fi...

buna dimineata, soare! am dormit ne-ntoarsa. ce bine ma simt!
mi-a mai trecut. eram sigura ca asa va fi. aveam nevoie de o noapte de somn completa

Buna Malina,

Desi ti-am citit povestea inca de cand erai insarcinata, nu am avut ocazia, sau mai bine zis imboldul necesar de a-ti raspunde.
Vazand acum cele scrise de tine zilele trecute...mi-am zis sa iti ofer si un punct de vedere extern. Daca nu iti este necesar...fa abstractie de cele ce urmeaza sa iti scriu.

Imi pare rau de fiecare data cand aud de povesti ca a ta, de femei in dificultate si lasate de-o parte, de copii care cu greu vor avea o copilarie normala. Este laudabil ca tu ti-ai tinut copilul cu tine, ca ai terminat o facultate...ca incerci sa ai un acoperis deasupra capului.
Totusi, ceea ce mi se pare mie ca iti trebuie...este mai multa coerenta in tot ceea ce faci, mai multa decizie. Ma intreb, care este acum planul tau de bataie. Cu un copil mic si cu o chirie de platit...trebuie ca ai unul!! Ce vreau eu sa spun, este ca ai nevoie de o mare doza de realism acum...nu de stari de apatie si de sperante cum ca "va fi mai bine". Bineinteles ca este important sa iti mentii un tonus bun, sa fii optimista, dar...in cazul tau ai nevoie de ceva mai mult. Ai o lista cu prioritati? Unde lucrezi acum? Ce facultate ai terminat? Sunt sanse sa profesezi in domeniu? Cate curriculum trimiti pe zi? Cate eventuale locuri de munca ai vizitat? Profita cat poti ca esti intr-o perioada linistita, ca nu esti cum spui tu "pe iarba" si acupa-te de viitor! CAt esti plecata roag-o pe sora ta sa stea cu copiii, apoi ii itorci favorul cand va avea nevoie. Nu te lasa in bataia vantului, caci altfel te vei gasi in aceeasi situatie multi ani de aici inainte. Doar tu te poti ajuta!
Spuneai ca vrei sa faci un master. Foarte frumos! Dar...este chiar ceea ce iti trebuie acum?? Nu ar fi mai bine sa ai intai un loc de munca bun, sa reusesti sa iti platesti lunar chiria...si apoi sa ai cheltuieli suplimentare?? Dupa parerea mea este mai important acum sa inveti sa faci ceva, sa profesezi intr-un domeniu...oricare ar fi el, sa dobandesti experienta, sa castigi bani si abia apoi sa iti reiei planurile de studiu? Cultura este importanta si te va ajuta foarte mult in viata, dar cand esti insetat de cunoastere si nu ai un loc de munca, un venit...aceasta se poate intampla si intr-o biblioteca, fara a avea neaparat o diploma si mai ales...fara taxe platite. Ai inceredere ca la un moment dat vei putea sa faci si masterul...dar ma intorc la lista cu prioritati: totul trebuie sa aibe o logica in situatia ta!

Spuneai ca baietelul tau se comporta cumva contradictoriu...cand este violent, cand este mamos. Eu cred ca atitudinea lui este normala, atata timp cat tu insati dai semnale contradictorii. Astazi iti este bine, maine nu, azi ai o casa...maine esti sub cerul liber. Viata lui este intr-o continua schimbare la varsta la care are atata nevoie de stabilitate. Vei vedea ca imediat ce "te vei aseza", vei avea un program zilnic normal, cand el va avea un program pe care sa il recunoasca si sa il respecte...lucrurile se vor mai intrepta. Depinde numai de tine, sa stii.
Iti doresc succes in toate...un an mai bun si...mult mai multa coerenta in actiunile tale!