Forum CopilulMeu

Ca un ecou imi suna mereu in minte cuvintele celor mai in varsta pe cand aveam vreo douazeci de ani, pluteam prin viata si nu intrezaream undeva, vreun sfarsit: anii se duc, imbatranim si nu luam nimic pe lumea cealalta...Nu aveam bani, nu aveam iubit, nu aveam cine stie ce "dotari" fizice sau intelectuale, dar aveam speranta, aveam viata inainte. Acum am bani, am un sot pe care il iubesc si care ma iubeste, am doi copii frumosi si sanatosi, avem parinti de ambele parti, dar constientizez ca totul se va sfarsi intr-o buna zi. Cei din generatia parintilor mei incep sa se duca unul cate unul, chiar azi am fost cu lumina la mama unui prieten...Si nici macar prea multe lacrimi...Ce mai conteaza?? A fost, e randul altora acum, nu?
Dar altul este motivul pentru care m-am hotarat sa ma alatur "dispozitiilor sufletesti"! Citesc mereu jurnalele catorva fete de pe forum (unele chiar adevarate pagini de literatura), ma regasesc, ca si altele in multe dintre experientele si trairile lor, imi trec frecvent prin minte pasaje din jurnalul meu, dar doar cel de astazi s-a concretizat pentru ca mi-am propus, ca incepand cu ziua de maine sa traiesc frumos fiecare zi, sa cumpar sau sa ofer o floare, sa admir un peisaj (si Bucovina e inimoasa), sa ma joc cu copiii chiar daca in casa e totul cu fundul in sus, sa imi astept sotul si cu mancarea care ii place lui, nu numai mie, sa nu am pretentii prea mari de la bona, sa imi apreciez prietenii si sa ii sun mai des, sa nu invidiez pe nimeni, sa nu gandesc rau despre nimeni, sa fac tot ce imi cer parintii ca sa nu a-mi ce-mi reprosa cand nu vor mai fi, sa merg mai des la Biserica, sa citesc chiar cateva carti ortodoxe pentru ca simt ca mi-am pierut credinta, sa ma bucur de ceea ce viata mi-a dat, sa fiu chiar fericita!!!

bun venit la jurnale si spor la scris!

Bine-ai venit la jurnale!...si sper sa ai parte de multe momente de fericire, pe care sa ni le impartasesti si noua

Nu-mi dau seama ce ma preocupa de o vreme...
Zilele trecute am aflat ca o prietena si fosta colega lucreaza la Comisia europeana. Vreme de cativa ani buni drumul nostru a fost comun in sensul ca am urmat aceeasi scoala, aveam aceleasi visuri, dar in momentul in care am plecat din tara cu acelasi tip de burse ea sfarsea o relatie, iar eu incepeam una...Ea are acum o cariera, eu am o familie pe care nu as da-o pentru nimic in lume, dar totusi de cand am primit vestea asta ceva ma macina, am sentimentul ca as fi putut face ceva mai mult in viata asta. N-am luptat pentru nimic de cand ma stiu: nici pentru iubire, nici pentru un servici. Pur si simplu m-am aflat la locul potrivit la momentul potrivit...Ma intreb ce-as fi fost daca as fi avut incredere in mine si as fi cerut mai mult de la viata? Simt ca am ajuns "la cumpana apelor", ca drumul meu are o traiectorie clara, ca nu mai am posibilitatea sa aleg, ca sunt nimic in mainile nimanui si gandul asta imi aduce lacrimi in coltul ochilor, mie, care nu plang aproape deloc...Si ce mai uram cand o vedeam pe bunica mea plangand din orice, si cat o mai cert pe mama cand face asta!! Gandul ca piticii mei vor constientiza candva ce este viata si vor trai aceste sentimente ma intristeaza enorm. Nu ma refer la greutatile vietii pentru ca pe acestea fiecare le percepe dupa fire, dar ma doare inima ingrozitor cand fiica mea de trei anisori vorbeste despre moarte. Nici macar nu o pot minti, chiar daca o vad cat sufera, ocolesc doar adevarul...

Multumesc oare, multumesc jo_ana pentru incurajari!!!
Sper ca o sa vin si cu mesaje mai optimiste pentru ca am primit multe de la viata asta, insa numai in momente de astea simt nevoia sa ma descarc...Deocamdata!!

stii, uneori lucrurile suna mai pompos decat sunt in realitate si cu atat mai mult in cazul nostru, al romanilor.
pe de alta parte intotdeauna ne dorim ceea ce nu avem si probabil tocmai asta-i cheia evolutiei umane. la 30 de ani viata poate fi abia la inceput. depinde de noi cum o ,,ghidam''. acum ai un sot, un copil, urmatorul lucru asupra caruia te poti concentra poate fi cariera. din cele povestite de tine se pare ca ai si dramul de noroc necesar,deci un motiv in plus sa speri ca ti se vor intampla lucruri frumoase si pe partea asta.

"stii, uneori lucrurile suna mai pompos decat sunt in realitate si cu atat mai mult in cazul nostru, al romanilor."
Sper ca nu ridicol...
Stii, noaptea sufletul meu este treaz si cred ca nu mi se intampla numai mie...

habar n-am daca m-am facut inteleasa. ,,pompos'' se referea la locul de munca de la Comisie...pare super interesant, dar in realitate poate fi o slujba oarecare. poate ca serviciul tau iti ofera mai multe satisfactii si e mult mai important decat slujba prietenei tale...numai ca ,,europeana'' ii da o tenta de importanta. si nici nu incerc sa te consolez. sunt pur si simplu constatari facute de-a lungul timpului.

Unde dai si unde crapa!!
Mi-a trecut mie prin cap ca teama de a aluneca in ridicol m-a tinut departe de acest jurnal si de multe alte chestii in viata asta!!
Scuze...