Forum CopilulMeu

Cap. I Prima sarcina
In timpul primei sarcini am desfasurat continuu trei activitati: am mancat (mi-era foame tot timpul, as fi mancat si in somn!), am plans (cum, Doamne iarta-ma, sa nu bocesti la 20 de ani cand vezi cum ti se duce supletea pe apa sambetei?) si am mers ( toata lumea mi-a spus ca daca fac miscare nasc usor!)! Deci inceputul a fost promitator!
Raman uimita cand vad cate analize se fac acum, eu mergeam lunar la control, am facut analizele normale si la sapte luni am fost trimisa la ecograf -exista unul singur in oras la Spitalul judetean- pt ca am fost declarata "suspecta de sarcina gemelara", spre nefericirea barbatului meu s-a dovedit ca e unul si bun!
Mult mai tarziu am realizat ca noua luni de zile nu am fost eu! Nu stiu cum m-au suportat cei din jur, nimic nu-mi placea, nimic nu-mi convenea, nimic nu era bine! Cred ca in spatele tuturor manifestarilor s-a aflat frica ingrozitoare de nastere! Barbatul meu se ruga sa nasc mai repede si sa fiu ca inainte, norocul lui ca n-am ramas o scorpie! La trei luni deja nu mai puteam imbraca nimic, aveam o oglinda mare in dormitor in care ma priveam din toate unghiurile posibile si boceam de sarea camesa de pe mine cand ma vedeam ditamai balena! Am plecat de la 56 si am ajuns la 77 kg! Al meu a incercat o data sa-mi arate ca mai am inca talie... ha!... atat mi-a trebuit, imediat am mai tras o rafala de plans si i-am reprosat ca rade de mine! Daca va spun ca noua luni nu m-am purtat ca un om intreg la minte...
Peste toate cele mai eram si orgolioasa foc, in cele cateva vizite facute la maternitate auzeam tipete ale femeilor care nasteau si nu intelegeam deloc: cum e posibil sa racneasca cineva asa? mie nu mi se va intampla niciodata! Eu mor si nu urlu! In ziua cea mare, cand am inceput sa am contractii, am anuntat ca eu nu merg la spital caci mi-e frica, nu merg si gata! Toata lumea disperata: ce facem, cum facem? Nu facem in nici un fel, stam acasa pur si simplu! Vitejia asta m-a tinut cateva ore pana cand au inceput contractiile sa se inteteasca si sa doara din ce in ce mai tare! Am ajuns la spital, o perfuzie, un supozitor, degeaba! Nici vorba sa pot naste! Intr-un final a venit sa ma vada seful de sectie care a spus ca mititelul are "pozitie craniana deflectata" si e neaparat nevoie de cezariana! Sa mai spun ca la consultul medicului am racnit de cred ca m-a auzit si mama de acasa? Cum aveam deja dureri, cumplit a fost! Pana sa apuc sa ma sperii de operatie eram taiata deja, asa s-a nascut Radu: 4,300 -urias!- si 57 cm!!!
Sotul l-a vazut inaintea mea, la mai putin de o ora de la nastere si a iesit in curtea maternitatii, in fata neamurilor si a declarat cu juma' de gura: are baiat!, se bucura ca are baiat!, si-a dorit baiat!, da' baiat mai negru si mai urat ca al lui nu mai are nimeni!
Am stat zece zile in spital si dupa vreo trei am inceput sa fac febra, nimic nu m-a oprit sa scutur termometrul, dorinta de a pleca acasa era mult prea mare! Am ajuns acasa -tin minte de parca a fost ieri!- joi si vineri m-am internat cu febra 40! Si, cum prostia se plateste, am mai stat o saptamana in spital si am facut penicilina din sase-n sase ore! Infectia s-a datorat medicului care m-a operat si nu si-a facut treaba bine!
Asta a fost povestea nasterii lui Radu! Acum el e mare, mare si eu am ramas mica, mica!

chiar ca amintiri
frumoase amintiri!
scrii de parca ieri s-a intamplat....scrii frumos
si eu as vrea uneori sa imi astern gandurile , mai ales ca am o memorie la fel de buna ca a ta
astept cap.2
acum trebuie sa fug

Da da da vrem continuare

Frumoase amintirii si eu la primul copilas am patito...avand probleme cu sarcina mam internat cu o saptamana inainte ....auzeam tipetele viitoarelor mamici de le visam si noaptea ...nu intelegeam cat de mult poate sa doara asa-zisele contracti ....tin minte ca la fel ziceam si eu ca nam sa tip am sa suport durerea si gata ce atatea tipete si cand ma luat si pe mine contractiile eram 3 din 3 doar una tipa ca nebuna ...adica eu ...cred ca nu am strigat mama in viata mea cat am putut s-o strig in tot timpul cat au tinut contractiile

oho ... bine ai venit la jurnale ...
ai fost tare la faza cu urlatul ...si eu gandeam la fel ... in toiul cosmarului meu ... am zis ... hai ma sa urlu ...poate poate trece ...
am urlat ... m-am simtit penibil ... nu a trecut ... asa ca mi-am vazut de treaba ...
interesant este ca dupa atata vreme inca mai ai amintirile ... eu una imi doresc sa scap mai repede de ele ...mi-as face si o lobotomie partiala ...

Iti dai seama ca, dupa 20 de ani -eu si cu Dumas - traumele sunt estompate, acum imi permit sa ma autoironizez, la putin timp dupa eveniment ma ingrozeam retraind momentele.

io mi le-am trecut dupa doi ani jumate pe aici ... neestompate ... pe undeva la nasterea un cosmar ...

am citit prin ce-ai trecut, stiu ca usor nu a fost!