Forum CopilulMeu

Citesc de mult jurnalele celelalte si mereu ma minunez cum va gasiti cuvintele si reusiti sa creionati adevarate lectii de viata pentru noi ceilalti cititori. Iaca m-am hotarat si eu sa scriu acum cand e o perioada nu tocmai roz a vietii mele. Sa o iau cu inceputul. Dupa o copilarie de rasfat, singura la parinti si cea mai mica din tot familionul, alintata de toata lumea, bunici, unchi, matusi si parinti, viata m-a lovit cum nu se putea mai tare. Eram studenta in anul 1 la Drept la Bucuresti asa cum mi-am dorit dintotdeauna, aveam un prieten din liceu care urma ( dupa planurile noastre de atunci ) sa-mi devina sot la sfarsitul facultatii ( a mea ca el facea 6 - medicina).
Intr-o dimineata m-a sunat mama disperata ca a primit un telefon de la compania cu care naviga tata si i-au spus ca tata se intoarce acasa ca este foarte grav bolnav. I-au spus nr. zborului si ora la care sosea si atat. Nici un alt detaliu despre starea tatalui meu, nimic. Mama era disperata, plangea in hohote, nici nu intelegeam ce spune. Am incercat s-o linistesc si am inchis tel. Am simtit deodata si pentru prima data de altfel ca parintii mei sunt oameni sinu zei si ca intr-o zi ma vor parasi iar eu am sa raman singura fara dragostea si grija lor care sa

Terminasem de 1 an fac. si munceam, toti banii mergand in casa ca sa putem supravietui. Starea tatalui meu era stabila dar deveniise dependent de mama. In iarna 2003-2004 l-am cunoscut pe actualul meu sot si am simtit ca traiesc din nou. A fost dragoste la prima vedere si din momentul in care l-am cunoscut totul a fost mai usor de indurate. Tatal meu ne-a parasit in toamna lui 2004 cand tocmai aflase de viitoarea noastra casatorie. A fost ingrozitor, o perioada de 3 luni pe care nu o s-o uit toata viata. A facut un alt accident cerebral si a intrat in coma. Medicii din Constanta mai mult l-au omaorat decat sa-l ajute sa traiasca, era netransportabil la Bucuresti, dar de data asta mi-a fost mult mai usor pentru ca sotul meu a fost zi si noapte alaturi de mine si de mama. Ne-a sustinut moral, material si sunt convinsa ca fara el nu m-as fi descurcat. Moartea tatalui meu m-a facut sa-mi apreciez mama si mai mult decat o faceam deja si sa apreciez toate sacrificiile ei pentru ca eu sa fiu fericita.
Acum insa trebuie sa depasesc un nou impas. Desi sunt mama unui copil minunat, sunt iubita si iubesc cu toata fiinta mea acum o saptamana am aflat ca sunt suspecta de cancer la plamani.
Da boala aceea cumplita de care doar o minune te poate salva. Iar copilul meu este atat de mic si are atata nevoie de mine! O sa plec in Austria sa fac niste investigatii complete, dar imi este ingrozitor de frica de rezultat. Trebuie sa raman optimista si sa ma gandesc la copilul meu, la sotul meu, la familia mea in general. Sotul meu este mai afectat decat mine. Eu sunt speriata doar de faptul ca exista posibilitatea san u-mi vad copilul crescand. Scuze pentru incoerenta dar sunt debusolata si astea sunt doar ganduri care imi trec acum prin cap. Dumnezeu nu poate fi atat de crud sa-mi i-a acum viata asta perfecta, pur si simplu refuz sa cred asta.

Iti doresc multa sanatate si putere de a trece cu bine peste toate problemele!

iti tinem pumnii sa iasa totul bine!

Sa dea Dumnezeu sa fie totul bine! Multa putere iti doresc si nu te descuraja...mai intai fa toate investigatiile corect, informeaza-te bine despre clinicile cele mai potrivite si despre medicii care trateaza bolile de plamani cat si despre metodele de tratament. Bineinteles, cere mai multe pareri...de multe ori se fac greseli grave de diagnostic din lipsa de profesionalism sau pur si simplu din neatentie.
Noi iti suntem alaturi...chiar daca doar din spatele unui monitor

Multumesc mult pentru incurajari! Nici nu va imaginati cat de mult inseamna un gand bun pentru mine acum. Ma rog si eu in fiecare clipa sa fie o greseala a medicilor, o eroare si incerc sa ma mobilizez totodata in cazul in care se confirma diagnosticul, sa pot merge mai departe. Despre clinica din Austria am inteles ca este renumita in astfel de cazuri, nu stiu foarte multe pentru ca nu m-am ocupat eu de rezervari si toate cele. Sotul meu este eroul in povestea asta. Nu a dormit cateva nopti si a gasit solutia. El se ocupa de tot. Imi spune doar sa ma odihnesc si sa ma gandesc ca totul va fi bine. Toata povestea asta e si mai urata pentru ca acum cateva zile povesteam in jurnalul copilului meu ca sunt iar insarcinata, sarcina la care a trebuit sa renunt pentru ca am facut multe radiografii si urmeaza sa mai fac probabil multe altele. Eu sunt bine si ma simt fizic bine acum. De aceea nu inteleg diagnosticul medicilor nostrii. Mi-au spus ca e stadiul incipient si am toate sansele, dar eu tot nu pot accepta asta. Initial nu s-a vazut un plaman, era opacitate totala si de aici a pornit totul. Investigatii la Bucuresti si intr-un final bomba: cancer. Nu pot sa cred asta, pentru ca diagnosticul a fost pus greu si cu retineri, aveam impresia ca nu au alta explicatie pentru noi, asa ca vom incerca sa gasim raspunsul in afara tarii. Norocul nostru este ca ne putem permite financiar vorbind si toata familia mea s-a mobilizat pentru a ne ajuta. O sa ma insoteasca mama si sotul meu iar puiul meu va ramane cu socrii mei. Sper sa fie bine. Va pup si vatin la curent. Inca o data va multumesc ca sunteti alaturi de mine!

sa-ti dea dumnezeu sanatate si putere pentru a trece peste acest obstacol.
[url=http://www.glitter-graphics.com][/url]

Doamne ajuta! Suntem alaturi de tine!

Sa ne tii la curent - multa putere!!

Daca as avea acum o arma as impusca aproape toti medicii din Romania. Am trait 2 luni de cosmar, am cheltuit o avere pe medici si pe transportul si investigatii medicale in Austria, ca dupa o saptamana acolo acestia sa ma invite cu fast in biroul medicului care ma avea in grija si mi-a comunicat scurt si la obiect ca sunt victima unei erori de diagnostic. Am inmarmurit. Am simtit ca mi se inmoaie picioarele si l-am rugat pe sotul meu sa il intrebe cum, de ce, ce s-a intamplat. Ne-a explicat ulterior ca este vorba despre o eroare. Formatiunea de pe plaman nu este o tumoare ci un vas de sange foarte pronuntat, ingrosat si care intr-adevar nu asa trebuie sa arate si trebuie sa fac tratament indelungat pentru ca exista riscul sa se sparga dar de aici la cancer cale lunga. Mi-au mai spus ca opacitatea pe care au vazut-o medicii in Romania nu exista si ca nu exista lichid si nici altceva ingrijorator. Sunt fericita ca au gresit dar furioasa si dezamagita ca diagnostice care iti schimba viata si tot universul sunt date cu usurinta