Dragi mamici,
Ma numesc Roxana, am 31 de ani si un pui de om de 1 anisor si 2 luni, Andrei. De cand il am, totul s-a schimbat, in mare parte in bine. Sunt tare fericita alaturi de el, este o cu totul alta fericire decat ti-o ofera barbatul, sau cariera, ma refer la intensitatea ei...
Credeti-ma ca ma ocup numai de el, este puiul meu doar, si totul este bine, copilul e sanatos, rade mereu, mananca bine...
Eeeee! Toate bune si frumoase... dar de 1 an de zile, numai sfaturi si sfaturi am primit, cu care in mare parte nu am fost de acord... " de ce nu-i dai de mancare si intre mese, de ce nu-i pui cereale in fruct, de ce nu-i dai gris cu lapte, etc.", in contextul in care copilul are 13 kg la aceasta varsta...
M-am inchis in mine mult din cauza soacra-mii, am avut si discutii..... Ideea e ca nu vreau sa-mi las copilul sa mi-l creasca ea, nu vreau sa ma dezlipesc de el deloc, nu am nevoie de nici o vacanta sau de o zi la ski, desi mi-au propus socrii... Am refuzat, nu pot si nu vreau sa plec de langa copil...
Este exagerare? E bine ce fac? Altfel nu pot....
Iar pe soacra-mea n-o sufar cand e vorba de copil... nu poate si el sa sughita sau sa stranute, ca, aoleo, ce-i cu tine, dragu mamii, sa nu fi bolnav, sau, o, doamne, ce se chinuie saracu ca sughite....
Va zic, mi-e sila de pedanteriile astea, nu le suport... Ce parere aveti?
Roxana






