by HappyHippie » Mon Mar 27, 2006 2:48 pm
Adrian CIOROIANU - Dilema
In urma cu ceva luni scriam, aici, despre cit de tipic mor rocker-ii nostri: din certuri conjugale (Emil Laghia), din tutun & alcool (Liviu Tudan), din accident de masina (Teo Peter). La fel, Laura Stoica: cum spunea un actor american vestit si rebel (el insusi disparut devreme), a trait in viteza si a murit tinara.
Partea neplacuta in aceasta disparitie nu a fost doar moartea in sine (un fapt de o tristete suprema, date fiind circumstantele), ci si felul in care aceasta tinara a devenit, prin eforturile unor creaturi fara scrupule, eroina unei prime felii de postumitate deghizata in spectacol dezgustator de ineleganta si ipocrizie. Un accident de masina cu trei victime (sau patru!) a devenit un circ mediatic, in care indivizi si individe din TV, precum si mase atrase spre scena cimitirului ca molia de becul catodic, au dat tot ce aveau mai dubios.
E greu de conceput, pentru o minte normala, de ce s-a sarit peste decenta reculegerii, de ce a fost nesocotita atit de scabros cuvenita tacere cernita a durerii si de ce si cum a fost posibil ca aceasta tinara femeie - chiar mai inainte ca peste cosciugul ei sa cada paminturi - sa fie ingropata in vorbe de claca (unele sincere, altele tembel-pretentioase). Tara care a avut o "revolutie in direct" (plina de vorbe si de scamatori, cum se stie) a trait in direct si o inmormintare - si, iarasi, nu au lipsit peroratiile si panglicarii.
Cine era, asadar, Laura Stoica? O voce pop-rock (din "familia" italiancei Gianna Nannini) care, desi ar fi meritat mai mult, a avut citiva (putini) ani de glorie si mai bine de un deceniu de uitare. Lansata la inceputul anilor '90 (cind rock-ul mai era inca sinonim cu eliberarea), Laura S. a fost rapid detronata de creaturile prefabricate ale consumismului lumpen - de la manelisti la demoazelele cu grade variate de tupeu si goliciune (vestimentara si craniana). Interesant statutul de vedeta non-vedeta al disparutei: ea nu colorase pagini 16+, nu divortase/nu se casatorise in vazul lumii, nu birfise, nu tapase de bani mosneguti in devenire, nu se balacarise, nu se gudurase si nu hahaise, cu rimelul dat peste cap, prin studiouri de santan.
Cine-s cei care au bocit-o prin studiouri? Ei bine, e greu sa raspunzi aici fara sa superi pe cineva. Imi asum riscul - pentru ca penibilul a fost fara margini si trebuie taxat.
Decesul a adunat rude ravasite, prieteni indurerati, starlete de duzina si narcisisti de profesie, ce-au creat prin ei insisi spectacolul indecent de vizibil (si prin aceasta uritit) al unei morti devenite eveniment tele-national, in care rudele prime (mama, fratele) sint vinate pentru exclusivitati masochiste, iar colegi/cunostinte sint chemati sa-si dea cu presupusul despre predestinari, mistere, oracole, coincidente si alte paranormalicuri (pe care, apropo, un crestin nu da doi bani!).
Depling rudele, respect prietenii - citi or fi fost. Dar josnic mi s-a parut spectacolul de sunet, bocete, lumini, lamentatii pe teme personale si lauda-ma, gura al acelor video-necrofagi ce s-au repezit asupra cadavrelor incercind sa inghita - ca niste vulturi cenusii - halci de rating. Mijloace de informare care, un deceniu si mai bine, nu suflasera un cuvint despre cintareata - cind aceasta inca era in bransa si avea nevoie sa se vorbeasca despre ea! - deodata au facut spume encomiastice la gura. "Ea nu a fost iubita, a fost pur si simplu adulata de admiratori!" - spunea duminica, in ziua inmormintarii, crainica unei televiziuni; ea, crainica, nici nu pronunta corect numele logodnicului mort, iar ea, televiziunea, pina atunci nu vorbise vreodata despre adulata.
In fine, cine-s necunoscutii care au venit la cimitir? Nu ma refer la printul Paul & printesa Lia, parca aterizati direct de la Balul Operei, unde vorbisera in aceeasi limba dulce ca un fagure de miere de bondari. Ma gindesc la sutele, miile de oameni (in majoritate femei). Aceasta masa de anonimi n-a venit la solista rock L.S., ci la acea Laura Stoica despre care, nocturn spre matinal, clocoteau verbal televiziuni senzationaliste. Sint oameni care vor, in viata reala, o prelungire a telenovelei; sint oameni care, dind un buchet de flori, au impresia ca devin partasi la ceva grandios, de proportii mitice (asa cum e, in capul lor, cam tot ce vad la TV); sint oameni, in fine, pentru care apropierea de "vedete" echivaleaza, miraculos, cu o ameliorare a propriei conditii umane.
N-as vrea sa-i ofensez pe acesti martori cvasi-profesionisti ai microistoriei (care, cu aceleasi lacrimi - sincere! - pot veni la mormintul unei rockerite, la cel al unui actor, la cel al unui academician - daca moartea lor e un media-eveniment! - dupa cum, cu acelasi aplomb, macar unii dintre ei vor merge sa rida contra-cost in studio la Ciao, Darwin s.cl.). Lor, acestora, vreau sa le semnalez un singur detaliu: daca aceasta armata de admiratori si adulatori ar fi cumparat, in ultimii 15 ani, cite un disc al Laurei Stoica, ea
1) ar fi avut sanse mari sa fie acum milionara in euro si, deci,
2) ar fi avut sanse mai mici sa plece spre acel concert de pomina de la (!) Urziceni.
si
![hippie [hippie]](./images/smilies/hippi.gif)