Mai..altfel

[Kristin]

Cadbury, imi place ca esti (putin) optimista. Si eu sunt o idealista. Asa ca sper si cred ca noul locatar va fi suficient de puternic cat sa isi vada de drumul lui. Cu riscul de a fi luat pe sus de Politie.:)

[cadbury]

Ma bucur ca ai descoperit in mine optimism - inca mai exista speranta! Credeam ca l-am consumat pe tot...
Te pup.

[Kristin]

Azi sunt mai vesela, desi problemele sunt grave si departe de a se fi terminat. Dar ma rog, noroc de familie si prieteni !

Prieteni carora le-am trimis o scrisoare. Ca sa vada ce limba invat eu. Si cam care e topica (e scrisa in romana, dar dupa topica nemteasca):

Ai mei dragi prieteni,

Este un an de cand in Deutschland aterizat-am eu. Eu multumesc voua pentru e-mailuri si intrebari.
Eu sunt bine.

Germania e o frumoasa tara, dar voi stiti asta. Ea are multe paduri si multi munti si ea are civilizati si respectuosi oameni. Ei beau multa bere. Ei au foarte multe de bere festivaluri. Aici este mereu distractie.

Dar eu vreau nu voua despre asta sa vorbesc. Eu vreau despre limba germana voua sa vorbesc.

Voi intrebati mereu pe mine:

[jo_ana]

Imi face o deosebita placere sa rasfoiesc jurnalul tau. Dar nu voi spune nimic mai mult: intotdeauna am dorit sa stiu sa ma joc cu cuvintele, dar nu-mi iese!
La mine nu merge decat alb si negru, altfel sunt ridicola... Simplu...
Tu manuiesti bine cuvintele, le stii lega si da intelesuri: da, e un adevarat mestesug!

...iar germana va fi in curand floare la ureche!

[Kristin]

Jo, ba stii manui cuvintele atata vreme cat comunici ceva si celorlalti le ramane o urma de "parfum de cerneala ta" in suflet.

Hai sa va mai povestesc ceva haios tare si REAL, adica trait pe pielea mea, tot din ciclul: "Deutschland si localnicii- mereu surprinzatori"

Ascult acum Bon Jovi - "It

[jo_ana]

ok, chiar am zambit!

Acolo oamenii sunt mai destinsi, isi permit "mici" escapade pe acoperis. La noi, ai fi auzit o injuratura, scandal, eventual.
La noi nu se pierde vremea pe nimicuri, noi nu ne riscam viata pentru 25 EUR, noi dam in cap pentru ei! Noi nu avem timp sa ne cunoastem vecinii la un pahar de vorba buna, eventual ne luam de gat cu ei ca iar asculta muzica, sau fac inundatie , sau demoleaza pereti...

Astia suntem noi! Ti-e dor?

[oly76]

Kristin intervin spunand in primul rand povestea cu vecinul si spunandu-i Jo_anei ca imi pare rau daca vecinii ei sunt asa. Unde am locuit eu cu ai mei pret de 26 de ani au fost cam tot aceleasi persoane si sincer eram ca o familie maaaaaare. CAnd eram mica eram lasata in grija "vecinilor" care ma controlau, eram cam 20 de copii la bloc pe la 10 ani si pana pe la 16-17 pot sa-ti spun ca ne adunam in fata blocului intr-un parculet la povesti pana la 23,00.........Mi-e tare dor de toate astea, taaaare. E adevarat existau "varfitoarele", cele care spuneau tot parintilor, etc. dar ne pazeam. Oricum ai nostrii stiu cam ce si cum se intampla, dar erau linistiti ca nu era nimic grav. Ledei ii va lipsi asta si mie imi pare foarte rau. Eu sunt mutata de 4-5 luni si in afara de buna-ziua si buna-seara nu am schimbat doua vorbe cu nimeni, in conditiile in care sunt foarte sociabila de felul meu...........O sa ajung sa scriu un roman.....Ideea era: mie mi-e dor de vecinii mei, tare dor!

[jo_ana]

Scuze Kristin, ca dau navala in jurnalul tau, dar vrea sa raspund: aceia erau vecinii in preajma carora ai copilarit, cei de acum, tu recunosti ca nu sunt la fel. Exact la asta ma refeream si eu. Si, aceiasi vecini care-ti erau tie apropiati, poate unui noi venit ii raspund la fel cum iti raspund si tie noii vecini!
Pupici si inca o data scuze!

[Kristin]

Imi amintesc totul.

Cum mama mi-a facut codite (perfect simetrice) si mi-a legat la ele doua funde mari, albe, la care nu avusesem pana atunci acces.
Cum mansetele apretate si gulerasul alb ca zapada se potriveau perfect la uniforma (de matematica - de ce oare ?).
Cum ieseam in acea dimineata cu zambetul pana la urechi si cu buchetul de flori invelit in hartie colorata ca toamna.
Cum toata lumea ne zambea mai "altfel"...
Cum imi imaginam locul in care trebuia sa invat bine si sa cresc mare....
Cum i-am cunoscut pe Irina, pe Calin, pe Stela. Aveau tot 7 ani.
Cum am invatat sa ofer "oficial" florile in hartia colorata.
Cum, ca printr-o minune, se adunau sute de flori in bratele invatatoarei si cum, deodata, se facea primavara...
Cum m-am tinut strans de mana mamei in timp ce tata rostea discursul de inaugurare a noului an scolar. Primul, pentru mine...
Cum mama mi-a dat drumul la mana si mi-a spus: "ar fi cazul sa mergi la colegii tai de clasa".
Cum o cautam cu privirea si ea imi zambea, dandu-mi siguranta, cum ne cautam toti parintii cu privirea, neindraznind sa intram in vorba unii cu altii. Si cum, la pranz, plecam spre casa tinandu-ne de ghiozdane si razand cu gura pana la urechi...
Cum miroseau cartile, ghiozdanul, invelitorile... pachetul de la mama.
Cum imi placea mereu sa modelez plastilina, desi mi se explica faptul ca exista doar o ora special alocata pentru asta...
Cum am dus primul 10 acasa ca pe cel mai pretios trofeu. Era pentru ca am scris frumos litera "a" mic de mana...
Cum ma ridicam in mijlocul orei si spuneam ca vreau sa colorez, desi era ora de matematica....
Cum cantam in pauza, tinandu-ne de maini.....
Cum niciodata pauza nu era prea lunga....
Cum nu intelegeam de ce e nevoie de atatea acolade si paranteze, pana cand mi-a explicat tata ca ele delimiteaza o anumita ordine... si atunci am inteles...
Cum am primit prima carte despre Laponia. Cadou ca am invatat bine....

..........

Cum cercetam buburuzele si furnicile si ne imaginam ca noi suntem uriasii din viata lor....
Cum nucul batran era livingul nostru si cum la masa de pranz ne saturam numai cu dude...
Cum alergam cu picioarele goale prin apa garlei, julindu-le, dar fiind atat de fericiti !
Cum am invatat ca genunchii juliti dor doar un pic si ca, de fapt, orice cadere e o ridicare in sine...
Cum puneam foite de ceapa rosie la microscop si ne miram cat de complex poate fi un cm patrat de ceapa...
Cum ne simteam importanti jucandu-l pe Caragiale la doar 10 ani...
Cum faceam nodul gordian la piciorul mesei si incercam sa il desfacem fara sa il taiem...
Cum ne prindea inserarea pe camp, culegand fluturi...
...........

Si cum am invatat sa primesc "oficial" flori...
Si cum ieseam in acea dupa amiaza cu zambetul pe buze si cu sute de flori in brate, invelite in hartie colorata ca toamna si cum, deodata, se facea primavara...
Si cum toata lumea imi zambea "altfel"...

.........

Si, daca as trece azi prin fata scolii mici, dar cu lambriurile proaspat vopsite in verde,
Si, daca as trece azi prin fata scolii mari si cu peretii vopsiti in galben pal,

... nu stiu daca as zambi sau as lacrima....

[ygrec]

Tare dragalasa si sensibila esti!
Si, datorita tie, am re-descoperit ca nu am uitat prima zi de scoala si ca emotiile de atunci le pastrez in suflet. Azi, cu tine, au dat un pic navala!