by Gigel » Tue Sep 29, 2009 9:43 am
Oare, poate sunt egoista. Cred ca cei mai multi oameni au o doza de egoism, adica cei mai multi oameni tin mai mult la copiii lor, la familia lor, decat la cei din jur....Sa zicem ca in materie de egoism, m-as situa la...medie.
In ceea ce priveste faptul ca as vrea ca sotul meu sa faca ce vreau eu, pot raspunde clar: nu, nu vreau sa faca ce vreau eu. Intotdeauna m-a mirat capacitatea socrilor de a-l influenta, dar eu nu mi-am dorit sa am aceasta capacitate. Chiar am dorit o minte limpede langa mine, cred, stiu ca eu iau uneori decizii gresite si cred ca sotul meu este foarte inteligent (nu cred, e testat...la standarde internationale) si chiar vreau sa stiu cum gandeste el. Vreau sa ma consult cu el, dar nu si cu ei. Ma gandeam ca exemplul cu inmormantarea varului a fost clar: sotul meu a luat o decizie in care eu nu am considerat ca trebuie sa ma amestec. Apoi a vorbit cu ei si si-a schimbat decizia. Nu numai ca si-a schimbat-o, dar intr-un fel sau altul a inceput sa creada ca decizia ii apartine, ca el vrea sa se duca. Asta nu-mi place.
Eu chiar cred ca e frumos cand ai bunici. Cred ca e frumos cand ai o familie mare...Dar...Eu cred ca sunt mai in varsta decat majoritatea persoanelor de pe forum. Pe vremea cand eram copil, chiar adolescenta, exista teoria conform careia parintii trebuie sa stea impreuna de dragul copiilor, copilul are nevoie si de mama si de tata, altfel...vai-vai. Apoi teoria s-a schimbat, probabil au schimbat-o cei care fusesera copii cu parinti care au stat impreuna "pentru copii". Si acum psihologii sunt de parere ca e bine ca un copil sa aiba si mama si tata, dar poate creste foarte bine si doar cu unul din ei, de fapt, poate creste mai bine cu un parinte, prin comparatie cu situatia in care in casa cu ambii parinti sunt certuri sau doar conflicte "reci". Cred ca situatia bunicilor este la fel. Copiii au nevoie de bunici, dar daca acestia sunt in conflict permanent cu mama copiilor, daca din cauza lor apar tensiuni in casnicia parintilor, ei, bine, cred ca e mai bine fara ei. Nu mai discut de situatia in care bunicii arunca mici remarci despre "mama voastra". Sau de situatia in care ii incurajeaza sa faca ceva ce parintii nu le permit...
Da, Mary, imi este mai bine fara ei. "Fara ei" este o vorba, fiindca sotul meu se duce in vizita la ei si ei continua sa-i dea tot felul de sfaturi despre cum trebuie sa ne organizam casa, finantele si cum trebuie sa ne educam copiii. Si ii fac numeroase reprosuri legate de faptul ca ei nu pot vedea copiii....Si, da, il "santajeaza emotional", il fac sa sufere....Stiu, acum vine Oare si imi spune ca eu il fac sa sufere. Dar eu sunt convinsa ca, daca as fi permis amestecul lor, casnicia mea ar fi fost mult mai dificila. S-ar fi bagat in toate nimicurile, cred ca nu este deloc lipsit de importanta faptul ca eu as fi fost mai nervoasa decat sunt....
De-a lungul timpului m-am gandit la diferite solutii de compromis, dar cand am facut un pas spre o relatie mai buna, ei au considerat ca pot face zece pasi in intimitatea mea....
Si inca ceva: daca cineva ar trebui sa gaseasca o solutie de compromis, sa medieze, acela ar fi sotul meu. Si eu am avut senzatia ca el mediaza partinitor, in sensul "Ei vor binele, de ce te porti asa cu ei?" Adica ei sunt buni, eu sunt rea...
