Unde-i Minele meu?

[ananda]

Apare anuntat sau pe neasteptate... E un fel de mic alien care aterizeaza intr-o lume necunoscuta lui dar binevoitoare.

Tu faci parte din comitetul de intampinare. De fapt ESTI comitetul de intampinare sau macar presedintele lui. Trebuie sa-i asiguri musafirului cele necesare pentru supravietuire, sa-l distrezi, sa-l protejezi de pericole, sa il inveti limba si obiceiurile.

El are crize de personalitate care te crispeaza, are nevoi si dureri neintellese, plange dupa lumea lui indepartata, refuza mancarea... Pe urma devine vesel fara motiv, rade in hohote ciudate, diferite de hohotele tale, invata sa mearga in conditiile improprii si dificile ale gravitatiei terestre, incepe sa experimenteze pe cont propriu.

Toata viata ta e data peste cap din vina lui, nu mai ai timp de tine, nu mai ai putere sa te vezi cu prietenii din pricina prea multelor nopti nedormite. Esti obligata sa canti cantece stupide care pe el il distreaza, sa repeti aceleasi jocuri nesarate care-l fac sa rada cu gura pana la urechi, sa il porti in brate pana cand invata sa umble... si chiar si dupa aceea!

Cine e el, la urma urmelor, iti spui, ca sa petrec atata timp dupa fundul lui gogonat?
Ar trebui sa-i porti pica, ar trebui sa fii nervoasa si sa-ti exteriorizezi trairile negative, ar trebui... dar se uita la tine cu ochii lui imensi de alien si resentimentele se topesc: are incredere in tine, te iubeste, are nevoie de tine...

Stii ca intr-o zi va trebui sa-l lasi sa plece dar ti se pare ca mai e muuuult pana in acea zi, ca ai tot timpul din lume la dispozitie... inca nu s-a construit nava intergalactica pentru el.

Te uiti la el cum viseza si te intrebi daca e loc si pentru tine in visele lui... pentru ca el se afla oricum in toate visele tale.

[cadbury]

Extraordinar de frumos ai descris totul! Si de realist... Si de sensibil, totodata!
Stii... uneori ma gandesc si eu, oare ce anume viseaza micutii nostri?... Cand scancesc in somn sau zambesc de-ti invadeaza sufletul de soare si lumina si caldura, oare ne vad acolo, in lumea lor micuta, alaturi de ei, ca intotdeauna?...

[ananda]

[cadbury]

E trist cum spui... Nu ma gandisem ca poti iubi asa... Intotdeauna am definit sentimentul acesta prin prisma respectului pentru individualitatea fiintei iubite, aici incluzand si libertatea de alegere, de a fi sine insusi...

[ananda]

ai dreptate, dar din pacate exista multi oameni care nu gandesc asa, sau, si mai rau, nu-si dau seama ca nu gandesc asa! o sa incerc sa detaliez mai tarziu...

[ananda]

azi a fost o zi destul de obositoare: a nins si in locul plimbarii de 2 - 3 ore cu care ne-am obisnuit am stat 20 de minute afara... asa ca sugarul si-a luat revansa si a refuzat sa doarma, m-a tarat dupa el prin toata casa de ametisem. si eu care speram sa ma apuc de invatat zilele astea. dar poate maine

totusi m-am bucurat foarte tare pentru ca a "recidivat" in privinta mersului singurel: era in picioare in pat si i-am zis "hai la mami"... si a venit!

n-au fost decat 2 pasi, dar sa-l fi vazut ce mandru era, statea drept si batzos si nu lipsea decat sa cante cucurigu!

[ananda]

am atatea de facut zilele astea incat nu prea am timp de consideratii "metafizice": viata care de-abia asteapta sa ne pape nu-mi lasa vreme de abstractiuni. poate e cazul sa traiesc mai mult in real, dar m-am obisnuit sa ma aflu mereu la limita dintre realitate si vis, sa traiesc pe jumatate, sa visez pe de-a intregul... poate tocmai asta e problema! viitorul e mult prea indepartat ca sa-l pot concepe, eu sunt acum aici, obosita, nervoasa uneori, dar totusi multumita in sinea mea de intorsatura pe care-au luat-o lucrurile.

probabil din cauza ca intotdeauna mi-au placut alienii!

am senzatia ca incep sa ma repet (nu ma refer la acest jurnal ci la mine cea din viata reala), ca nu mai sunt capabila de ceva nou si interesant decat in relatia cu , ca devin manierista si rigida uneori. oare imbatranesc?

nu mi-a fost niciodata teama de batranetea fizica, nu am tinut niciodata prea mult la aspectul meu exterior si nici la starea de bine fizic... dar batranetea interioara ma sperie ingrozitor. mi se pare o condamnare implacabila, nu exista chirurgie estetica si creme care sa acopere ridurile sufletului...

The Time is sleeping in my arms
like an innocent lover
But I know that his embrace
means another wrinkle on my face...

scriam candva, intr-o noapte in care Timpul incremenise si eram singura fatza in fatza cu stelele... acum astfel de momente sunt foarte rare...

cand am fost la tzara asta vara am stat noaptea sa fac poze in curte... erau nepermis de multe stele! mi-am amintit de vremurile cand eram mica si credeam ca bolta cerului e ceva concret, bolta unei uriase biserici dincolo de care locuieste Dumnezeu. cred ca de acolo vine obsesia mea pentru zbor: voiam sa merg in cer sa-l cunosc pe Dumnezeu!

acum... nu stiu ce sa zic: parca totusi nu m-as grabi! am fost dezamagita cand am aflat ca nici pilotii nici cosmonautii nu l-au vazut!

[cadbury]

Ananda, e o placere sa-mi beau cafeluta cu tine... La mine in jurnal canta Abba, si cum cantecul imi pare mult apropiat ca atmosfera de ce scrii tu aici... ti-l atasez si tie...
http://www.youtube.com/watch?v=ai49Ei_5JZw
Te pupic, o zi frumoasa sa ai, totul va fi bine, vei gasi in tine resursele necesare sa depasesti toate greutatile! Eu nu vad la tine ridurile acelea sufletesti despre care spui... Oricum, eu nu ma tem de ele, stiu ca orice zambet, chiar daca (fizic) in aparenta le scoate in evidenta, aduce in suflet tineretea inzecit!...

[ananda]

[cadbury]

Multumesc pentru invitatie... Never say never...