by Arheoloaga » Tue Apr 26, 2011 12:55 pm
Saptamana trecuta mi-am petrecut-o in mare parte pe la diferite cozi. Am fost sistematic un numar de ordine. La posta P045, la supermarket 120, la sindicat 010, la medic 65. Nu am avut un chip sau un nume...ci doar o problema de rezolvat. Dupa ore de asteptare nu am intalnit o privire, ci doar o voce in spatele unui computer; o voce profesionala, amabila, ce-i drept un om competent ce detinea solutia problemei mele. Imi dau seama ca pentru foarte putine persoane sunt altceva decat un numar...si doar pentru ele trebuie sa ma straduiesc, doar pe ele tebuie sa le pretuiesc.
Stiu ca sunt un graunte...nu am fost niciodata deranjata de aspectul acesta...fiecare pana la urma este doar un fir de praf fara nume si chip, fara functie sau titluri, numai ca salile de asteptare prin care am trecut m-au facut sa ma intreb iar si iar..."de ce ne straduim sa fim perfecti in ochii celorlati, cand doar cateva persoane ne vad si sunt cu adevarat importante?"
Am revazut de curand o comedioara cu Adam Sandler si personajul sau era intrebat cine este; primul raspuns a fost numele sau...numai ca interlocutorul nu era interesat de un nume; apoi si-a spus profesia...dar interlocutorul nu era interesat nici de acest aspect...si intrebarea fireasca a fost "nu esti nimic in afara de un nume si o profesie?"
Cred ca noi toti am fi dat aceleasi raspunsuri...caci ceilalti asteapta de la tine sa fii cineva, sa fii un nume...si rareori mai avem timp sa ne gandim la noi, la ceea ce suntem pentru persoanele pentru care intr-adevar contam.
Fiecare primeşte un nume când se naşte, dar trebuie să fie în stare să-şi boteze viaţa cu un cuvânt care să-i dea un sens.