Cand primavara iti aduce aminte sa iubesti...

[cadbury]

[cadbury]

Uite aici:"...e asa bine cateodata sa simti doar placerea, fara sa te intrebi de ce si de unde vine..."

[cristina_gl]

[Kristin]

Ce super super faina povestea ta cu pepenii ! Mai vreau ! Mai lasa pampersii si treci la scris !

Eu

[cristina_gl]

[cristina_gl]

Jurnalul meu are in titlu primavara. Mi-am propus sa scriu doar o pagina, apoi m-am razgandit. N-am schimbat titlul, nu am deschis alt jurnal. Am sperat ca in acest fel voi fi obligata sa aduc primavara in fiecare gand scris aici.
Asadar... intr-o zi superba de toamna, am vazut primavara. Maine incepe scoala si asociez orice inceput cu anotimpul meu preferat. Apoi, chipurile zambitoare ale copiilor mai mici sau mai mari, agitatia din magazine, parcurile si strazile pline, efortul de a trai la maximum ultima zi de vacanta... toate acestea sunt semne ale unui inceput.
Dar... sper sa vin maine cu impresii legate de realitate . As vrea sa ajung la o scoala.

[cadbury]

Cristina, ce mai faci? Ne e dor de tine...
Ai reusit sa ajungi la o scoala pe 15? Eu nu mi-am dorit, la noi era mereu nebunie din cauza noastra, a oamenilor, asa ca aceasta perioada de pauza de doi ani - pauza totala - imi prinde excelent!

[cristina_gl]

Nici eu n-am reusit. Locuim insa langa o scoala si am dat tarcoale in jurul ei. Nu mi-am format cine stie ce impresie; as fi vrut sa vad mai de aproape copiii, sa simt atmosfera. Dar parca toate aste sunt pe alta planeta acum.

[cristina_gl]

Cand eram mica, mama m-a invatat ca trebuie sa fiu buna cu ceilalti. N-am intrebat-o niciodata de ce, pentru ca stiam, in interiorul meu, ca ea are dreptate intotdeauna. Asa ca am fost un copil bun: nu i-am batut pe altii, nu mi-am mancat pachetul la scoala intre doua teancuri de carti si caiete... mai tarziu le-am dat la colegi sa copie (desi mie la matematica nu-mi dadea nimeni ), iar prima data cand m-am pus in gura cu un profesor a fost la facultate. Pentru ca nu mai eram... mica?
Stiti insa care e problema? Constat de multe ori ca, de fapt, am ramas mica. Adica tot mai cred ca bunatatea e rasplatita cu generozitate, intelegere, bunavointa. Da, mai cred asta, absolut paradoxal, dupa ce de nenumarate ori mi s-a demonstrat... nu neaparat contrariul, dar altceva. Totusi, de multe ori as vrea sa ma vindec, sa fiu macar pentru cateva clipe rea. Chiar daca reusesc, nu mi-e bine. De ce oare? Si cum ar trebui sa fiu???

[Kristin]

Indiferenta.