Mioara, nici nu stii cat m-am framantat daca sa fac asa sau altfel...oricat am cantarit, mi s-a parut cea mai buna varianta in conditiile unei case cu doi copii si un job cu 80% activitate teren si delegatii...sot adesea plecat, ba cu suprapunere de delegatiii si nimeni sa te intrebe cu adevarat interesat "cum te descurci? sau n-ai nevoie de ajutor?"....eu stiu cat de crunt mi-a fost cu un copil si cu deplasarile...venita acasa, copil bolnav sau flamand, trist si hartuit...nu mai vreau sa vad bona in casa mea, desi stiu ca tot acolo voi ajunge...asa e, platim...dar sper sa-mi pun pe picoare viata ravasita de niste vremuri grele, sa-mi pun copiii pe un drum firesc si ... anii ce vor veni, sa fie mai buni...rma gandescca dupa ce Art va avea 4,5 ani, copiii se vor descurca alfel, chiar daca eu voi fi plecata...
Plecata?
![[:D]](./images/smilies/bigsmile.gif "zambet larg")
parca imi vine sa inchid ochii si sa visez la un viitor in care eu voi putea lipsi de-acasa, iar la intoarcere sa gasesc totul in regula...zambesc...ar putea fi posibil?...doar daca baietii mei vor capata forta si taria de a se descurca pe cont propriu...iar Toni da semne clare ca e capabil sa se descurce singur...
Merg cu mintea mai departe; nici nu-mi vine sa cred cat de mult s-a schibat...din baiatul firav, plapand si delicat (comportamental vorbind), a devenit un adevarat barbat: tot ce-si propune, reuseste, nu se da batut, este forte ambitios si protector...matur a fost mereu, dar e si foarte calculat si logic in tot ce face...ma surprinde uneori cu modul lui de a gandi...
Am decis astfel, tocmai gandinu-ma ce inseamna inca un an pentru ei...inca un an in care sa fie ingrijiti si educati intru binelelor...
Ce-as mai vrea sa adaug?...ca sunt intr-o pasa proasta...sunt nemultumita de mine; de cum arat, de ce fac...m-am saturat si eu de aragaz, chiuveta, rufe si aspirator...caut justificari, reale pe cat se poate, caci nu-mi place sa ma ascund dupa deget...dar exista un mare regret ca azi nu sunt la serviciu, ca ma plafonez si fac pasi mari catre in jos, carieristic vorbind...oare voi mai avea puterea si dorinta sa urc?...am fost foarte ambitioasa, am fost si aproapein varf...stiu, am acum ceea ce n-as fi putut avea daca ar fi fost altfel, iubesc ceea ce am, sunt mandra de ce am realizat...dar nu pot sa nu recunosc ca exista un sentiment de regret...
E ca si cand ai vedea intr-o vitrina o rochie superba. Intri, o probezi...iti vine chiar mai bine decat era pe manechin...te decizi sa o cumperi...e cam scumpa, dar nu face nimic. Ooo, nu sunt suficienti banii din portofel...revii maine...stupoare; rochia a fost cumparata de cateva minute...dezamagita, probezi un costum; e bine - chiar e comod, dar elegant, sobru, dar sexy...il cumperi, caci e cea mai potrivita alegere...chiar mai buna decat rochia...in timp, costumul se uzeaza, iar tu, mereu iti vei vedea imaginea din oglinga cabinei de proba, in care ai aratat ca o starleta...
