Imi aduc aminte reactia celui mic dupa ce a stricat patul, tot la Mangalia eram, tot 3-4 ani avea, i-am lasat singuri cat am dat o fuga la magazinul din colt si cand m-am intors am gasit marginile patului care erau de lemn facute zob cu ciocanul! Nu stiu unde a gasit ciocanul, cert e ca era cu el in mana cand am ajuns acasa! Sa mor de inima!
Atunci a luat cateva la fund si a fost trimis la colt cu mare viteza! Au trecut orele, s-a dus pedeapsa, ne-am calmat cu totii, pe dupa-amiaza cand a auzit el usa semn ca a ajuns taica-su acasa a inceput brusc sa planga, a fugit la el si i-a spus printre suspine si lacrimi de crocodil: am stricat patul, te rog sa nu ma mai bati si tu ca m-a batut mama destul!
Ce sa mai bata tata-su la el cand l-a umflat rasul si nu mai reusea macar sa-si compuna o fata serioasa ca sa-i administreze morala de rigoare!
Cum dopul era pus din motive de siguranta l-a rugat pe frate-su sa-i faca cateva gaurele in sticla sa poata saracele respira, ele saracele nu numai ca au respirat, dar au si evadat de m-am trezit cu masa din bucatarie plina de furnici! Ce a fost la gura mea atunci...
In disperare de cauza, neinteles de nimeni si le-a luat pe toate si le-a dus drept masa de pranz unui paianjen care avea o panza mare-mare la intrarea in bloc sub scara si pe care il vizita zilnic sa vada ce mai mananca, daca a mai prins vreo musca, daca a mai tesut la panza...

... eu am un baietel, micut inca... sa indraznesc sa mai fac un copil? daca iese tot baiat?
Bineinteles ca, nu imi mai aduce furnici in casa, nu isi mai imparte pachetul cu toti maidanezii, ca a trecut si prin faza in care unul il ducea zilnic la scoala si isi impartea mancarea cu el, nu se mai bate cu frate-su de multi ani... Acum nu prea mai face. Acum zice!
Oricat am incercat sa-l temperez, oricat am vorbit cu el, oricat ar avea de pierdut -pt e constient si el ca are de pierdut- nu poate sa taca, intotdeauna spune ce gandeste si denunta nedreptatea! Nu am sa uit o mie de ani cum stateam amandoi de vorba -era in clasa a VIII-a- si era atat de suparat si cu asa foc ma intreba de ce nu e lumea dreapta ca am inceput sa plangem amandoi: el de neputinta si eu de mila lui!
Asta e! E greu in zilele noastre sa iesi din rand! E greu sa reusesti sa schimbi ceva!
M-am tot gandit atunci cat de greu i-o fi fost profesorului sa piarda 2 minute si sa iasa elegant din situatie: putea sa-i spuna: uite aici mai trebuia sa scrii trei cuvinte sau aici nu ai trecut o data, ar fi putut sa-l convinga ca are dreptate, dar cand "l-a durut in cot"
... ce credit sa-i mai acorde elevul? Cam asa se manifesta el pe la scoala si sunt profesori care sunt topiti dupa el si altii carora le sta ca un ghimpe-n coaste. Asta e! De multe ori cand pleaca la scoala am senzatia ca pleaca la razboi, pleaca sa se lupte cu morile de vant!
Return to Jurnalul dispozitiilor sufletesti
Users browsing this forum: No registered users and 1 guest