Fetelor, ma surprindeti in mod placut.
![[floare]](./images/smilies/floare.gif "O floare din partea mea")
Va multumesc.
Iata-ma pe forum; la ora aceasta, doar doi utilizatori inregistrati, din care unul sunt eu. Lili, am citit ce ai scris la ,,aspirator". Ai mare dreptate, poate ca n-ar trebui sa ne implicam sufleteste atat de mult, poate ar trebui sa fim mai putin ,,pasionali" cand vine vorba de acest loc virtual si sa luam lucrurile asa cum sunt: ne amuzam, ne relaxam, ne sfatuim, dar nimic mai mult. Iti raspund aici si nu acolo pentru ca ce urmeaza sa scriu va fi despre mine, despre felul meu de a fi.
Am suferit mult in viata pentru ca in tot ce am facut am pus mult suflet. Inevitabil, au urmat rupturi, dezamagiri... am constatat ca oamenii in general traiesc prin ei si pentru ei. Chiar si cei care pareau mai implicati sufleteste au demonstrat in timp ca au alte interese (recunoastere, apreciere din partea celorlalti, construirea unei imagini anume etc). Nu neg ca si eu am nevoie de aprecieri, ca si eu vreau sa mi se recunoasca meritele. Pana la urma cred ca e si firesc asa. Dar de aici si pana la a primi suturi fara urma de regret dupa ani de munca si de implicare maxima... Ma rog... Ideea este ca mi-am propus sa invat ceva: sa fiu mai desatata, mai ,,tehnica", mai rece, sa-mi fac treaba si atat, apoi sa ma gandesc la mine (sau sa ma gandesc la mine facandu-mi datoria). Asta chiar mi s-a impus in familie, din anumite directii, de la anumite persoane care considera ,,sentimentalismele" pierdere de timp. Ei bine... am invatat. Nu ceea ce mi-am propus, dar tot am invatat ceva: ca nu pot fi altfel! Ca mi-e imposibil sa ma detasez, sa separ sufletul de minte, sa fiu pur ,,tehnica". Pur si simplu, nu pot sa fac nimic fara sa las in acel ceva mai mult sau mai putin material, o particica din mine. De fapt, nu e vorba ca nu pot, dar nu mai sunt eu. Ma pierd, nu ma mai recunosc si apoi incep sa ma caut si sa ma intreb unde am fost in tot acel timp. Si ma aleg cu un mare gol in suflet, desi n-ar trebui; n-am dat nimic, nu? Asa ca... nici acest forum n-a facut exceptie. Am pus suflet, a insemnat pentru mine foarte mult. In zilele cenusii, in perioadele in care am fost nevoita sa ma blochez in casa, era suficient sa deschid calculatorul si sa ma realimentez cu putina energie. Cand am avut nevoie sa rad, am ras, cand am avut nevoie de o vorba buna, am gasit-o. Pur si simplu, mi-e imposibil sa iau ca atare toate astea si sa spun ,,asta e de-acuma".
Totusi, am mai invatat ceva in timp (si asta nu tine numai de forum): rupturile, despartirile, renuntarile, sunt inevitabile. Pun sau nu suflet, ele tot apar in viata mea. Si am incercat sa nu mai sufar atat de mult cand ma confrunt cu o schimbare de acest gen. Merg inainte, sper, caut solutii pentru mai bine... un bine care iarasi nu se stie cat va dura.
Cat despre discutiile din subsol... deja sunt cateva aspecte care imi scapa. Am citit ieri doua sau trei replici ale caror sensuri, sincer, n-am reusit sa le percep. Si m-am intristat, deoarece mi s-a parut ca revolta de pe forum ar putea sa se transforme in altceva: membri care se simteau bine impreuna si care isi cautau compania ajung sa se intepe, sa-si trimita semnale nu tocmai binevoitoare. Si dintr-o data, m-am simtit intre ciocan si nicovala, desi nu era deloc cazul. Dar nu pot sa uit faptul ca o prietena mi-a intins mana la nevoie si m-a ajutat mult, asa cum nu pot sa uit tot ce au insemnat pentru mine fetele care s-au retras sau au fost banate.
by cellya » Tue Oct 31, 2006 10:17 am 
![[pupi]](./images/smilies/pupic.gif "Pupic")
![[:D]](./images/smilies/bigsmile.gif "zambet larg")
Si oricat de obsedata as fi, imi este imposibiul sa tin torul perfect curat.
