Dar... cu toata reconstructia interioara, ma tem ca prea des ma intorc la floarea rosie cu tulpina dreapta.
Sunt nervoasa, sunt frustrata, sunt revoltata! M-am uitat ieri prin ,,Topul primelor 100 de companii pentru care merita sa lucrezi". Si am decis. Ba nu, n-am decis, am gandit: vreau altceva!!! Vreau sa lucrez in alte conditii (sa nu plec acasa cu mainile invinetite de frig pana dau ,,astia" caldura, sa nu ma coc vara in suc propriu si intr-un aer imposibil de respirat, dar mai mult decat atat, vreau sa mi se ia in considerare pe bune ideile, nu doar sa mi se spuna interesant, ne vom gandi la asta ). Vreau sa fiu platita pe masura muncii depuse; vreau sa se tina cont de faptul ca in cei aproape zece ani de vechime am strans experienta cat altii in treizeci de ani de munca. Vreau sa mi se recunoasca meritele, sa fiu motivata. Vreau sa nu-mi mai tremure mana pe butonul centralei termice la gandul ca va sari factura de trei milionane. Vreau sa-mi cumpar tot ce-mi pofteste inima, asa cum faceam anul trecut pe vremea aceasta.
In toti anii de serviciu mi-am facut meseria din pasiune; nu prea conta salariul mic, atata vreme cat nu ma plangem de situatia financiara. Ma tem insa ca perioada pasiunii pure a cam trecut. Mi-as schimba locul de munca, dar unde??? Imi place invatamantul si nu stiu daca m-as pricepe sa fac altceva. Pot sa invat si pot sa fac oriunde ceea ce am facut si aici: de la activitatile cot la cot cu femiea de serviciu (de exemplu mutat mese si carat scaune), pana la management de proiect. Pot sa lucrez cu copii de gradinita, asa cum bine pot s-o fac si cu adolescenti sau adulti. Dar cine ma crede??? Cine ma angajeaza??? Cum sa procedez???
Am incercat si afacerea proprie. Nu stiu sa fac afaceri, sunt zero la practica, desi in teorie dau sfaturi, nene! Nu ma pricep sa ma bag in sufletul omului, fie ca vrea sau ca nu vrea, ca sa-i vand ceva.
Sunt derutata si revoltata. Ma ingrozeste ideea ca as putea trai toata viata numai din salariu. Dar se pare ca altceva nu pot sa fac deocamdata.



