Mai..altfel

[Kristin]

[Primrose]

Apropo de varsta... pe la 17 ani, oamenii de 30 si ceva de ani, imi pareau batrani. Am avut un prieten de 33 de ani pe atunci si incercam sa gasim un limbaj comun. Intr-un fel, parca eram specii diferite...
La 27 de ani eram profa de liceu. Aveam elevi cu 10 mai mici ca varsta si uneori ni se parea (si mie, si lor) ca e o distanta enorma intre noi... Desi nu aratam cu mult diferita de ei (mica de statura, copilaroasa, ma imbracam sport).
La 37 de ani am impresia ca am ajuns la maturitate. Abia acum.

P.S. Imi pare bine, Kristin ca ai deschis acest jurnal. Nu numai ca am inceput sa te cunoastem mai bine, dar ne-ai si provocat la marturisiri.

[Kristin]

[Rica]

Nu simt lipsa anilor 18-20 si ceva. Eu acum ma simt cel mai bine. Mi se pare ca sunt mai femeie, ca stiu sa ma pun mai bine in evidenta, ca arat chiar mai bine decat la 18 ani. Acum nu mai am prejudecati si nici nu invidiez pe nimeni.

Din pacate, cu cat inaintezi in varsta incepi sa pierzi persoane dragi. Si daca acum se imputineaza cei din jurul meu, cum va fi la 50-60 de ani?
Ma cuprinde tristetea pentru ca am pierdut deja un bunic si un prieten bun.

[Kristin]

S-A TERMINAT ! :(

... si a fost atat de frumos !

Uneori ma intreb de ce fotbalul, si nu altceva, poate mobiliza in asa masura atata energie.

Poate pentru ca, desi postmoderni, avem nevoie de lupte, de eroi, de invinsi. De gladiatori moderni, care insa nu mor in lupta, ci traiesc pentru a invinge mai tarziu.

Nevoia ancestrala de cucerire nu s-a stins. Si pentru ca ne consideram civilizati, nu mai cucerim teritorii, ci fani.

Desigur ca fotbalul e o afacere imensa, insa asta pentru ca miliarde de oameni il urmaresc.

De dimineata, ma tot gandesc cum va fi saptamana asta fara fotbal. Fara ACEST fotbal. Poate unii nu sunt pasionati de asa ceva, insa mie chiar imi place sa ma uit si sa intru in "vrie". Anul acesta, mai mult ca de obicei, pentru ca am putut masura tensiunea "la fata locului".

Organizare perfecta (cum altfel?), fair-play (cu mici exceptii), stralucire... tone de energie consumata.

Ceva va lipsi o perioada din peisajul cotidian din Germania. .. si totusi, trebuia sa se termine !

..cu o invingatoare pe merit - Italia. Pentru mine, insa, cel mai frumos meci al acestui campionat ramane Italia - Germania.

Sunt destul de multi italieni in Stuttgart. Aseara, intorcandu-ne acasa in miez de noapte, am crezut ca am nimerit in Italia. Mii de italieni urlau efectiv de bucurie, unii nu mai aveau glas, in jurul nostru se vorbea numai italiana, parca si masinile claxonau mai tare ca de obicei :)

"Suntem campionii lumii!" scandau (in italiana) suporterii, agatand din mers si nemti care devenisera suporteri de o seara pentru Italia.

Unii, mai inventivi, au scos spaghetti din pungi (la propriu) si le fluturau impreuna cu steagul, altii iesisera cu cratite si polonice sa faca zgomotul mai mare, ca era prea liniste...:))

De data asta, nu s-a mai blocat centrul, fiindca erau enorm de multi jandarmi si politisti.

Frumos. Asta se vede mai rar pe strazile Germaniei. Insa aseara, a fost seara lor, a italienilor. Wherever they were.

Unii nu stiu sa piarda. Imi pare rau pentru Ribery, chiar pentru Thiery Henry si alti jucatori francezi. Insa gestul absolut grosolan al lui Zidane (indiferent cat de jignit verbal ar fi fost), mai ales in ultimul sau meci, a umbrit o finala care putea oricum fi mai frumoasa.

Iar gestul unor "francezi" de prin colonii uitate de lume, de a-si scoate de la gat medaliile in secunda 2 de cand le-au primit si mai ca nu le-au aruncat, la fel ca si gestul similar al antrenorului Frantei (!!!), m-au dezgustat. Se pare ca francezii au uitat ca erau sa se intoarca acasa inainte de optimi.

Insa m-am uitat cu mila la Barthez si chiar la Ribery, un jucator extraordinar, care se uita la acea medalie ca la Dumnezeu.

Unii nu stiu sa aprecieze ce au (totusi, sunt vicecampioni mondiali !). Asa e cand nu iti cunosti limitele.

In fine, cu toata aceasta amaraciune, nu imi ascund regretele ca acest campionat "ist vorbei". S-a terminat si chiar nu mi-am imaginat ca va avea un impact atat de puternic in lume.

Mi-am facut provizii de filme. Ca si surogat.

[Kristin]

Sunt victorii care te coboara si infrangeri care te inalta. Asa gandeam sambata seara, la ultimul meci al "Mannschaft"-ului german.

In piramida trebuintelor umane sta la loc de cinste trebuinta de afiliere. Nu ai cum sa te uiti la Campionatul Mondial de Fotbal fara sa tii cu cineva.

Daca initial am tinut cu Germania din subiectivism, incet - incet m-am convins ca isteria ros-galben-neagra ce a cuprins aproape 80 milioane de oameni (numai din Germania) nu este in zadar.

Una din cele mai frumoase si mai tinere echipe de la acest mondial a adus in inimile tuturor fanilor Germaniei mai multe emotii decat si-au imaginat. Mai presus de orice, au readus SPERANTA, chiar daca intr-un domeniu simbolic precum fotbalul, intr-o perioada de stagnare si putina deprimare.

Vineri seara, in apropierea orei de aterizare a nationalei Germaniei, am ajuns intamplator in fata hotelului unde acestia urmau sa fie cazati, unde o mare de oameni asteptau inca de la orele amiezii sa isi vada favoritii.

Un banner imens mi-a dat si mie fiori: "Baieti, multumim pentru cele 4 saptamani minunate ! Stuttgart este mandru de voi !"

In timpul meciului, ma gandeam la Brazilia. Victoria de acum 4 ani i-a inaltat pe moment, insa i-a doborat din cauza expectantelor prea ridicate si, poate, a increderii prea ridicate in fortele proprii.

Insa, paradoxal, infrangerea cu Italia i-a ridicat pe nemti in ochii tuturor. Totusi, au iesit invingatori. Am urmarit finalul finalei mici si mai ales, ce a urmat. Am vazut de la fereastra artificiile superbe pe care le-ati vazut cu totii. Am vazut starea de euforie generala, bucuria nedisimulata chiar si pentru o "victorie mai mica".

Si asta, pentru ca au stiut sa piarda, au stiut sa castige, au stiut sa spere, au stiut sa redea bucuria milioanelor de fani care nu mai indrazneau sa viseze, au stiut sa plece capul si au stiut sa si-l ridice.

.. iar aseara, sa sustina echipa care i-a invins.

Klinsi a devenit peste noapte un mini-erou national, provocand o isterie generala in intreaga Germanie, care il roaga sa ramana la nationala. Deodata, nu mai e un "gringo", un "americanizat", ci e "de-al nostru" si trebuie sa continue.

E emotionant sa vezi proverbiala "raceala" a nemtilor spargandu-se in bucati, directori de companii colorati in culorile nationale si scandand din toata puterea "Deutsch-land! Deutsch-land!", milioane de steaguri germane si, mai ales, o bucurie imensa.

Personal, am trait unele din cele mai emotionante momente din viata mea. M-am bucurat de fiecare succes, am savurat bucuria fanilor, am fost la doar un kilometru distanta de cei care incearca sa recompuna o echipa de legenda.

Si nu numai de asta, deoarece multa lume considera echipa germana "Campioana Mondiala a Inimilor".

.. iertat fie-mi subiectivismul.

[Anca_Cristina_Manea]

Mare talent ai la scris si manuit cuvintele din cuvinte simple faci expresii cu greutate, eu nu am acest talent si ma bucur cand il intalnesc la altii.

Eu sunt genul 1+1 =2 si cam atat.

Ai dreptate cand spui ca sunt infrangeri care te inalta si victorii care te coboara, si de fapt sunt putini aceea care stiu dintr-o infrangere sa ia ce-i bun si sa o transforme intr-o victorie personala. Eu cred ca asta este esential in viata sa inveti si din infrangeri si din Victorii.

Nu inteleg nici acum gestul lui ZZ dar nu cred ca se poate pune pe seama stresului, la nivelul lui de performanta pregatirea psihologica ar fi trebuit sa-si spuna cuvantul si sa nu se lase dominta de sentimente... sau de reactie de prim moment.

[Kristin]

Expresia care iti place am preluat-o (fara copyright, dar sper ca nu e a ei) de la Framboise.

Incerc sa ii inteleg pe oamenii care nu isi pot stapani furia si ii inteleg uneori ca nu se pot abtine. In acel moment, dicteaza doar instinctul animalic din ei, asa ca... pot fi condamnati pentru o actiune pe care nu o constientieaza cu capul "Homo sapiens"?

Dar, cand aceste actiuni se repeta (Zidane nu e la prima "iesire"), eu, personal, imi pun intrebari.

In alta ordine de idei, multumesc pentru aprecieri. Ca sa ma laud, aceste articole au aparut si pe site-ul comunitatii romanesti din Germania (nu cred ca e voie sa dau numele).

Scrisul e un hobby, desi nu am o tema favorita. Insa nu pot scrie decat din suflet. Nu pot inventa.

Si in al treilea rand, va anunt ca voi avea musafiri vreo 2 saptamani (parintii mei), asa ca .. voi da mai rar pe aici.

Dar mai am multe sa va spun :)

[Anca_Cristina_Manea]

oricand vei putea veni pe aici esti bine venita mai ales cand ai un asemene talent la scris si e o oncantare sa citesti ceea ce scrii, si eu cand scriu din suflet numai ca nu ma pricep foarte bine la cuvinte , motiv pt care eu am facut mate- info.

[framboise]