Sub zodia abuzului

[dolor]

Dupa ce am nascut am dat de greu. Nu aveam niciun ajutor in casa, ai mei nu-mi treceau pragul decat foarte rar, socrii stau la distanta... Eu operata nu reuseam sa ma descurc si cu copilul care tipa non stop si cu gospodaria. De mine, ce sa mai zic, nu aveam timp nici un minut macar. De multe ori venea sotul acasa si ma gasea plangand de foame, pentru ca nu eram in stare sa-mi fac ceva de mancare. Cateva saptamani am mancat doar fursecuri, ciocolata si slanina afumata - nu necesitau preparare si se aflau in frigider. Cu tot chinul meu, sotul a hotarat botezul copilului la 2 luni de la nastere.
Prima lovitura am luat-o chiar in ziua botezului. Si acum pot derula in minte tot filmul si vad absolut toate detaliile. Pumnul lui s-a pravalit asupra mea cu o furie si o neputinta care m-au lasat fara capacitate de reactie. M-am pravalit cu copilul in brate la pamant - am impresia ca au mai fost si alte lovituri dar nu pot fi sigura. Eram in casa si sufrageria era plina de lume, ne pregateam sa mergem la biserica. Intr-un acces de furie m-am ridicat si am inceput sa-l lovesc orbeste.
Soacra-mea a intervenit sa calmeze spiritele, si apoi a plecat suparata. Ai mei nu erau in casa la mine, bineinteles. De rusinea lumii m-am echipat si am mers la biserica sa facem cele cuvenite. Cred ca am sa-mi amintesc si in clipa mortii durerea aceasta. Motivul - il bateam prea mult la cap cu pregatirile pentru restaurant si nu ma purtam cu maica-sa nu stiu cum vroia el.
Nu stiu de ce am trecut peste asta - i-am acceptat pocainta si lacrimile constienta fiind ca asta e doar inceputul. Dar imi doream cu disperare o familie, si cu toate ca am incercat sa rup relatia cu el atunci, s-a agatat cu incapatanare de mine.

[dolor]

Acesta a fost inceputul unei lungi si cumplite depresii post-partum, care m-a transformat cu totul, eram de nerecunoscut. Imi pierdusem frumusetea, bucuria de a trai, spontaneitatea. Am facut eforturi mari amandoi sa aranjam relatia si nu pot sa nu recunosc ca au fost mai mari eforturile din partea lui. A durat in schimb mai bine de un an. Dar atunci am inceput o viata foarte frumoasa impreuna.
Care s-a curmat brusc cu un alt pumn. Pentru ca am gura mare si fac a mia oara scandal ca nu se respecta programul de somn al copilului, cu care intarziase la plimbare cateva ore si care urla de mama focului de oboseala. De data asta nu mai stiu ce justificare am gasit - dar i-am gasit.
Am trecut si peste asta pentru un tata de nota 20, pentru un gospodar cum rar gasesti, dar pentru un iubit corigent la materia "dragoste".
Nu stiu de unde am gasit puterea sa trecem si peste acest lucru, dar pot spune ca am simtit o mare schimbare la el. Am inceput si eu serviciul, intrasem intr-o oarecare normalitate. EL devenise mai intelegator si mai cooperant. Copilu devenise mai usor de crescut, mai statea si pe la bunici - destul de rar, dar era mare lucru cand aveam si noi putin timp de "respiro".

[dolor]

Dupa o perioada de lapte si miere a mai aparut un copil in viata noastra. Mare minune, foarte dorit si foarte iubit. Nasterea celui de-al doilea copil ne-a schimbat radical viata de cuplu - in bine, as zice eu. Viata noastra intima s-a schimbat total, eu m-am transformat fizic in bine, moral ma simteam mult mai bine, incepeam sa ma regasesc pe mine, cea pierduta cu multi ani in urma.
Cu toate ca au fost si alte lucruri neplacute in viata mea - am pierdut multi asa zis "prieteni" care au stiut sa loveasca cu perfidie doar "de amorul artei" sau din invidie, am constatat ca nu intotdeauna cine intra in casa parintilor tai e o persoana sigura (m-am trezit cu cate o palma lipita de fund sau cu cate o strangere in brate de bun venit mai ciudata) mi-am propus sa nu ma izolez de tot "cand voi fi la casa mea". Si mi-am mai propus sa am incredere oarba in copiii mei, nu ca ai mei parinti care, daca aflau vreun lucru mai rautacios despre mine, dadeau crezare, se apucau sa cerceteze pe ascuns si in cele din urma ma confruntau pe mine care habar nu aveam ce m-a lovit. Aceasta atitudine a lor a si permis atator nesimtiti sa vorbeasca aiurea.
Dar, asta e alta mancare de peste, desi incadrez tot la categoria "abuzuri".
De fapt, tot ce am cautat in viata a fost o persoana care sa ma iubeasca neconditionat - oare nu asta cautam toti? Am neglijat aspectul material, m-am multumit intotdeauna cu ce am avut - cand am vrut ceva mi-am luat singura, nu am cerut altcuiva... Nu m-am purtat urat, am cautat sa nu jignesc, mi-am respectat familia. Va dati seama ca nu se pune problema de a insela - si nici nu am fost inselata - asta cu siguranta.

[dolor]

Si iata cum viata mea s-a schimbat in bine. O casa frumoasa, un sot bun, copii sanatosi, serviciu bun - material totul ok.
Dar cat putea dura? Incetul cu incetul serviciul si cei doi copii nu mi-au mai lasat timp pentru iesiri, socializare etc. Stateam toata ziua in casa, ma simteam frustrata, prea dependenta de copii. Sotul iesea mai des - la bere cu prietenii, iesiri care ma lasau singura in casa cu doi copii care plangeau cu randul, mai ales vinerea si sambata, cand toti prietenii nostri erau la restaurant sau in club sau la alte petreceri. Pentru mine era sufocant, dar nu aveam cu cine sa las copiii. Maica-mea trece foarte rar pe la noi - pe al doilea copil l-a vazut doar de cateva ori pana acum. Nici pe fata nu o mai ia la ea - are serviciu, problemele ei, nu are cum. De sarbatori am stat pur si simplu inchisa in casa. Nu am avut unde sa ma duc, au venit cativa prieteni cu colinda si atat. In schimb, domnul meu a iesit aproape in fiecare seara.
Intr-una din seri, nu am mai rezistat. M-a lasat in casa plangand, deprimata ca nu putem sa ne petrecem si noi o seara in doi, si a iesit sa se intalneasca putin cu un amic. "Putin" - adica de la 6 seara la 10. Cand n-am mai rezistat si i-am dat telefon sa vina acasa. A venit ca si cum totul ar fi fost normal, a facut un dus, a stat la computer si apoi s-a decis sa se culce. In tot acest timp nu mi-a adresat nici macar o fraza.
Asa ca m-am infuriat si am decis sa ies. I-am comunicat ca ma duc in club - desi nu aveam cu cine si nici nu intentionam sa pun in practica amenintarea. Nu a avut nici o reactie. M-am imbracat - nici o reactie. M-am machiat - nici o reactie. I-am spus sa-mi dea telefon daca sunt probleme cu cei mici. Si atunci s-a declansat "taifunul".
A inceput sa urle, sa ma faca in toate felurile, sa tipe ca si-a dat el seama ce nevasta si-a luat si ca nu-i trebuie asa ceva, ca nu vrea sa mai stie de mine, ca nu ma mai iubeste si alte asemenea vorbe grele. Intr-un acces de furie m-a lovit peste cap. Apoi a luat dintr-o cutie (unde erau depozitate de ani si ani de zile) niste poze perfect inocente cu "fostul" meu si a inceput sa-mi dea cu ele in cap. Apoi pumnii au inceput sa curga ploaie, odata cu injuriile lui. Nu mai stiu exact ce spunea, nici macar nu eram capabila sa reactionez, nici sa ma feresc de lovituri. Parca priveam toata aceasta scena din exterior. Dupa ce a terminat cu loviturile, a dat telefon la maica-mea sa vina sa ma ia ca el s-a saturat de mine. ?!?! .Vreau sa va spun ca nu eram in stare sa spun nimic. Nu eram in stare nici sa ma ridic de joc. Maica-mea a fost intampinata cu "Bunica, tata a batut-o pe mama! Tata a batut-o pe mama!"
Alor mei nu le spusesem nimic de ceea ce se intamplase alta data intre noi, desi au fost antrenati in niste certuri mai urate intre noi, dar tot timpul de catre sot - eu am vrut sa-i tin la distanta.
Maica-mea a venit si a inceput sa ne faca morala. L-a certat pe el ca ma neglijeaza. Ca de ce nu ma scoate in oras? A zis si el bine - si cu cine sa lasam copiii? Si ea ma intreaba de ce nu i-am lasat la ea. Eu i-am raspuns ca ultimele dati cand i-am dus a reactionat cam deranjata, si nu am vrut sa o mai deranjez. "Dar ce, draga, ai pretentia sa stea toata lumea la dispozitia ta?" Abia atunci am fost in stare sa dau drumul la lacrimi. Rautatea din replica ei m-a facut sa ma simt pierduta, a nimanui pe lumea asta, la cheremul unui nebun care, cine stie, data viitoare poate sa ma nenoroceasca.
Desi incercam din rasputeri, nu reuseam sa opresc lacrimile. Am inceput sa tremur din tot corpul, iar stomacul meu se zvarcolea de greata. Simteam o nevoie cumplita sa mor, sa ma culc si sa nu ma mai trezesc. Si atunci as fi fost fericita. Dar ma ingrozeam la gandul ca nu voi mai putea simti mirosul celui mic - ca sa vezi ce inseamna instinctul de mama. Am vrut sa merg la spital, dar nu m-a bagat nimeni in seama, adica nici sotul si nici maica-mea nu au fost de acord cu acest lucru. Am gasit dupa cateva ore prin casa si am luat un calmant - a fost cea mai cumplita noapte din viata mea.

[dolor]

In acea noapte, au murit multe in mine. Sentimente, sperante, zambete... Am realizat ca sunt singura pe lume. Ca barbatul care trebuia sa ma apere si sa ma iubeasca si sa ma protejeze era exact pe dos decat il percepeam eu. Stiti ce dureros e sa te simti singur pe lume, a nimanui? E cel mai cumplit sentiment pe lumea asta. Goala pe dinauntru - asa sunt acum. Pana m-am casatorit am trait cu speranta ca voi gasi pe cineva care sa umple golul din mine, acum realizam ca niciodata nu voi fi jumatatea cuiva, jumatate din ceva....
Aveam un cucui in moalele capului, un umar vanat, dintii loviti, buza sparta, nasul umflat. Eram foarte "sexy".
In zilele care au urmat, el s-a comportat ca si cum nimic nu s-a intamplat. Nici macar un cuvant, desi simteam pocainta in actiunile lui. A refuzat toate invitatiile amicilor, a facut treaba in casa, a stat cu cei mici ca eu sa ma pot odihni. Eu m-am purtat cum am simtit - politicos dar distant. Nu l-am amenintat cu divortul, nu l-am gonit din pat, nu i-am spus nimic. Am asteptat o reactie din partea lui. Care s-a lasat asteptata. Dupa mai multe zile, a trebuit sa onoram niste vizite in societate - am refuzat sa-l insotesc. Nu i-a venit sa creada. I-am spus ca nu am ce cauta alaturi de el in lume. Tot nu a reactionat - s-a dus singur.

[dolor]

Am avut multi timp de gandire zilele astea. As pleca - dar unde sa plec cu doi copii dupa mine? As ramane "impreuna dar fiecare cu viata lui" dar nu prea e stilul meu - dupa cum am mai spus, nu pot insela.
Aseara a reactionat la niste chestii pe care i le-am spus, dar a inceput dialogul cu mine de pe o pozitie gresita - "Ce sa fac daca tu esti sucita?" Cand mi-a spus ca ii pare rau si ca jura ca nu se va mai intampla, am ras - nu cred asa ceva. M-a luat in brate in ciuda impotrivirii mele. Ma uitam la el si realizam ca nici macar nu poate spune "iarta-ma" sau "te iubesc". M-a intrebat ce ar putea face sa il iert. I-am raspuns ca partea proasta e ca nu am nici cea mai vaga idee ce ar putea face sa il iert - ceea ce spune suficiente.

[oanadd]

nu exista zodia abuzului. exista zodia nesansei. pacat ai ai avut atata nesansa in viata ta. ar fi trebuit sa ai parte de o cu totul alta viata. parintii tineri ar trebui sa-si iubeasca copiii altfel decat o fac parintii batrani. sotii ar trebui sa-si ajute sotiile, sa le iubeasca, iar sotiile sa-si adore sotii. iti doresc din suflet sa cunosti cat de curand iubirea. bafta!

[dolor]

Oare e nesansa asta? Sau e alegere neinspirata?
Sotul meu da dovada de o lipsa de profunzime care pe mine ma sperie.
Unde am gresit eu? Sa nu fiu capabila sa aleg persoanele din jurul meu cum trebuie? Ma gandesc ca poate am eu o problema pe care n-o sesizez, de vreme ce atata lume in viata mea "imi da cu flit".
Recitind ce am scris, sesizez lipsa de detalii, e doar o insiruire epica neelocventa, dar am sa incerc sa acopar lacunele.

[ilinca_mioara]

Ce frumos ar fi ca viata sa fie asa cum a descris-o oana!
Recunosc ca si eu ma simt deseori o "ghinionista", dar niciodata nu am avut parte de vreo atingere brutala. Nu stiu cum as fi reactionat!
Offff....nu as vrea sa fiu vreodata in locul lui dolor!

[fluturas28]

Imi pare tare rau ca ai avut numai perioade grele de cand ai fost copil..nu meritai o asa viata..
chiar nu-mi gasesc cuvintele..si mi se intampla foarte rar...
nici nu stiu ce sa-ti spun ca sa-ti alin sufletul,foarte mult as vrea!