"La capatul curcubeului" - Anaconti

[anaconti]

Dragele mele,

Tocmai am citit o afirmatie care m-a intristat aici, pe site, desi sunt convinsa ca nu era facuta cu rea intentie. Spunea cineva ca forumul e pe moarte Pai, cum asa? Se poate? O fi mai liniste acum, ca sunt Sarbatorile si nu are toata lumea acces la net acasa (traiasca serviciul!)dar nu e adevarat ca moare...Hai, ca ma supar tare daca mai aud asa ceva...Mie mi-e tare drag forumul asta, e primul pe care l-am descoperit si e o particica din mine acum...
O sa-mi spuneti ca nici eu nu sunt cine stie ce activa...Da, dar am si motive; sunt mai retrasa de felul meu si in plus mi-am ales un nickname care poate fi usor de recunoscut de cine ma stie...si eu nu vreau asta!
Apoi, de multe ori simt ca nu am dreptul sa va scriu prea multe pentru ca eu nu sunt mamica ...
Dar azi, m-am hotarat: deschid Jurnalul Curcubeului! Ce e asta? Pai, m-am hotarat sa scriu aici tot ceea ce simt, starile prin care trec in asteptarea momentului in care voi fi si eu mamica...E greu, chiar daca nu credeti sa iei o astfel de decizie constient, analizand pro si contra, cantarind fiecare avantaj si dezavantaj...E o lupta continua intre dorinta de a mai copilari si sentimentul ca un iti va aduce implinirea...Pentru mine e greu, sunt sute de intrebari, e teama de necunoscut, e dorinta si in acelasi timp retinere. E neincrederea in fortele proprii, momentele de entuziasm alternate cu disperare si anxietate atunci cand viata mi se pare rea, nedreapta...E lupta permanenta intre instinctul natural de a avea copii si realitatea cruda care imi demonstreaza ca lumea e rea, ca vor suferi si de cele mai multe ori eu nu voi putea face nimic...Si in toata aceasta nebuloasa, in toata aceasta nebunie, tresaririle de speranta si bucurie ori de cate ori un copilas isi intinde mainile spre mine, lacrimile sufocate in gat ori de cate ori ma despart de ei...
Uneori o sarcina e o surpriza, se intampla si mergi asa inainte...si iese bine pentru ca un copil e o binecuvantare...Dar ce faci cand aceasta decizie depinde de tine?
Poate ca mai sunt fete in situatia mea, poate ca cineva isi pune intrebari asemanatoare...Poate ca aceste randuri le voi pastra si copilul meu le va citi candva, cand va fi destul de mare pentru a putea intelege...Acesta e Jurnalul Curcubeului. De ce am ales curcubeul? Pentru ca vine dupa lacrimile cerului, pentru ca e un simbol al sperantei dupa furtuna. Iar eu acum sunt la capatul curcubeului, la inceput...

[carstea_diana]

anaconti, e foarte frumos ce ai scris. Nu cred (si nu vreau sa cred) nici eu ca forumul e pe moarte, intr-adevar, acum sunt sarbatorile, ne mai luam si un concediu medical...cum ai spus si tu, nu avem toti internet acasa...
Schimba nickname-ul daca nu vrei sa fii recunoscuta, ne "prindem" noi pe parcurs ca tu esti, nu cred ca sta cineva sa citeasca toate mesajele ca sa recunoasca persoana.
Din cate am inteles eu, tu eziti intre a deveni mamica si a mai astepta. Corect?
Tu cati ani ai? Spuneai ceva de "copilarit"...de asta te intreb. Eu in martie fac 27. Sunt casatorita de 2 ani. Initial, nu l-am programat pe bb acum, as fi vrut sa mai stam. Sa ne bucuram de clipe "in doi". Am zis ca daca mai stam un an sau doi nu e mare lucru...Dar, s-a intamplat. Voia lui Dumnezeu. In prima faza am fost foarte speriata, pana sa ma obisnuiesc cu ideea nici nu eram sigura ca-mi doresc copilul. Apoi m-am gandit ca "niciodata nu e momentul". Stii, mereu se intampla asa.
Cand m-am casatorit, multi ma sfatuiau: sa nu te grabesti sa faci bb...ai timp destul...nu in primul an...si tot asa.
Hai sa iti spun parerea mea sincera: e ca si cu dragostea, vine atunci cand nu te astepti, nu cand vrei....
E adevarat poate ca un copil "te implineste" cum ai spus tu, eu voi afla peste trei luni cum e...dar, in acelasi timp cred ca viata se va schimba radical. Nu e ca in filme sa cresti un copil, e destul de greu, mai ales la primul cand nu ai experienta, mereu griji, mereu probleme...sunt si parti fantastic de frumoase, dar...
Hai sa iti povestesc experienta nasei mele: nu se prea intelegea cu sotul ei in primii ani de casatorie si credea ca, daca face un bb, nu se va mai supara si se vor intelege. Aiurea...
Fata unei colege, in urma cu 6-7 luni a ramas gravida. Nu a vrut copilul, a facut avort. Acum s-a hotarat sa faca copil, a ramas gravida dar are nu-stiu-ce complicatii de la primul avort si nu poate tine sarcina...si e diferenta doar de cateva luni....
Sa nu mai bat campii aiurea, te las sa mai scrii si tu, sa imi spui de ce ti-e greu sa faci alegerea...
Te pup si mai vorbim. va pup pe toate!

[anaconti]

Buna Diana!

Sa nu ma intelegi gresit, nu e un subiect pentru mine, despre mine (poate doar putin...) Ma gandesc ca poate mai sunt fete/femei care trec prin starile astea care pot sa apara si dupa ce ramai insarcinata, nu doar inainte...
Am 25 de ani si mi-e greu sa iau o decizie din mai multe motive; sunt perfectionista si intotdeauna lucrurile trebuie sa se intample cum vreau eu! Dar...stii si tu...nu intotdeauna iti iese ...Mi-e greu pentru ca mi-am facut o imagine despre cum ar fi trebuit sa fie viata mea si nu se potriveste cu realitatea...Nu e nici mai rau, nici mai bine...e altfel...si nu stiu daca sa mai astept in speranta ca la un moment dat voi realiza ceea ce mi-am propus sau risc sa treaca timpul si sa regret..."Toate la timpul lor", asa zice o vorba...Dar ce faci cand timpul asta tine de o hotarare a ta? Cum faci sa nu regreti niciodata, cum stii ca ai luat decizia corecta? Daca acum sunt asa pe marginea depresiei, cum voi fi cu un bebe care plange fara incetare, care nu ma lasa sa dorm noptile, care depinde de mine? Pot sa imi asum toate astea? E vina mea ca ma gandesc la prea multe deodata? Sa le iau pe rand?...Nu mai stiu nici eu, iar fetele de pe forum cred ca sunt satule de lamentarile mele! De asta nu prea scriu...Mi-e jena poate, ca altii au probleme mai importante, iar pe mine ma macina doar aceste intrebari. Si nu am cu cine sa vorbesc asa ca ori de cate ori deschid gura (subiectul)...tot la asta ajung Si nu vreau sa fiu plictisitoare!
Ma streseaza faptul ca nu stiu ce-mi rezerva viitorul; nu stiu cum va afecta un copil relatia cu sotul meu, mi-e teama...Nu stiu cum vor privi ceilalti decizia mea de a avea un copil; si eu primesc sfaturi de genul "lasa, mama, ca aveti timp..." sau "mai bucurati-va de liniste ca pe urma...o sa va para rau..." Si ma sperie cuvintele astea si ma dor!
Si totusi, mint cand zic ca nu pot lua o decizie... Fetele de pe forum m-au ajutat in sensul asta...Decizia e luata, am renuntat la pastile, iar in ianuarie sper sa ajung si la doctor, la controale si analize...Poate e felul meu de a ma pune in mainile Domnului...Dar intrebarile nu dispar...mi-e teama ca imi voi face mie sau copilului rau daca nu ma potolesc cu tot zbuciumul asta!
Oricum, am emotii...si sper sa pot sa mai astern la acest subiect randuri despre cum parcurg...curcubeul...O culoare, langa alta culoare...un pas si apoi altul...
Dar va rog sa nu ma lasati singura pentru ca risc sa ma dezechilibrez si cad...am rau de inaltime...

[carstea_diana]

hai sa facem altceva: iti dau adresa mea de mail si imi scrii acolo. Bine? Sa nu mai ai de ce sa te simti "jenata" ca altii au probleme mai grave sau mai-stiu-eu ce...Bine?
Iti scriu si, in masura in care pot, iti spun si parerea mea.
Adresa mea e: carstea_diana@yahoo.com Astept sa-mi scrii. Din pacate, azi pana la 15 si apoi abia luni mai vin la internet, dar, vorbim de luni incolo daca nu mai scrii azi.
Bine?
Sa stii ca si la mine a inceput la fel: am lasat pastilele ca incepusem sa ma ingras de la ele, apoi am "calculat"...calendarul....care m-a pacalit....
Daca nu mai vorbim pana luni, iti doresc petrecere frumoasa de REVELION si La multi ani!
Si nu te descuraja, gasim noi solutii. Ce Dumnezeu, curcubeul are doar culori superbe....

[miti76]

Ma bucur ca mai sunt oameni care apreciaza cu adevarat ce se discuta aici. Anaconti, sper ca subiectele pe care le citesti sa-ti deschida si mai tare pofta de a avea un bb si de asemenea si viitorului tatic! De ce nu ii arati si lui cateva din subiectele de aici, asa, ca sa-i ceri parerea? Poate iti va spune ca vrea un bb!

[anaconti]

Miti76, sigur ca apreciez tot ce aflu aici! Nici nu-mi vine sa cred ca au fost atatia ani in care am fost ignoranta pur si simplu, nu doar in ceea ce priveste subiectele despre copii, ci si cele de igiena si boli feminine, medicatie si anticonceptionale! E ingrozitor! Daca o sa am o fetita o sa o indemn sa afle cat mai multe din timp, sa citeasca, sa nu-si traiasca viata la intamplare!...
Referitor la sotul meu, acum e mai bine, in sensul ca am abordat subiectul si am inteles ca si el isi doreste un bebe! Problema e ca ar vrea sa il facem dupa ce ajungem in Canada, iar mie mi-e teama ca o data ajunsi acolo o sa mi se schimbe prioritatile! O sa o luam de la zero si asta inseamna munca si iar munca, probabil 2 joburi, stres, grija zilei de maine pentru mult timp inainte ca lucrurile sa intre in normal! Crezi ca exagerez? De asta ma tem cel mai tare! O sa vreau sa lucrez si sa invat, cum o sa pot face un bebe? Si mi-e teama ca vom amana prea mult...Iar daca o sa se intample inainte, mi-e teama ca se va simti tradat...De asta mi-e atat de greu...Plus ca pana plecam ar putea trece si 1 an jumate + inca 1-2 (sau cine stie cati) ani in care o sa ne "aranjam"...Ce parere ai? Eu nu cred ca pot amana atat.
Am primit exemple de cazuri in care toate s-au rezolvat, dar nu pot sti ca va fi si cazul meu.
Asta e! Am decis totusi sa iau fiecare zi pe rand si sa merg inainte! Nu renunt la visul meu!
Astept ideile voastre, daca aveti dispozitia necesara.
Ceea ce ma ingrijoreaza insa, e ca nu am mai gasit pe nimeni care sa spuna "da, si eu am avut o problema in genul asta". Asta insemna ca sunt eu exagerata, anormala?

[miti76]

N-as fi vrut sa-ti dau vesti proaste, dar mai bine sa stii decat sa te caiesti. Din cate am citit si au fost destule surse, sistemul sanitar in Canada e foarte slab (asta daca nu ai o caruta de bani si te internezi in clinica privata). Pregatirea clinica a personalului medical nu e la nivelul la care e la noi. Macar aici daca ai bani stii unde sa te duci. Iti dau doua exemple, desi nu sunt legate de nastere.
1. Un amic de-al meu a plecat in Canada prin casatorie cu cetatean canadian. Mergand cu bicicleta pe gheata a cazut si si-a rupt glezna. La spital l-au tinut nu stiu cat pana sa-i faca vreo investigatie. Apoi l-au pus in gips, desi avea nevoie de operatie reparatorie, caci era afectat un nerv si un vas de sange. Dupa un timp au vazut ca ar avea nevoie de asa ceva, dar l-au pus pe o lista de asteptare! Concluzia e ca nu a beneficiat la timp de ajutorul necesar si piciorul nu e 100% functional.
2. Al doilea exemplu e sotia lui. Ea are o fistula anala, adica o gaura in anus, din care iese mereu puroi. De multe ori s-a internat in spital, cu mari scurgeri de puroi, dar de fiecare data era pusa la perfuzii si atat! Fara sa fie intervenit, fara sa o curete acolo. A luat de nu stiu cate ori pana acum avionul si a venit in Romania. De fiecare data au internat-o de urgenta si au operat-o. Insa nu poate sa se vindece din cauza ca are mai multe probleme de sanatate.
Apoi mai e vorba si de drepturile de care beneficiezi tu ca femeie gravida si ca mama. Sa nu crezi ca e ca la noi sa te plateasca 2 ani! La ei cu cat stai mai putin acasa, cu atat mai bine, nu iti pierzi jobul. Si spune-mi si mie cu cine il lasi pe bb? mai ales ca o sa fie asa de mic! Sunt putine firme care platesc un concediu de maxim trei luni pentru proaspata mamica. Daca vrei sa stai acasa, go ahead, dar nu te plateste NIMENI!
Solutia cea mai buna mi se pare sa faceti bb aici, sa-l cresti pana plecati si sa chemi pe mama ta sau tatal tau sau ceilalti bunici sa stea fiecare cate o perioada cu bb, ca sa te duci la servici. Stiu ca si punctajul e mai mare daca ai copii.
Eu zic sa cauti informatii despre ce ti-am scris.

[andrushca]

Anaconti, nu esti exagerata deloc..e normal sa iti pui probleme in legatura cu bebelul si cu tot ceea ce implica el...nu stiu daca vei putea gasi o persoana care sa treaca exact prin ce treci tu, doar prin simplul fapt ca fiecare isi traieste experientele altfel!
Tu numesti ceea ce ai un "caz"...Anaconti, cu siguranta ca se va rezolva si vei ajunge la ceea ce iti doresti, dar cu rabdare, cu perseverenta si, mai mult decat atat, cu o setare a prioritatilor foarte clara..nu numai pentru tine, ci si pentru sotul tau!
Daca veti pleca in strainatate, poate nu vei reusi sa faci un copil imediat, si motivele le-ai spus chiar tu...
Nu stiu ce varsta ai, dar cred ca iti simti si tu acel "ceas biologic" despre care se tot vorbeste la femei, ticaind intr-un ritm alert...
Uite, eu sunt casatorita de 6 ani si am aproape 30 de ani..am tot amanat prezenta bebelului (ba facultate, ba serviciu, ba ca mai am timp)...totusi, cand am spus noi, "gata", bebelul nu a vrut sa apara timp de 8 luni...Acum il simt miscandu-se in mine si o cinsider cea mai mare minune a lumii!
Iti doresc succes in alegerea pe care o vei face si mult curaj!
Viata ta, ai sa vezi, se va aranja!

[anaconti]

Multumesc de informatii, Miti76!
Am auzit si eu destule despre sistemul sanitar in Canada. Si bune si rele! Stau si eu sa ma gandesc cum o fi mai bine...Oricum, primul pas l-am facut: gata cu pastilele. Urmeaza analizele si apoi pauza obligatorie...Pe urma...cum o fi sa fie! Am luat pastile mult timp, e posibil sa am ceva probleme, eu sper ca nimic grav. Cum spuneam, le iau pe rand si sper sa iasa bine (a se citi "ca mine").
Andrushca, multumesc de incurajari. Da, simt ca ceasul ticaie, dar nu neaparat din cauza varstei, ci mai mult pentru ca stiu ca sunt o persoana foarte ambitioasa si imi e tare teama ca o sa aman la nesfarsit. Si stiu sigur ca vreau sa traiesc perioada de graviduta si mamica cu toata dorinta si naivitatea si speranta tineretii. Iar toate astea am observat ca au tendinta sa inceapa sa dispara pe masura ce ma confrunt cu realitatea.
Dar e bine! Macar acum stiu ce vreau si am curajul sa o zic. E un mare progres!

[andrushca]

Bravo, Anaconti!
Ai facut un pas important: acela de a constientiza si de a lua o decizie!
Nu pot decat sa te sustin si sa iti urez sa reusesti!
S-ar putea sa ai surpriza ca acum, cu toate ca ai intrerupt pastilutele, sa nu ramai imediat (asa cum s-a intamplat la mine) sau sa ramai insarcinata la prima ovulatie...sa nu te lashi, sa te lupti pentru ceea ce vrei sa ai...
Cat despre realitate, naivitate/tinerete, hmmm...e mult de scris...realitatea poate coexista, cu conditia sa nu fie prea dura!
Daca esti lovita, te ridici, iti pansezi ranile si mergi mai departe..asta tine de toate trei elementele!