Forum CopilulMeu

In urma cu apropae patru ani am inceput pentru prima oara sa cred ca viata e nedreapta... Mai avusesem parte de mici nedreptati si pana atunci, pe care de altfel le consider inevitabile... Dar faptul ca nu reuseam in nici un fel sa am un bebelus ma facea sa urlu de ciuda, sa ma consider ultima femeie de pe pamant, sa ma intreb zi de zi de ce mi se intampla tocmai mie. Vedeam gravidutze pe strada, ajungeam acasa si plangeam( asta in cazul in care reuseam sa ma abtin pana acasa), vedeam bebelusi la fiecare pas si plangeam din nou. Ma imaginam tinandu-mi ingerasul in brate si ma rugam sa vina mai repede clipa, pentru ca simteam ca nu mai pot indura. Sa nu ma intelegeti gresit, nu am invidiat niciodata gravidutzele, le-am considerat intotdeauna niste femei perfecte care puteau sa faca ceea ce eu nu puteam... In plus, la nenumaratele vizite la ginecolog intalneam fete care faceau intreruperi de sarcina. Nu puteam concepe asta, nu intelegeam cum puteau sa renunte la acea minune dumnezeiasca care le fusese daruita...Iar eu incercam fel si fel de tratamente fara nici un rezultat. Ba da, ce rea sunt, au avut si ele o finalitate: m-am ingrasat cat o balena. . Dar asta nu m-a facut sa dau inapoi cu nimic. Ne doream acel copil atat eu, cat si actualul meu sot( acum patru ani eram doar in stadiul de logodnici) si nimic nu putea sa ma opreasca. Nici macar "prietenele" care ma condamnau ca voiam sa am un copilas fara a fi maritata. Si luna de luna speram... iar testele de sarcina se incapatanau sa arate doar o liniuta...
In acest an in februarie am hotarat sa depasesc "granita" Valcii si sa merg intr-un alt oras. Am ales o clinica particulara din Craiova, la recomandarea unei prietene. Acolo am facut o serie de analize hormonale si nu numai in urma carora am fost diagnosticata cu anovulatie. Am facut chiar si o histerosalpinografie care a decurs ok. M-am bucurat ca nu am probleme cu trompele si am continuat sa sper... Il priveam pe acel doctor ca pe un trimis al Domnului care avea sa-mi daruiasca ingerasul mult dorit. Am urmat cu strictete tratamentul prescris si pe 7 martie am facut o inseminare artificiala la aceeasi clinica. Doamne, cate sperante din nou!!! Ma trezeam dimineata si ma mangaiam pe burtica... Nu voiam sa-mi neglijez bebelusul....Visam cu ochii deschisi... Pana pe 20 februarie cand mi-a venit ciclul, si toate sperantele s-au naruit. Nu chiar toate, caci auzisem eu ca poate aparea ciclu si peste sarcina. Si am sperat din nou. Chiar daca testele erau negative, eu ma incapatanam sa nu le cred. Dar in martie am avut o noua dezamagire in ziua cand mi-a venit ciclul... Sotul meu- la fel. Il facusem si pe el sa creada ca inseminarea avusese succes. Dar totul s-a terminat in aprilie, pe 25. Era a treia luna cand imi venea ciclul, cu toate ca pana acum ciclul era foarte neregulat, chiar si la 5 luni. Atunci am simtit ca nu faceam decat sa ma imbat cu apa rece. M-am simtit groaznic, am vrut chiar sa-mi pun capat zilelor, dar mi-am dat seama ca nu ma puteam lipsi de bucuria de a deveni, odata si odata, mama.
M-am hotarat in aprilie sa urmez niste tratamente naturiste. Noroc cu netul, ca am gasit o groaza de tratamente. Am ales tinctura de branca ursului si ceaiul de naprasnic. Sa fiu sincera, m-am cam chinuit sa beau branca ursului, are un gust groaznic, dupa parerea mea, dar aveam atata incredre in puterea ei binefacatoare... Si continuam sa beau, tinandu-mi respiratia...si neaparat mancand ceva dulce dupa. Stiam ca tratamentul avea efect dupa minim trei luni. In mai, pe 20, cand am vazut ca nu-mi vine ciclul, am intrerupt tratamentul (citisem ca branca ursului nu trebuie administrata in timpul sarcinii si ma gandeam ca poate a aparut si minunea mea). Pe 15 iunie, pentru ca ciclul inca nu aparuse, mi-am facut un test- negativ. Nu mai stiam ce sa mai fac....Simteam ca nu mai pot merge mai departe, ca nu mai pot continua aceasta lupta obsedanta..... Erau nopti cand ma visam cu un baietel extraordinar de frumos in brate, ma trezeam plangand dar ma chinuiam sa adorm din nou sperand ca-mi voi continua visul... Doamne cat era de frumos sentimentul de a fi mama! Si eu il puteam trai doar in vis...
Pe 4 iulie am mers din noul al o doctorita ginecolog, despre care auzisem ca ajutase mai multe fete sa ramana gravide. Era miercuri cand m-am dus acolo cu noi sperante. Dupa consultatie, dr mi-a facut programare pentru o ecografie endovaginala pe data de 11 iulie, pentru ca ami apii sa vada ce tratament sa-mi prescrie.
Vineri, pe 6, m-am simtit foarte rau si am vomitat... m-am gandit ca poate ceva nu-mi priise, asa ca pentru prima oara nu mi-am mai facut sperante. Dar starile au continuat si in wek-end si m-au tinut prizoniera in casa. La fel si luni... Seara am mers si mi-am cumparat un test de sarcina. Sotul meu chiar a ras de mine, spunandu-mi ca nu mai facusem demult vanzare farmaciilor, sigur fiind ca rezultatul va fi negativ. Marti dimineata m-am trezit la ora 5, chiar cand incepuse sa se lumineze. Nerabdatoare, m-am dus la baie si mi-am facut testul. Nu pot spune ce am simtit vazand cele doua liniute. Treemuram din tot corpul si plangeam cu testul in palma... Nu-mi venea sa cred... era prea frumos ca sa i se intample mie... M-am intors in camera tremurand si l-am trezit pe sotul meu care s-a speriat foarte tare vazandu-ma in starea in care eram. Cand i-am aratat insa testul, m-a luat in brate si am inceput sa plangem amandoi ca niste copii... Ni se implinise in sfarsit visul!!! Nu am mai reusit sa inchid ochii pana in zori... sotul meu in schimb a adormit cu mana pe burtica mea.
Seara cand s-a intors de la serviciu mi-a mai cumparat un test, el care pana acum era sceptic ori de cate ori ma vedea cu un test in brate. L-am facut seara si- tot pozitiv. Iar lacrimi, dar acum erau de fericire.... Si totusi nu imi venea sa cred... Aveam insa sa ma lamuresc a doua zi la ecografie, cand am vazut pe ecran un punctulet mic alb despre care dr mi-a spus ca era bebelusul meu. De unde sa fi stiut eu cum trebuia sa arate?!Am plans uitandu-ma la monitor...

Am sarutat poza beblusului... Dr mi-a spus ca are 6 saptamani dupa masuratori, deci ca se produsese o ovulatie intamplatoare, cumva intre cicluri. nu am prea inteles dar ce mai conta cum aparuse? In fond, era minunea mea, iar o minuen nunpoate fi explicata, nu? Am ajuns acasa si am pus poza lui bebe in albumul cu poze de la nunta noastra. Era prima lui pozica. Sotul meu nu mai conteneste sa ma mangaie si sa ma pupe pe burtica. Si vorbima amandoi cu bebe... Nu stiu daca sa incerc sa gasesc o explicatie... poate branca ursului, poate doar mana lui Dumnezeu... Nu stiu, cert e ca sunt extrem de fericita! Nici acum nu-mi vine sa cred...
Daca va spun ca sunt atat de grijulie, ca mi-e si teama sa ma misc ca sa nu-i fac vreu rau lui bebe... Sper sa nu apara nici un fel de probleme si sa ne putem bucura de minunea cu care Dumnezeu ne-a binecuvantat dupa atata timp.
Pe 1 am fost din nou la eco. Doamne, cat a crescut bebelusul meu! Si i-am vazut si inimioara batand... Am fost atat de emotionata.... Mi-a venit s-o bat pe aia de la eco care, dupa ce mi-a spus ca bebe e dezvoltat bine, ca ii bate inimioara, ma intreaba: "vrei sa-l pastrezi?" Va dati seama ce am simtit in momentul ala... Imi venea sa o iau de par si s-o scot afara... Apoi mi-am dat seama ca ea isi facea doar datoria si m-am calmat. Revenind la bebelusul meu, abia astept sa-l vad din nou luna viitoare. Vorbesc zilnic cu el, il legan, ii spun cat de mult il iubesc... Abia astept sa-l tin in brate. A, data probabila a nasterii e 27 februarie. Mai am de asteptat, nu? Dar va merita, chiar si cei patru ani de asteptare..toti ii voi uita cand il voi tine in brate. Nu mai contenesc sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru ca mi l-a daruit, si-l rog zilnic sa aiba grija de noi sa crestem mari si sanatosi.
Cat despre ce as vrea... Intotdeauna mi-am dorit fetita... Sotul meu la fel, cu toate ca eu cred ca in adancul sufletului si-ar dori un baietel pe care sa-l faca fotbalist . Oricum, de cand sunt viitoare mamica, nu-mi doresc decat ca sa fie sanatos, pentru ca indiferent daca va fi baietel sau fetita, va avea parte de infinita noastra dragoste. Deja ne uitam la hainute, biberoane si alte lucrusoare, insa deocamdata ne abtinem, am inteles ca nu e bine sa cumperi lucruri copilasului inainte de nastere. Oricum, cred ca voi tine cont de asta doar acum, pentru ca nu stiu ce culoare sa cumpar Sincer, abia astept sa cumpar primele lucrusoare pentru bebe.
Sper ca nu v-am plictisit. Mai revin eu cu noi ganduri si sentimente, chiar daca o sa va cam exasperez. Pupici mamicilor si bebicilor!

Sper sa nu te superi ca am scris la tine in jurnal, dar nu m-am putut abtine. Nu a trecut mult de cand am nascut si inca ma trec fiori cand vad fericirea si emotia unei proaspete gravidute, pentru inca imi sunt proaspete propriile trairi.
Ma bucur irina ca te-ai hotarat sa ai un jurnal de sarcina. Sunt asa de emotionante acetse momente si de intense trairile incat chiar merita sa le scri undeva, sa iti ramana acolo toate amanuntele si sa le recitesti peste o vreme.
Eu m-am simtit emotionata doar citind ce ai scris tu...imi imaginez cum te simti tu care traiesti direct aceste sentimente. O sarcina usoara iti doresc, fara nici un incident si sa ai un bebe sanatos.
Multa , multa sanatate!

Cum sa ma supar? Chiar ma bucura faptul ca nu te-ai plictisit citind....Ai inteles mereu ce voiam sa scriu? Ca eu m-am uitat acum un pic peste mesaje si m-am speriat de cate greseli am putut sa fac. Probabil nu mai puteam vedea tastele din cauza lacrimilor... Cred ca undeva am sa fac o erata. .Cat despre sentimentele care si-au pus stapanire pe mine, crede-ma ca imi pare nespus de rau ca nu pot exprima in niste cuvinte ceea ce simt... Acum consider ca, cuvintele sunt o nimica toata... In scoala mi-au placut intotdeauna lucrarile scrise, simteam ca ma pot exprima mai bine, ca puteam sa creez ce voiam eu... Acum imi dau seama ca nu pot exprima prin cuvinte nici a 1/1000 parte din ceea ce este in sufletul meu. O sa ma straduiesc totusi sa va impartasesc fericirea prin care trecem noi acum. Pentru ca meritati: sunteti niste prietene adevarate si tare mi-ar placea sa facem o intalnire cu mamicile si bebicile de pe forum (dar din martie incolo, ca sa vina si bebele meu ). Ii surade cuiva ideea? Pupici!

Doamne cum am scris!!! "mamicile si bebicile". Poate din cauza ca eu si sotul meu vorbim despre ingerasul nostru mereu ca si cand ar fi fetita si e bebita noastra! Oricum, mii de scuze!

Bineinteles irina. E o ideea buna cu intalnirea.
Si stai linistita ca nu am avut probleme in a intelege ce ai vrut sa spui.
Abia astept sa citesc in continuare odiseea voastra.
Pupici si odihneste-te mult in perioada asta.

P.S. Acid folic iei?

Exact la asta ma refeream cand ti-am popus un jurnal....Am plans de bucurie si fericire pt tine, si ca si mara, imi regasesc si eu trairile de pe vremea cand eram burticuta...Frmoase sentimente...
Sper ca iti aduci aminte ca, eu te-am incurajat si te-am sustinut de la inceput...O sa fiu pana la marea intalnire alaturi de tine si apoi dupa aia cand si mai multe intrebari o sa ai.... Stiu ce spun trust me!!!
Pe 27 februarie zici DPN, pai sa stii ca, cei nascuti in ziua asta sunt norocosi...Eu sunt unul dintre ei...Asa ca...Ai grija de " fratiorul" sau "fratioara" mea, asa cum spune un copil drag mie ...O sa fim alaturi de tine!
Traim alaturi de tine minunea...Pupam burticuta...
Sarcina usoara si...sa scrii aici tot, tot, tot...

Da, iau acid folic, Elevit pronatal si Duphaston, cate 2 comprimate /zi. Mi s-a spus sa iau cam 3 luni de zile. Acest Duphaston m-a facut un pic mai increzatoare ca sarcina va decurge fara probleme, am vazut ca se da pentru iminenta de avort sau avort habitual. Mie nu mi s-a spus pana acum ca as avea ceva probleme, Doamne fereste si de acum incolo (mi-au spus ca bebe e bine si ca sarcina e ok), dar pentru orice eventualitate sper sa ajute tratamentul.
Sa stiti ca atunci cand am spus ca sunteti niste prietene adevarate am spus doar purul adevar. Asa v-am considerat de la inceput de cand v-am destainuit problemele si ati fost alaturi de mine, iar acum vad ca nu m-am inselat catusi de putin. Va multumesc mult pentru tot sprijinul si... abia astept sa va fac cunostinta cu ingerasul meu! Pupici!

ziceai de rh negativ tu si sotul pozitiv?!
Si ce ...eu am fost in situatia ta, puiul meu l-a mostenit pe taica-su si...a fost totul perfect!!!!
No worries!

Chiar azi am mers sa fac niste determinari de anticorpi... Am inteles ca ar putea aparea ceva probleme de la a 3-a sarcina incolo, dar eu vreau sa ma simt impacata! Tu ai facut aceste determinari? Cat timp? Eu saptamana viitoare merg dupa rezultate... Nu prea stiu cat timp se fac, dar am vazut gravidute cu burtica mare, luna 7-8, care veneau si faceau. (Doamne, imi venea sa le pup pe burtici!)Oare se fac in functie de rezultate sau le faci asa, continuu, pana la nastere? Pupici!