by Arheoloaga » Wed Dec 24, 2008 11:22 am
E Ajunul...Astepti cu nerabdare sa soseasca seara si odata cu ea Mosul drag, incarcat cu daruri. Dar oare va gasi Mosul batran calea catre casuta ta? Sa vedem...
Ati auzit vreodata de Murof, taramul prieteniei, al zambetelor si al jucariilor? Acolo locuiesc numai copii frumosi, cuminti si mai ales isteti. Nu credeti ca exista? Ehei, dragii mei, atunci va povestesc eu despre tara asta fermecata, unde chiar azi se pun la cale o multime de minunatii.
Nu stiu cum a aparut zvonul ca nu toate scrisorile ajung in Ajun la Mosul drag, iar el nu mai stie saracul cui sa lase cadouri sub brad; astfel, multi copilasi vor fi tristi tocmai in ziua de Craciun.
Doar despre asta se vorbeste in Murof...iar patru fete cucuiete, prietene la catarama si curajoase tare, abia ce au auzit grozavia.
- Oare cine este monstrul? Se intreba cu voce tare Alexuta, cea mai mare din grup.
- Hm...nu stiu dar trebuie sa fie tare viclean, spuse Irinuca clatinand din cap.
- Stiu ce avem de facut! Vom merge in cautarea vinovatului!
- Ceeeeeee? se intoarsera toate spre Ralu, mute de uimire.
- Si cum vom face? intreba Chitibusa.
- Inca nu stiu, dar hotararea este luata. Toti copiii vor fi fericiti in ziua de Craciun si nici un monstru nu poate impiedica acest lucru.
E adevarat ca nici lor nu le-ar placea sa gaseasca ghetutele goale sub pomul impodobit, dar cum sa faca? Unde trebuie cautat hotul asta misterios? Si daca are puteri magice...si daca le va face sa dispara; of, of si ele sunt doar patru fetite.
- Poate ca...am gasit solutia, zise timid Alexuta. Vom merge direct la Mos! Ii vom duce noi scrisorile, asa nimeni nu va mai fura nimic.
- Da...buna ideea daca nu am fi in aceeasi situatie, rase Ralu. Unde este tara Mosului?
Dar Irinuca deja se gandise la asta si intr-o clipita erau deja la usa unui alt nazdravan din gasca. Stia ca el are o harta veche...veche de tot de pe vremea strabunicilor bunicilor lui, care indica drumul pana la casa lui Mos Craciun.
Andi asculta si le privea neincrezator. De unde aparuse ideea asta? Auzi tu...sa plece asa departe...
- Daca nu vrei sa ne insotesti, da-ne macar harta ta. Asa ne va fi mai usor.
- Nici gand!
- Cuuuummmm? spusera toate intr-un glas.
- Nici gand sa plecati singure! Voi veni si eu sa va apar! Daca pe drum va intalniti cu...hotul?
Ei...la asta nu se gandisera. Da, poate ar fi mai bine sa fie si un voinic cu ele.
Ce aventura! Nici lor nu le venea sa creada ca tocmai au luat o hotarare asa mare.
Andi, minte agera, propune imediat ca fiecare sa poarte cu sine un obiect ce le-ar putea fi de folos. Drumul e lung iar piedicile pot fi multe.
Alexuta ia bagheta ei de zana. Daca o ajuta sa doarma la pranz si sa manance chiar si legumele din supita inseamna ca o va ajuta si in alte imprejurari. E clar ca e o bagheta adevarata.
Chitibusa nu se desparte de calutii ei, iar Irinuca propune sa poarte tricicleta roz. Mai e doar o saptamana pana la Craciun asa ca trebuie sa calatoreasca ca gandul si ca vantul iar tricicleta e cel mai rapid mijloc pe care ei il au. In plus, cu ea vor transporta si scrisorile care sunt asa multe, dar asa multe ca ocupa tot portbagajul!
- Eu as zice sa luam si ceva provizii! Andi da fuga la bucatarie si incepe sa puna intr-un rucsac multe gogosi gustoase...ca doar de aceea avea nasul murdar de faina cand fetele au dat buzna la usa lui.
- Eu il iau pe Gio, anunta Ralu.
- Pai...pai nu e un obiect...e un catel! Chitibusa nu era prea incantata de aceasta idee. Ce sa faca un catel? Mai mult incurca.
- Va spun eu ca niciun obiect nu are nasul lui Gio al meu. Cu el vom gasi cu siguranta drumul de intoarcere.
Ehe...la intoarcere nu se mai gandea nimeni. Cu inimile mici de tot dar cu hotararea in suflet pornesc la drum. Au mers zi si noapte fara popas...tricicleta aproape ca zbura dar inca nu se vedea casa Mosului. Tare departe mai era, dar ei stiau ca e acolo, undeva in zare, si continuau rabdatori drumul.
Noaptea era mai greu de inaintat; intunericul si animalele padurii ii infricosau. Mergeau mai incet si erau atenti la fiecare sunet.
Deodata, ramasera impietriti. Ce se auzea? Un urlet...un planset...un tunet...Oare ce era? Prietenii nostri se priveau cu ochi mari si sperau ca zgomotul ce devenea asurzitor sa treaca. Dar de unde...In fata lor aparu ca dintr-un fum o zgripturoaica urata ce tinea in mana ei zbarcita un toiag mare, iar fata ii era schimonosita de un zambet rautacios.
- Incotro va indreptati? intreba ranjind. Nu cumva spre casa batranului Craciun?
- Ba chiar acolo ne ducem, vrajitoare...si nu vei fi tu cea care ne va opri, strigara intr-un glas copiii.
- Eu sunt Rasacia...cea care strica sarbatorile...si nici Mosul vostru nu ma poate invinge!
Copiii vorbeau de-a valma, emotionati si speriati:
- Tu...tu furi scrisorile copiilor cuminti?
- Nu te vom lasa!
- Da, noi ii vom spune Mosului ca ii pui bete in roate!
- Si te vom rapune ca sa nu mai aduci tristete niciodata!
- Ha ha ha...eu sunt mai puternica decat al vostru Craciun...Eu sunt de cand lumea pe aceste taramuri si nimeni nu trece de mine decat daca vreau eu. Cum credeti ca veti izbandi impotriva mea? Cu...gogosi? zise zgripturoaica umbland in rucsacul lui Andi.
Ah...proviziile erau pierdute si mai era atata drum...Gio latra si trage de zdrentele batranei vrajitoare dar nu face decat sa o tulbure si mai tare.
- Va ordon sa va intoarceti la casele voastre! De nu, va asteapta pedepse grele si nimeni, niciodata nu va mai primi cadouri de Craciun!
Cu totii se reped la ea, incearca sa o sperie dar nu era chip...Doar ei erau cei speriati si foarte ingrijorati.
- V-am avertizat! Am fost buna, dar nu ati ascultat...Atunci nu-mi ramane decat sa va arunc in adancuri de unde nu veti mai iesi niciodata!
Treaba devenea serioasa, nu stiau ce sunt aceste "adancuri" dar era clar ca vrajitoarea era hotarata. Se stransera unii in altii ca niste pui zgribuliti si asteptau pedeapsa.
Cu un tunet, zgripturoaica deschise in fata lor o prapastie atat de adanca incat si ecoul se pierdea in ea. Chitibus zise intr-o suflare catre Andi:
- Si acum ce facem??
- Trebuie sa gasim o solutie!
- O solutie? Vom fi aruncati acolo!
- Nu vom fi noi cei aruncati! Alexuta atinse cu bagheta ei cei doi caluti ai Chitibusei si acestia se transformara in doi armasari inaripati ce trageau dupa ei o caleasca minunata ca cele din povestile cu printi si printese!
Uimiti, dar plini de fericire sarira intr-o clipa in caleasca, iar caii inaltara aripile pana la cer si trecura de cealalta parte a prapastiei unde zgripturoaica ramasese muta in fata celor intamplate.
- Vezi Rasacia...raii nu castiga intotdeauna! strigara copiii.
Rasacia incerca sa ridice toiagul dar copitele armasarilor o impinsera in prapastie inainte ca ea sa rosteasca cine stie ce formula magica.
-Am reusit! Am scapat de pericol! Copiii nu isi mai incapeau in piele de atata fericire.
De acum ei au invatat ca, avand bunatate in suflet, cu indarjire si cu prietenii alaturi, pot fi invinsi chiar si monstrii urati ca aceasta Rasacia.
Veseli si plini de incredere, cei cinci se intoarsera dupa rucsacul cu gogosi pufoase...ca doar Mosu' e un impatimit al dulciurilor si se pare ca in scurt timp il vor intalni!
Chiar acum cand va povestesc, cei cinci curajosi sunt inca in drum spre casa Mosului Craciun. Un pitic mi-a zis ca i-ar fi vazut in caleasca lor undeva in tinutul frigului si de acolo nu ar mai fi cale lunga.
Daca nu ma credeti, uitati-va bine sub bradut in ziua de Craciun si daca acolo veti gasi cadoul dorit...in mod sigur cei cinci au reusit sa poarte scrisorile voastre pana hat departe in tara unde locuieste Mosul si ajutoarele lui.
Fiecare primeşte un nume când se naşte, dar trebuie să fie în stare să-şi boteze viaţa cu un cuvânt care să-i dea un sens.
