Darius, dragule, in sfarsit, am reusit si eu sa aflu ce-ai mai facut in ultimul timp. Mi-a placut totul: si plimbarea la manastire, locurile acelea frumoase, mi-a placut cum ai reusit tu sa treci dintr-o camera in alta, cum dormeai in asternuturile cu stelute... ce mai, esti o minune!
Hai sa-ti povestesc si eu o patanie cu carutul. Prin toamna (deci eram cam cat tine acum), am fost la tataia la spital, caci a fost cam bolnavior, saracutul. Acolo este un parc mare, prin care ne-am plimbat o gramada, eu eram in brate cand la mami, cand la tati, cand la tataia. La un moment dat, mi-am pierdut rabdarea si a trebuit sa plecam. Din graba, tati a uitat sa-mi prinda curelele de la carut. Am mers noi ce am mers si la un moment dat ne-am oprit la un magazin. Pentru o clipa, parintii mei n-au mai fost atenti la mine, caci voiau sa-mi cumpere o sapcuta. Noroc de tanti vanzatoarea, care a reactionat la timp: eu ma aplecasem peste carut, eram cu capul in jos si pe punctul de a cadea. Doamne, ce sperietura au tras si ai mei!!!





