POVESTEA NOASTRA
Povestea noastra incepe ca orice alta poveste……Incepe acum 10 ani,cand l-am cunoscut pe sotul meu.Eram amandoi sportivi de performanta si ne iubeam mult.Dupa 8ani si 6 luni de “copilarit”, am hotarat sa ne casatorim.Tot acum am ramas si insarcinata…Sarcina a fost asteptata mult timp…dar nu vroia sa apara….asa ca a aparut acum.A fost bucurie mare….s-a lasat cu sampanie si petrecere… .ne-am anuntat toti prietenii.
Eram fericiti….numai ca eu aveam o sarcina cu probleme si trebuia sa stau numai in pat si sa fac injectabil gravibinon(pentru mentinerea sarcinii).Injectiile mi le facea nasa mea ,asistenta medicala, tanara si fara experienta. Mi-a facut injectiile cu ac prea mic si am facut flegmon(infectie).Astfel ca in luna a treia de sarcina m-am operat de flegmon fesier.Nici un medic de la spital nu m-a crezut ca injectiile au fost facute de o asistenta medicala.Se pare ca(asa spun unii medici,nu unul singur) problemele( lui Andrei-Bogdan) la inima sunt din cauza acelei operatii.Nasa nu si-a cerut niciodata scuze.Ba,mai mult….,mi-a zis ca m-a batut Dumnezeu ca am ramas insarcinata cu doua luni inainte de nunta.Si i-am replicat ca ma batea Dumnezeu da imi lua copilul,dar nu mi l-a luat.Nu am acuzat-o niciodata pe nasa mea si nici nu i-am spus ce au spus medicii….imi port crucea cu rabdare….Dar asta e alta povestioara a vietii noastre.
La 23 martie 2005 s-a nascut INGERASUL NOSTRU:ANDREI-BOGDAN.....Bucuria a fost enorma….nu va pot exprima in cuvinte ce am simtit.Dupa opt luni de stat in pat si tratamente,s-a nascut Andrei-Bogdan.Numai ca…l-am vazut iesind….si apoi pe doctorita alergand cu el in brate.Ceva nu era in ordine….multa lume in jurul lui….iar eu nu-l auzeam plangand….Vedeam cum aduc aparate…,cum il resusciteaza,cum cadrele medicale erau disperate….si….intr-un tarziu se aude un scancet…Era Andrei-Bogdan.In sfarsit si-a revenit dupa o lunga resuscitare…..Acele clipe mi s-au parut ca nu se mai termina…mi s-a parut un veac pana l-am auzit plangand.A avut scor APGAR=1.Dar asta pentru mine nu a contat….nu stiu daca am stat o ora in salon si am plecat sa-mi vad copilul… Traia, chiar daca era la terapie intensiva,iar eu eram fericita ca-l am.Dupa trei saptamani de stat in maternitate…timp in care…medicii nu mi-au spus nimic….am venit acasa.Sotul meu fericit si romantic ca intotdeauna….a umplut casa de baloane albe-albastre si ne astepta cu “Bine ati venit!”, flori si o camera foarte frumos aranjata pentru noi(copil).Totul a fost in regula pana medicul de familie m-a trimis la spitalul de copii.Acolo a venit VESTEA.Aceasta veste a cazut ca o bomba asupra mea si a sotului meu:copilul are Sindrom Down si o malformatie la inimafoarte grava.
Sa va spun cum e sa ai un copil mult asteptat care se naste cu Sindrom Down:
“C