Sambata 4 martie va avea loc balul
Iata si un articol de pe Stiri.rol cu detalii
Prima editie a Balului Operei Nationale, care va avea loc pe 4 martie, isi propune sa aduca in Romania un eveniment traditional in multe tari europene, unde astfel de baluri exista inca din secolul al XIX-lea. "Este o ocazie mondena, la care societatea se poate etala", a declarat la sfarsitul saptamanii trecute Catalin Ionescu Arbore, directorul Operei Romane.
Irina Budrina-Geels, organizatoarea acestui eveniment, si-a exprimat dorinta ca acest bal sa devina o traditie si in Romania. Ea a mai organizat astfel de baluri la Moscova si are colaborari si la Budapesta. Balul care va avea loc la Opera Nationala din Bucuresti va incepe la ora 20.00, cu primirea invitatilor. In program vor fi concerte, urmate de dans si cina.
Punctul culminant al evenimentului il constituie prezentarea "debutantilor": fete tinere, imbracate in rochii albe vor fi "prezentate societatii". Debutantii vor fi perechi de tineri, cu varste cuprinse intre 18 si 24 de ani. Budrina-Geels a mai spus ca anul acesta, fiind o editie "promotionala", tinerii nu vor fi obligati sa plateasca taxa de inscriere.
"Criteriile de alegere a debutantilor sunt tineretea si frumusetea", a mai spus ea. Conform traditiei, tinuta obligatorie pentru tinerele cupluri prevede ca fetele sa poarte rochii albe, lungi, de bal, iar baietii frac sau uniforma militara.
Dupa ce vor dansa perechile de debutanti, la ora 12.00, vor fi alesi printul si printesa balului, moment in care vor avea loc si "cadrilurile in miez de noapte".
Pretul unui bilet la Balul Operei porneste de la 100 de euro iar cel mai scump se vinde cu 500 de euro. Pentru desfasurarea evenimentului, intreaga sala de spectacol va fi acoperita de o podea, asezata peste scaune si scena.
Balul traditional consta, in cea mai mare parte, din valsuri vieneze si numai ocazional se danseaza polci. Seara poate sa includa si cateva dansuri de bal moderne, precum tango sau foxtrot. Totusi, marile baluri din Europa cuprind, de asemenea, si un amestec semnificativ de muzica latino, swing si pop. La miezul noptii sau dupa, se mai obisnuieste ca participantii sa formeze siruri lungi de-a lungul salii de bal si sa danseze cadriluri Fliedermaus.
Exista unele reguli pentru doamne si domni respectate in timpul balului, care au fost mostenite din secolul al XIX-lea: daca "alegerea doamnei" nu este anuntata in mod concret, se asteapta ca domnul sa invite doamna la dans si nu se obisnuieste ca ei sa invite persoane total necunoscute. Domnii au obligatia sa se asigure ca toate doamnele sunt invitate la dans. Daca un domn vede o doamna care nu a fost invitata la dans de mult timp, atunci el trebuie sa aiba initiativa sa o invite la dans o data, chiar daca personal nu o gaseste atractiva, mai spun regulile. Eticheta acestor evenimente impune si alte linii de conduita care prevad plecaciuni intre partenerii de dans, nerefuzarea unei invitatii, precum si alte obiceiuri curtenitoare.
