Forum CopilulMeu

De cate ori ma obosesc rautatile celor din jurul meu, grijile, viata de zi cu zi, as vrea sa ajung undeva intr-o bisericuta foarte aproape de locul unde m-am nascut, ascunsa printre dealuri. Este un loc unde imi gasesc linistea, pacea si de fiecare data ma intorc mai puternica de acolo. Obisnuiti sa va rugati undeva?

Din pacate nu mai fac asta de mult timp si imi pare rau.Nici nu mai stiu cum se face.

Mie imi place ca atunci cand am o stare tare proasta sa merg pe dig, la mare si sa privesc fara sa spun sau sa gandesc ceva.
Nu-mi trebuie decat maxim 10 minute sa-mi revin.

Sunt perfect de acord cu gabi-cta. Si eu ma relaxez perfect privind marea. Din pacate pentru asta am nevoie mai intai de cca 17 ore de mers cu trenul sau 12-14 ore cu masina si asta se intampla doar odata pe an.

Fetelor,cand eram in Spania,am dus-o destul de greu,chiar ma gandesc de unde am avut puterea sa trec peste toate acestea,iar cand pierdeam tot,dar tot,mergeam pe malul marii,ma puneam pe niste pietre si stateam cu orele,ma linisteam,in fata frumusetii si maretiei ei,problemele mele deveneau marunte si ea,marea, mi-a dat de foarte multe ori puterea de a lupta si merge mai departe.

Sa stiti ca si la mine marea are un efect relaxant...din pacate acum nu o mai am "la indemana"...Danamulders tu ai avut marea in Spania, eu in Olanda ...chiar daca era o mare cam rece si o atmosfera "vantoasa" ma relaxa foarte mult plimbarea pe plaja...

Acum tot in mersul pe jos, fara tinta ma refugiez...si e asa bine..chiar daca acum sunt strazi galagioase....

De cate ori m-am simtit fara sperante si in cumpana mi-am cautat linistea si fortele intr-o biserica, in lacasul bisericii. In linistea de acolo...Cand eram in Bucuresti, aveam o bisericuta mica in care ma refugiam ori de cate ori simteam nevoia...

Eu nu pot decat cu gandul. Am crescut in Baragan si cimitirul satului era foarte aproape de casa bunicilor mei. Vara era superb, plin de flori, copaci umbrosi si pomi fructiferi. Era pitoresc si-mi placea sa merg acolo cu caprele la pascut sau pur si simplu sa ma plimb, sa citesc pe cruci. Apoi mergeam la cavoul pe ca si-l ridicase strabunicul meu si priveam monumentul si mi se parea maret. Pe crucea de marmura nu era inscrisa nici o data a mortii, caci strabunicii mei traiau. Mi se parea ca niciodata nu se va inscrie nimic pe acea cruce. Din pacate nu a fost asa.
Acum cimitirul e urat, nu mai sunt copaci si incalceala aceea superba de tufe de dracila, totul e ordonat si curatat. Nu mai regasesc imaginea copilariei mele. Imi e strain. Dar in mintea mea va exista intotdeauna!

Fetelor, cele noi, voi unde mergeti sa va relaxati, unde va cautati refugiul?

Eu cand sunt trista si simt nevoia sa ma regasesc, bantui pe strazi! Merg ore in sir...si din cand in cand intru in cate o biserica! Nu am una preferata! Imi regasesc linistea in orice biserica!