Forum CopilulMeu

Mereu ma intreb ce sa fac ca fetitza mea sa nu simta lipsa lui "tati"...
Insa imi dau seama tot mai mult ca ar fi fals sa fiu "femeia bionica"...si sa incerc sa fiu si mama si tata.Nu pot fi si tata pt copilul meu.Pot fi insa o mama adevarata,raspunzatoare si care isi asuma propria viata.
Tati ne viziteaza...deci fetitei mele nu-i va lipsi reprezentarea paterna...si totusi...mereu ma intreb cum sa fac sa-i fie Ioanei,fetitza mea, cel mai bine?
Voi ce ati face?

anaisia, cred ca asa cum faci deja e foarte bine.

daca fetita are o relatie buna cu tatal ei inseamna ca are un reper masculin in viata ei. si daca are o mama puternica si afectuoasa n-ai motive sa-ti faci griji.

poate ca ar fi bine daca ti-ai gasi pe altcineva: o relatie reusita a ta e benefica nu doar pentru ea ca si copil dar si pentru ea ca si femeie, in viitor: va invata ca SE POATE SA FIE SI BINE...

sanatate si aveti grija de voi!

Multumesc ananda de urari...
Deocamdata nu-mi doresc o alta relatie.Nici nu sunt pregatita si simt ca mi-ar rapi din timpul care ,deocamdata cel putin , il petrec cu Ioana,fetita mea de 4 luni si jumatate.
Si chiar daca eu nu voi mai avea niciodata o relatie reusita...caci m-am gandit si la posibilitatea asta... Ioana va avea astfel de exemple la familiile prietenilor mei...ca mai tarziu sa-si doreasca o familie adevarata...

Da dar e destul de greu.Pe mine m-au crescut bunicii si tare mult am simtit lipsa parintilor si asta nu din cauza ca bunicii nu m-au iubit sau nu m-au crescut bine. Acum si eu imi cresc singura copilul si mi se rupe sufletul cand ma gandesc la faptul ca nu-l va avea langa el si pe tatal sau.[img][/img][/url]

anaisia, eu cred ca cel mai mult conteaza cum o cresti tu,ce-i oferi cum construiesti an de an relatia voastra...cat de prietena ti-o vei face pe fetita ta, de responsabila....Eu am trait numai cu mama de la 5 ani-acum am 31-, suntem prietene extraordinare si acum, este o bunica super pt.Luca si o soacra bestiala pt al meu...asa este ea.A stiut sa fie mama buna, sa-mi acorde incredere, sa-mi dea libertate, sa fie prietena mea,o respect, o iubesc nespus...dar nu a putut umple golul lasat de tata...normal.Asta insa nu inseamna ca am ramas cu sechele da...as fi vrut multe lucruri de la tata, acum pot zice simplu:n-a fost sa fie, atunci nu parea asa simplu...dar toate lipsurile astea afective legate de tata m-au apropiat de mama mai mult.In fine, hai ca devine incalcit ce vreau sa-ti zic:fii puternica, motivata esti,ofera-i tot ce ai tu mai bun si vei fi rasplatita,va fi un om echilibrat chiar daca ai crescut-o doar tu...si mai ales gandeste-te ca evolueaza mai bine asa decat intr-un mediu unde parintii nu se inteleg...

Nu,nu devine incalcit azura ce vrei tu sa zici...Iti multumesc de raspuns.
Eu...o iubesc nespus pe mama,dar tata a fost reperul meu ! De cand l-am pierdut,de aproape 3 ani...parca nu ma pot regasi.Abia acum,de cand o am pe Ioana, incep sa am senzatia ca sunt iar eu insami si poate chiar mai puternica de cat am fost vreodata.De aceea ma intreb: daca in viata mea tatal meu a insemnat atat de mult...cum as putea suplini asta pt Ioana.

Sunt mama unei fetite de 7 ani si jumatate, pe care o ingrijesc singura de cand s-a nascut ( am divortat de tatal ei cand ea avea un an).Fetita imi spune uneori ca-i este dor de tatal ei, care este plecat in strainatate de doi ani si cu care singura legatura este telefonica, dar foarte rar (cam la 2-3 luni). Desi l-am rugat in repetate randuri sa o sune mai des, nu s-a schimbat nimic. Inainte de a pleca in strainatate o vizita, dar tot rar ( de 4-5 ori pe an), iar la telefon vorbeau la fel de rar ca si acum, desi nu i-am impus nici un fel de restrictii; mai mult decat atat, dupa ce s-a recasatorit i-am spus ca este binevenit impreuna cu sotia. Recunosc ca deseori ma gandesc ca ar fi normal ca, din cand in cand, intalnirea dintre tata si fiica sa aibe loc fara a fi prezenta actuala lui sotie - si-au anuntat o vizita de sarbatori si imi tot spun ca ar trebui sa am o discutie (dar cu cine?) in legatura cu intalnirea cu tatal ei. Tot ce mi-as dori este sa nu se simta neglijata de tatal ei si sa nu sufere din motive de acest gen, desi el nu face eforturi de nici un fel pentru aceste lucruri. Nu mai stiu cum sa pun problema si daca doar cu el ar trebui sa vorbesc sau si cu actuala lui sotie...

Nu cred ca problema asta trebuie discutata cu actuala lui sotie.Copilul l-ati facut voi doi...e responsabilitatea voastra,nu cred ca ar trebui amestecata ea...

Intradevar actuala sotie face parte acum din familia lui...eu nu neg asta si nici nu spun ca ar trebui marginalizata.Dar nu cred ca ea trebuie sa decida cat de des sau cat de mult trebuie sa se implice tatal in viata copilului.Ca sa nu mai zic ca daca nu simte el ca trebuie sa se implice...discutiile s-ar putea sa fie inutile.Un tata se implica in primul rand cat simte el...asta daca mama copilului nu-i stabileste anumite restrictii,dar nu e cazul aici...Eu una sunt intr-o situatie asemanatoare...si nu i-am impus nici restrictii si nici nu am discutat cu tatal copilului meu in sensul de a-l face sa se implice.Am lasat ca implicarea lui sa vina de la sine...si pot sa spun ca nu am nimic sa-i reprosez din punctul asta de vedere.In cazul despre care discutam e ceva mai complicat avand in vedere si distanta...insa nu cred ca in cazul unui copil trebuie purtate discutii de genul astora...In urma unei astfel de discutii s-ar putea la inceputsa sune mai des...pana la un moment dat...daca el nu simte ca trebuie sa faca asta si sa vina de la sine...nu cred ca aceste discutii sunt solutia.
A intentionat vreodata sa ia copilul la el in vacante? Ai fi de acord? Pentru ca si o vacanta petrecuta impreuna cu copilul lui poate sa fie benefica pentru amandoi.