Nu mi-am cunoscut tatal

[al3xya]

Buna!

Nu e poveste care vrea sa va induioseze sau sa va starneasca mila: este una dintre acelea care sa va dea un pic de putere, care sa va arate ca daca aveti curaj si demnitate, e imposibil sa nu treceti peste o experienta de acest gen, de parinte singur.
Nu mi-am vazut niciodata tatal. Pentru ca atunci cand eu aveam 7 luni, ai mei au divortat. Am inteles ca la inceput, totul era bine si frumos intre ei . Pana cand el a inceput sa bea cam mult , sa fie violent , sa nu ma suporte, sa-si puna castile pe urechi atunci cand plangeam etc
Am vorbit cu el la telefon o singura data. Evident, era baut si il apucasera regretele ( implinisem deja 6 ani ) [v] .
Un rol foarte important in viata mea l-au avut bunicii ( din partea mamei evident ), cu care si locuiam. Am fost inconjurata de atata dragoste, incat va spun cu mana pe inima ca rareori am simtit lipsa tatalui!!!
Copiii cu care ma jucam ma intrebau: "Dar tu n-ai tata?Ca noi nu l-am vazut niciodata.." Bunicii si mama imi spusesera ca tatal meu este plecat in Canada, ca l-au trimis acolo cu serviciul. Desigur ca ii intrebam cand se intoarce si imi spuneau peste cateva luni, un an etc ,dar nu prea stiam eu atunci sa apreciez timpul. Astfel, n-am mai pus tot felul de intrebari: de ce a plecat, unde e, cu cine, de ce nu vine sa ma vada. A venit si ziua in care mama mi-a explicat totul, dar mi-a fost mult mai usor sa inteleg, pt ca eram deja mare. Nu am judecat-o nicio clipa, pt ca stiu ca scopul era sa-mi fie mie bine.
Mama s-a recasatorit. Abia aici au inceput problemele ca sa zic asa, pt ca nu m-am inteles bine de la inceput cu noul tata. Eu eram in perioada adolescentei, foarte rasfatata, rebela, eram obisnuita sa primesc toata dragostea mamei. Problemele astea s-au rezolvat cu timpul, il iubesc acum ca pe ochii din cap, stiu ca ar face oricand, orice pt mine.
Si iata-ma azi la 20 de ani...mai am un an si termin facultatea, lucrez la o firma mare ( in Bucuresti), intr-un post pe care l-ar ravni multi..Ma intretin singura, lucrez cu placere, ma distrez ca orice tanar la 20 de ani, ai mei ma asteapta in fiecare week-end ca pe o printesa...
Tot ce am realizat le datorez lor , pt ca au stiut sa faca OM din mine. Si nu le-a fost usor, pt ca daca nu au avut probleme cu mine cu scoala (unde chiar n-aveau ce sa-mi zica, pt ca invatam f bine ), in schimb eram f. libertina: imi placea sa ies, sa stau pana tarziu . Ufff si cat le multumesc acum pt ca au stiut sa fie severi la timpul potrivit!!
As minti daca as spune ca n-as vrea intr-o buna zi sa-mi cunosc tatal biologic, sa vad daca are curajul sa se uite in ochii mei. Dar atat. Nu mi-e dor de el, cum nu i-a fost nici lui de mine. Nu l-a interesat custodia, nu a venit niciodata sa ma vada, nu mi-a platit in viata lui pensie alimentara.
O s-o admir intotdeauna pe mama pt ca a fost o femeie puternica ( avea 20 de ani cand m-a nascut ), mi-a oferit intotdeauna tot ce am avut nevoie. Asa ca..decat un tata betiv si care nu-si suporta copilul, mai bine DELOC.
Aveti curajul sa mergeti in fata cu capul sus, cu mandrie langa vostru, aveti curajul sa gasiti in el puterea de a va demonstra in primul rand voua inseva ca sunteti mame extraordinare si ca viata nu se opreste la barbatul care v-a facut sa suferiti !!
Trebuie sa invatam sa apreciem pe cel ce ramane langa noi, nu sa-i ducem dorul celui care ne paraseste. Astept intrebari, pareri daca aveti...Va doresc curaj si numai bine!!!

[eny34]

Buna,

Poate ca mai tarziu dar am citit "povestea vietii tale" sau mai precis a copilariei tale si as dori sa iti feleicit mama,care intradevar este o femeie puternica si mai ales o mama adevarata,iar pe tine ,pentru gandirea matura pe care o ai la cei 20 de ani.Eu am 36 ani si am o fetita de 2ani si 9 luni,pe care o cresc singura.Tatal ei o viziteaza destul de des si chiar daca nu sunt impreuna zi de zi au o legatura speciala.Noi nu am fost casatoriti , dar de aceea ne-am dorit-o f.mult.Nici mie nu mi-e frica de viitor,sunt o femeie independenta si cu ajutorul lui Dumnezeu stiu ca voi reusi sa-mi educ copilul cum stiu mai bine si sper sa-i pot oferi si pe mai departe de tot ce are nevoie.Sper ca nici tatal ei sa nu se schimbe si macar asa cum este acum sa fie si pe mai departe alaturi de ea.Cand va creste si va intelege vom avea si noi o sarcina grea: sa ii explicam de ce nu stam impreuna,sper doar ca si ea ne va intelege.

[adyne]

Buna fetelor,intradevar ne marcheaza cand nu ne stim parintii sau unul din ei,dar mai rau e sal stii si sa nui pese pur si simplu.Am tata dar nu ma crescut si nu ia pasat de mine,desii mergeam sal vad (la sora lui)lui nui pasa si nu ami amintesc sa fi baut un suc cu el.Lam iubit foarte mult,chiar daca nu am crescut langa el,poate tocmai de asta al iubeam asa,dar acum imi pare rau ca am varsat atatea lacrimi.Nu am nimic cu el nu ai port pica dar pur si simplu nu mai veau sa am nici macar cat am avut cu el,este rece si distant,ma facut sa sufar prea mult(scoala,casatorie,probleme)care nu a fost langa mine....dar cu toate astea ne doare cand redeschidem capitolul.viata merge anainte...va pup

[Camela]

decat un tata alcoolic si violent, mai bine deloc. si totusi, copiii simt nevoia unui tata sau a cuiva care sa tina locul tatalui. Alexia, cati ani aveai cand mama ta s-a recasatorit?