De ce murim?

[MirceaPop]

Baiatul meu m-a intrebat: de ce murim? Si nu cred ca i-am dat un raspuns din care sa inteleaga ceva. Pentru ca nu m-am gandit pana acum sa explic cuiva de ce se moare. Ce sa ii spun?

[framboise]

Bineinteles ca raspunsul ti-l adaptezi dupa varsta copilului. Cum eu nu stiu cati ani are baiatul tau, as putea sa-ti spun ceva foarte general, dar care este usor de inteles de oricine, pana cand si de cei mai mici.
Explica-i ca tot ce are viata, intr-o zi va muri. Da-i exemple cu florile care se usuca, cu frunzele care se ingalbenesc...Explica-i ca este ceva firesc, normal...ca toti murim intr-o zi...

[miti76]

Bunica mea m-a crescut pana la sapte ani. In mod normal, la un moment dat a venit din partea mea si intrebarea asta. Nu mai tin minte raspunsul, dar stiu ca in sufletul meu a fost o jale de nedescris si am suferit enorm! Nici nu concepeam (si nu concep), viata fara bunicuta mea iubita! Lacrimile mi se innodasera sub barbie!
Depinde intr-adevar de varsta. Poti sa-i spui ca Dumnezeu cheama pe unii dintre noi la El si acolo e frumos si bine.

[Feliciune]

Ah, ce m-ai lovit! Doamne Dumnezeule! La intrebarea asta nu am raspuns si nu am sa am (asa cred acum) vreodata. De ce murim? Dar de ce mor oamenii buni? De ce mor oamenii dragi noua? De ce pleaca de linga noi persoanele pe care le iubim?
Poate ar trebui sa ne impacam cu gindul ca toti cei care pleaca se "duc" intr-o lume mai buna. Trist este insa ca nu ne putem amagi cu totii cu gindul asta.
Am trait o astfel de experienta, cea a mortii unei iubiri, si pot sa spun ca este cumplita. Revenirea este extrem de grea si, de cele mai multe ori, gresita. Avida de iubire, m-am agatat de tot felul de "supape", carora le-am daruit dragostea mea, neconditionat. In van. Poate si asta a fost o lectie, precum si cea a mortii.
Insa pe cea a mortii nu am fost si nu cred ca voi fi capabila sa o invat vreodata. Greseala mea, recunosc.
Dar stiti ce sentiment ai atunci cind se bat cuiele intr-un sicriu?! Sau cind se arunca bulgarii de pamint peste mormint? Sau cind ti se da icoana de la pieptului celui care pleaca "intr-o lume mai buna"?...

[anaconti]

Feliciune, imi pare sincer rau pentru suferinta pe care o simt in cuvintele tale. Stiu ca nimic nu iti poate alina durerea in astfel de momente. Imi pare rau!
MirceaPop, si eu cred ca depinde ce varsta are copilasul si cat poate el sa inteleaga. Insa orice explicatie i-ai da, o astfel de experienta tragica (Doamne Fereste!)il va marca. Suferim noi, ca suntem oameni in toata firea, dar ei....E foarte greu. Poate ca va intelege daca ii spui ca orice pe lumea asta are un final asa cum are si un inceput; asta ar fi o explicatie apropiata de realitate...Iar daca preferi, poti sa-i spui ca vine un moment cand Dumnezeu ne cheama pe toti la el, pe rand, pentru ca am fost buni si vrea sa ne faca din nou tineri si sa ne trimita inapoi pe pamant. Ma rog, la teoria asta exista variatii, recunosc.
Cea mai mare grija trebuie acordata faptului ca cel mic nu trebuie sa se sperie de ideea de moarte, asa cred, cel putin. Oricum, e foarte greu...si e doar inceputul...

[miti76]

Feliciune, ma bucur ca ai revenit printre noi, dar nu ma asteptam sa te regasesc in circumstantele astea.

[Feliciune]

Ei, eu am invatat ca "am sa trec si peste asta, e si miine o zi". Si chiar am invatat, vrind-nevrind, pentru ca timpul la rezolva pe toate. Vorba cintecului: asta, asta-i viata!!
E adevarat insa ca am avut linga mine prieteni adevarati. Fara ei, tare greu ar fi fost. Hai va pup.

[maminico]

feliciune,imi pare rau ........si eu l-am pierdut pe tata acum 5 ani.avea doar 48.si a fost o experienta ingrozitoare.parcaa mai ieri faceam mistouri impreuna......hai ca ud tastatura.te pup si revin cand ma simt mai ...

[framboise]

[purple][font=Verdana]Feliciune intreba: [i]"Dar stiti ce sentiment ai atunci cind se bat cuiele intr-un sicriu?! Sau cind se arunca bulgarii de pamint peste mormint?"[/i]
Este cel mai coplesitor sentiment, cel mai dureros, cel mai sfasietor, nici n-am cuvinte sa-l descriu...La moartea tatalui meu, a fost momentul cand am crezut ca cineva mi-a smuls si deshirat inima, in cea mai reala senzatie fizica...si cand daca respiram sau nu, parca nici nu ma mai interesa...[/font][/purple]

[MirceaPop]

Multumesc tuturor pentru sfaturi.I-am explicat asa cum m-ati sfatuit: ca tot ce este viu moare intr-o zi. Si plante si flori si pisica Lizuc su pestisorii din acvariu, si castanul din curte si...si...oamenii mari.. A vrut sa stie de ce se intampla asa? Si pentru ca nu prea intelegea,i-am spus ca ei adorm si nu se mai trezesc. Si se duc intr-o alta lume unde se vor intalni din nou. Dar nu noi hotaram cand murim. Sunt mirat ca nu m-a intrebat cine hotaraste.
E ca si cum discutia nu s-ar fi terminat. Cineva m-a sfatuit sa ii spun numai daca ma intreaba si sa nu intru in amanunte.