familia ideala?

[MihaelaStoiciuc]

Da, Cristina, le zici bine - la o adica n-are decat sa aiba perechea casa si masina... e drept ca daca ai educatie poti sa ti le faci singur. Oricum, eu ma uit cu admiratie si cu o oarecare invidie la familiile cu mai multi copii. Ieri am fost la Carrefour si am vazut o mamica cu un baietel de 5-6 ani, altul de vreo 4 si un bebe mic-mic, cred ca avea doar cateva zile. Mama, ce-am admirat-o!! Cred, totusi, ca era ceea ce numim "pocaita" - dupa numele copiilor. Si ma gandesc, totusi, ca se spune ca ei sunt sustinuti de "fratii intru religie", de biserica lor, se ajuta toti intre ei... Acuma poate ne lamureste careva mai bine, sa nu bat campii aiurea... Oricum, erau niste copii deosebiti. Fiica-mea, normal, s-a bagat in seama la ei sa se joace impreuna si am ramas impresionata de cat de frumos au abordat-o si au cooptat-o cei doi baietei.

[lilith1]

A propos de ce spui, Mihaela, si eu sunt ortodoxa dar intotdeauna imi voi aduce aminte de un baietel martor al lui Iehova la care am fost intr-un an diriginta( intr-o clasa cu mai mult de jumatate baieti...)-un ingeras de copil.. foaaarte cuminte, la locul lui, se rosea cand vorbea..Sper sa aibe parte de tot binele din lume.Cinste parintilor sai e ce pot spune..
on topic: si eu zic: go for it ;) mai ales daca financiar spui ca va merge excelent.
Intotdeauna am admirat familiile cu multi copii. Multi adica de la 3 in sus.. Mi se pare ca au si o mai mare lejeritate in a trata lucrurile :)

[SUNDUST]

intr-o familie in care predomina dragostea pt. aproape si frumos, in care educatie are morala, nu se face educatie pt. cultul banului, fratii nu isi pun problema de ce nu le da mama si tata averi, se vor iubi si se vor aprecia. nu se vor dusmani pt. averi si mosteniri si vor munci singuri pt. a trai decent si a avea toate cele amintite de tine.

[lilith1]

Ai dreptate. Dar ma uit in jur si.. ghici ce vad?cu totul altceva ;)
revenind la "problema" initiala eu zic celor care zic povestea cu echilibru fete-baietzi bla bla sa le replici clar ca faci o pereche de gemeni si salutare("echilibru" in continuare dupa judecata lor)

[eledy]

Hm...noi care n-am avut nimic, dar nimic, care am pornit la drum doar cu hainele de pe noi am dezvoltat cultul muncii si , implicit, si al banului. Normal ca m-am gandit, nu de putine ori, ce de folos mi-ar fi fost sa ma fi tinut mama in facultate, dar ce bine mi-ar fi prins macar cateva lucrusoare pe care sa le fi stiut ale mele si sa mi le iau ca zestre, nu mai trebuia sa cumpar linguri si perne! Dar nu , aveti dreptate, vremurile se schimba, poate decid sa plece din tara, poate vor o casa mai faina, ia sa-si faca si ei! Si apoi, nici noi nu-i lasam cu mana goala, chiar daca vom avea mai multi, daca am reusit in 10 ani sa realizam ceva si mai avem de activat in campul muncii inca 30 si ceva de ani dupa noua lege a pensiilor...tot vom mai face cate ceva, nu?
Iarta-ma, Lilith, dar nu pot fi de acord cu tine. Daca erai diriginte la clasa inseamna ca baiatul avea cel putin 9-10 ani, nu? Timiditatea la aceasta varsta reflecta niste probleme: parinti foarte autoritari, program de viata foarte strict, lipsa unei vieti sociale. Noi ne chinuim sa oferim societatii oameni de baza, lideri, iar tu ii ridici in slavi pe parintii care reusesc sa aduca un copil la stadiul de impotent social?! Te rog sa te mai gandesti la asta. In tarile mai dezvoltate copiii cu un astfel de comportament sunt monitorizati de catre cei de la protectia copilului, la cererea profesorilor, iar daca se constata un exces de autoritate parentala se intervine, macar cu sfatul unui terapeut.

[MihaelaStoiciuc]

Impotent social?!?! Unde era vorba despre un asemenea specimen? De cand bunul simt este confundat cu teroarea psihica?!?! eledy, with all due respect, cred ca exagerezi aici...

[eledy]

Eu nu cred. Si eu, cu tot respectul, te contrazic. N-am gasit nici un capitol din vreun manual de psihologie care sa considere timiditatea drept o calitate sau drept o dovada de 'buna crestere'. Iar bunul simt nu are a face cu faptul ca un baiat de 9-10 ani nu poate sustine o conversatie fara sa roseasca.

[MihaelaStoiciuc]

Eu mi-am scos nasul din carti (am si eu studii superioare de psiho-pedagogie, pe langa altele) si iti spun din experienta, ca am ceva ani de cand lucrez in invatamant cu elevi 3-50 ani. Timiditatea nu e neaparat un semn de timorare. Iar daca o iei asa, nu cred ca scrie undeva ca timiditatea e un defect sau un handicap social (mai ales la 9-10 ani!!).

[eledy]

Scuze, eu nu am experienta, poate am fost prea agresiva, poate era o reactie la opinia anumitor profesori ca e mai bun un elev usor de manipulat decat unul care le vorbeste 'de la egal la egal'. De vina este si credinta mea ca omul nu se naste 'cumva', nu se face 'cumva', ci se formeaza social, si atunci un copil timid este un copil daca nu agresat, atunci macar lipsit de companie.

[MihaelaStoiciuc]

Uite, de cand eram gravida cu Ioana mi-am dorit un copil care sa nu stea acolo unde il pui. Ioana e cuminte, dar nu e "mamaliga". Acuma depinde... stii tu - de mediu, de educatie, de valori. In functie de ele fiecare se manifesta altfel. Si stii foarte bine ca ei se transforma mult pe masura ce acumuleaza experienta de viata. Mie, personal, copiii care roseau si ii treceau apele de emotii pana scoteau un raspuns imi starneau compatimire Chiar am avut un elev in clasa a 8-a cu un defect de vorbire care era ingrozitor de timid. Pana l-am descoperit ca era foarte foarte bun la obiectul pe care il predam eu - engleza. L-am evitat la raspunsurile orale, i-am dat incredere si l-am dus la olimpiada mai mult cu forta ceea ce - stiu- nu e tocmai ok. A luat locul 2 pe judet si vreau sa spun ca toata clasa l-a primit cu aplauze si s-a vazut dupa aceea ca ii acordau o cu totul alta atentie si importanta. Dar, ma rog, deviem de la topic...