barza ne-a adus un crocodil!
Posted: Wed Mar 29, 2006 12:22 pmL-am poreclit crocodil pentru ca are falcute puternice si sta toata ziua cu boticul deschis in cautarea "prazii". Nu e prea orientat: de multe ori intoarce capul exact in partea opusa, dar cand prinde sanul clampane cu gingiile lui stirbe de mosulica si musca zdravan!
Are mainile mici dar puternice si e atat de evident BARBAT! Se screme si scanceste in somn si are un plans special pentru foame: iiiuaaa!
Am tot promis ca o sa povestesc despre felul in care barza mi l-a facut cadou, dar abia acum ma tin de promisiune: meseria de mamica e obositoare, nu-mi lasa prea multa energie pentru scris povesti.
6 martie 2006
ma prezint dis-dimineata la spital, pentru ca a doua zi trebuia sa fac cezariana. la internare asistenta ma intreaba uimita de ce mi-am adus tot bagajul: urma sa merg la sala de nasteri! uimire, confuzie...
in fine, inteleg eu ca nu e vorba sa nasc ci doar sa stau in sala de nasteri cateva ore inainte sa ma duca la salon. bun si-asa.
ma schimb, secondata de o infirmiera grabita, care-mi da o camasa de noapte oribila cu volanase de o culoare cu totul incerta.
imi pup sotul in graba si-l trimit sa faca diversele cumparaturi de ultimul moment (salteluta pentru patul lui BB, piata, etc).
pe urma urc in sala de nasteri.
stau acolo vreo 2 - 3 ceasuri, imi iau asistentele analize, ma plictisesc si mor de somn, foame, sete... dar mi-e jena sa scot sucul natural de portocale din geanta pentru ca celelalte viitoare mamici nu aveau voie sa bea! daca pofteau?!
in fine, apare doctorita mea, destul de vesela dar evident foarte obosita. ma intreaba daca am mancat. Nu - zic eu! "atunci facem operatia azi, ca maine si poimaine e aglomerat si nu stiu daca am sala!" ma cam ia cu sec de la lingurica, nu de frica ca nu mi-e frica de cezariana, dar voiam sa fie sotul cu mine, nu aveam bani pregatiti, nu stia nimeni nimic de mine... cum imi anunt eu sotul care nu are mobil?!
ca sa puna capac, doctorita adauga: "si facem anestezie generala, ma lasi cu prostiile!" asta-i culmea! eu care nu voiam generala nici in ruptul capului - ca rahi sau peridurala e mai bine pentru BB!
puteam sa ma cert cu ea, fireste, dar pe urma unde sa plec cu burta la gura si gata- gata sa nasc?! in plus cum sa ma cert eu cu femeia asta care m-a ajutat intotdeauna, nu mi-a luat bani, mi-a dat medicamente gratuite din fondurile spitalului cand stateam prost de tot cu banii...
in fine, incerc sa sun acasa, vorbesc cu soacra, dar sotul era la cumparaturi...
mai trece o vreme, se face ora 12, ma iau la sala de operatii...
in postoperator o d-na doctor anestezist mi se prezinta, imi face o anamneza in fuga si... pornim!
intru in sala, ma suie pe masa, asistentele imi pun sonda urinara (de ce nu pot si ele sa astepte pana adorm?!). apoi o aud pe anestezista zicand: fa-i atata Fentanyl. ultimul gand (inainte sa adorm) - pai asta e doza de la o anestezie normala! si parca stiam ca nici nu se face Fentanyl la anestezia din sarcina decat eventual dupa ce ai scos bebele!
pe urma...liniste deplina!
BB a iesit la 12.25, imediat dupa ce l-au scos cica a fost un cutremur! eu nu stiu nimic, mi-au zis asistentele. a avut 3400g, 51 cm, Apgar 8 (avea circulara de cordon si l-au scos cam albastru din burtica).
ma trezesc cand aud ca prin ceata pe cineva spunandu-mi: "stai linistita, femeie, nu te mai contorsiona atata, ca esti operata!" deci a trecut! sunt asa de ametita incat nu pot sa vorbesc, dar imi dau seama ca sunt deja in patul din postoperator. dupa vreo 5 minute reusesc sa intreb (de mai multe ori) daca BB e bine. le cer o compresa cu apa sa-mi umezesc buzele (stiu ca nu am voie inca sa beau) si imi dau palme singura sa ma trezesc! e o senzatie oribila, sunt constienta dar nu reusesc sa am controlul complet asupra corpului meu... atipesc si ma trezesc de nenumarate ori... mi-e o greata de mor...
asistentele si infirmierele din postoperator au fost realmente foarte dragute! (e drept, le-am si dat cate ceva tuturor, dar au fost de treaba si m-au ajutat inainte sa fiu in stare sa le dau). mi-au facut ceva sa-mi treaca greata, pe urma m-au mai tinut de vorba nitel.
aflu ca am facut urat pe masa la trezire, m-am zbatut ca nebuna, le-am ciupit pe doctorite (asa le trebuie daca nu au facut rahi cum am zis eu!)
mi-au trebuit 4 ore sa ma trezesc complet. cel putin intubatia a fost facuta ca lumea, nu ma doare gatul deloc si nu-mi vine sa tusesc (cred ca muream daca trebuia sa tusesc).
la un moment dat sotul meu ma suna (in fine!) pe telefonul din salon (abia atunci realizez ca el ma sunase pe mobil dar mobilul era inchis!) afla si el unde eram si-mi zice ca porneste spre mine.
pe la 5 mi-l aduc pe BB. e mic, rosu si suparat FOC! plange tare si se stramba.
deci asta e![[bebe]](./images/smilies/copil.gif "bebe")
?!?!? il tin in brate, vorbesc cu el, il mangai, ii explic ce bine o sa ne distram noi doi, cum o sa ne jucam impreuna.
ai zice ca pricepe, pentru ca se linisteste si deschide niste ochisori gri care in mod evident nu prea vad mare lucru. e simpatic, dar sentimentul predominent nu e de dragoste ci de uimire: asta e copilul meu! eu sunt mama lui! l-am iubit foarte tare cat a fost in burtica, dar acum imi dau seama ca de fapt am iubit ideea de , nu persoana lui, ca trebuie sa invat sa-l cunosc si sa-l iubesc pe EL cel real... grea treaba! sau poate cea mai usoara din lume!
pe la 6 vine si tati, destul de emotionat si de nauc, uimit ca uite ce bine arat dupa operatie, parca ma pregatesc sa dau o tura!![[motor]](./images/smilies/motor.gif "motor")
ce a fost pe urma nu prea mai conteaza: nopti nedormite, drumurile cu liftul (sau pe scari) pana la etajul 2 unde era BB ca sa-l alaptez, durerile care nu ma lasau sa ma ridic din pat si pe care le tratam cu indiferenta, musafirii binevoitori de a caror prezenta nu ma puteam bucura ca eram prea obosita... ar mai fi multe de povestit, dar deja tot ce a urmat se amesteca si nu-mi mai amintesc clar decat momentele cand ii dadeam lui BB sa suga iar el - ca fomistul - ma musca ingrozitor!
dupa 4 zile de la operatie am venit acasa cu firele scoase si cu un BB mic care nu se satura cu putinul pe care-l sugea de la mine - a trebuit sa-i dau completare inca din prima zi, ca era scandal mare si disperare fara margini!
inca din ziua cand am venit de la spital l-am vazut pe BB zambind (evident, nu e un zambet adevarat ci doar o grimasa zambitoare, dar tot e scump foc!).![[:D]](./images/smilies/bigsmile.gif "zambet larg")
e o persoana micuta de tot care invata sa cunoasca lumea, sa se bucure si sa se intristeze, sa iubeasca si sa comunice, invata sa fie om.
Are mainile mici dar puternice si e atat de evident BARBAT! Se screme si scanceste in somn si are un plans special pentru foame: iiiuaaa!
Am tot promis ca o sa povestesc despre felul in care barza mi l-a facut cadou, dar abia acum ma tin de promisiune: meseria de mamica e obositoare, nu-mi lasa prea multa energie pentru scris povesti.
6 martie 2006
ma prezint dis-dimineata la spital, pentru ca a doua zi trebuia sa fac cezariana. la internare asistenta ma intreaba uimita de ce mi-am adus tot bagajul: urma sa merg la sala de nasteri! uimire, confuzie...
in fine, inteleg eu ca nu e vorba sa nasc ci doar sa stau in sala de nasteri cateva ore inainte sa ma duca la salon. bun si-asa.
ma schimb, secondata de o infirmiera grabita, care-mi da o camasa de noapte oribila cu volanase de o culoare cu totul incerta.
imi pup sotul in graba si-l trimit sa faca diversele cumparaturi de ultimul moment (salteluta pentru patul lui BB, piata, etc).
pe urma urc in sala de nasteri.
stau acolo vreo 2 - 3 ceasuri, imi iau asistentele analize, ma plictisesc si mor de somn, foame, sete... dar mi-e jena sa scot sucul natural de portocale din geanta pentru ca celelalte viitoare mamici nu aveau voie sa bea! daca pofteau?!
in fine, apare doctorita mea, destul de vesela dar evident foarte obosita. ma intreaba daca am mancat. Nu - zic eu! "atunci facem operatia azi, ca maine si poimaine e aglomerat si nu stiu daca am sala!" ma cam ia cu sec de la lingurica, nu de frica ca nu mi-e frica de cezariana, dar voiam sa fie sotul cu mine, nu aveam bani pregatiti, nu stia nimeni nimic de mine... cum imi anunt eu sotul care nu are mobil?!
ca sa puna capac, doctorita adauga: "si facem anestezie generala, ma lasi cu prostiile!" asta-i culmea! eu care nu voiam generala nici in ruptul capului - ca rahi sau peridurala e mai bine pentru BB!
puteam sa ma cert cu ea, fireste, dar pe urma unde sa plec cu burta la gura si gata- gata sa nasc?! in plus cum sa ma cert eu cu femeia asta care m-a ajutat intotdeauna, nu mi-a luat bani, mi-a dat medicamente gratuite din fondurile spitalului cand stateam prost de tot cu banii...
in fine, incerc sa sun acasa, vorbesc cu soacra, dar sotul era la cumparaturi...
mai trece o vreme, se face ora 12, ma iau la sala de operatii...
in postoperator o d-na doctor anestezist mi se prezinta, imi face o anamneza in fuga si... pornim!
intru in sala, ma suie pe masa, asistentele imi pun sonda urinara (de ce nu pot si ele sa astepte pana adorm?!). apoi o aud pe anestezista zicand: fa-i atata Fentanyl. ultimul gand (inainte sa adorm) - pai asta e doza de la o anestezie normala! si parca stiam ca nici nu se face Fentanyl la anestezia din sarcina decat eventual dupa ce ai scos bebele!
pe urma...liniste deplina!
BB a iesit la 12.25, imediat dupa ce l-au scos cica a fost un cutremur! eu nu stiu nimic, mi-au zis asistentele. a avut 3400g, 51 cm, Apgar 8 (avea circulara de cordon si l-au scos cam albastru din burtica).
ma trezesc cand aud ca prin ceata pe cineva spunandu-mi: "stai linistita, femeie, nu te mai contorsiona atata, ca esti operata!" deci a trecut! sunt asa de ametita incat nu pot sa vorbesc, dar imi dau seama ca sunt deja in patul din postoperator. dupa vreo 5 minute reusesc sa intreb (de mai multe ori) daca BB e bine. le cer o compresa cu apa sa-mi umezesc buzele (stiu ca nu am voie inca sa beau) si imi dau palme singura sa ma trezesc! e o senzatie oribila, sunt constienta dar nu reusesc sa am controlul complet asupra corpului meu... atipesc si ma trezesc de nenumarate ori... mi-e o greata de mor...
asistentele si infirmierele din postoperator au fost realmente foarte dragute! (e drept, le-am si dat cate ceva tuturor, dar au fost de treaba si m-au ajutat inainte sa fiu in stare sa le dau). mi-au facut ceva sa-mi treaca greata, pe urma m-au mai tinut de vorba nitel.
aflu ca am facut urat pe masa la trezire, m-am zbatut ca nebuna, le-am ciupit pe doctorite (asa le trebuie daca nu au facut rahi cum am zis eu!)
mi-au trebuit 4 ore sa ma trezesc complet. cel putin intubatia a fost facuta ca lumea, nu ma doare gatul deloc si nu-mi vine sa tusesc (cred ca muream daca trebuia sa tusesc).
la un moment dat sotul meu ma suna (in fine!) pe telefonul din salon (abia atunci realizez ca el ma sunase pe mobil dar mobilul era inchis!) afla si el unde eram si-mi zice ca porneste spre mine.
pe la 5 mi-l aduc pe BB. e mic, rosu si suparat FOC! plange tare si se stramba.
deci asta e
?!?!? il tin in brate, vorbesc cu el, il mangai, ii explic ce bine o sa ne distram noi doi, cum o sa ne jucam impreuna.
ai zice ca pricepe, pentru ca se linisteste si deschide niste ochisori gri care in mod evident nu prea vad mare lucru. e simpatic, dar sentimentul predominent nu e de dragoste ci de uimire: asta e copilul meu! eu sunt mama lui! l-am iubit foarte tare cat a fost in burtica, dar acum imi dau seama ca de fapt am iubit ideea de
, nu persoana lui, ca trebuie sa invat sa-l cunosc si sa-l iubesc pe EL cel real... grea treaba! sau poate cea mai usoara din lume!
pe la 6 vine si tati, destul de emotionat si de nauc, uimit ca uite ce bine arat dupa operatie, parca ma pregatesc sa dau o tura!
ce a fost pe urma nu prea mai conteaza: nopti nedormite, drumurile cu liftul (sau pe scari) pana la etajul 2 unde era BB ca sa-l alaptez, durerile care nu ma lasau sa ma ridic din pat si pe care le tratam cu indiferenta, musafirii binevoitori de a caror prezenta nu ma puteam bucura ca eram prea obosita... ar mai fi multe de povestit, dar deja tot ce a urmat se amesteca si nu-mi mai amintesc clar decat momentele cand ii dadeam lui BB sa suga iar el - ca fomistul - ma musca ingrozitor!
dupa 4 zile de la operatie am venit acasa cu firele scoase si cu un BB mic care nu se satura cu putinul pe care-l sugea de la mine - a trebuit sa-i dau completare inca din prima zi, ca era scandal mare si disperare fara margini!
inca din ziua cand am venit de la spital l-am vazut pe BB zambind (evident, nu e un zambet adevarat ci doar o grimasa zambitoare, dar tot e scump foc!).
e o persoana micuta de tot care invata sa cunoasca lumea, sa se bucure si sa se intristeze, sa iubeasca si sa comunice, invata sa fie om.
bebe mare, sa fie sanatos, cuminte si destept, sa te bucuri de el!![[bis]](./images/smilies/bis.gif "bis")
![[czid]](./images/smilies/capzid.gif "capzid")
![[cool]](./images/smilies/cool2.gif "Cool!")
![[ Rad cu gura pana la urechi]](./images/smilies/21.gif "Rad cu gura pana la urechi")