Fetelor, subiectul este cam ,,rasuflat" de-acuma, insa vin si eu cu o completare. Am urmarit cu interes tot ce s-a dat pe mass-media referitor la cazul Adriana Iliescu, am fost si eu incercata de tot felul de sentimente contradictorii. Insa acum, cand imi vad puiul si il tin in brate, ma rog la Dumnezeu sa-mi dea sanatate si putere sa pot fi langa el (mai bine zis sa-i fiu alturi) cat mai multi ani de-acum incolo. Si n-am (decat?) 32 de ani, in plus imi mai doresc foarte mult un copil.
Bebelusii sunt atat de dulci, atat de... angelici, depind in exclusivitate de noi, apoi cresc si au alte nevoi, dar nevoia primordiala e cea de... mama. Sa nu ma intelegeti gresit, nu vreau sa-mi educ baiatul in spiritul ,,toata viata ca mama", stiu din proprie experienta ce inseamna sa lupti cu o soacra care considera ca ,,i-am furat odrasla"
![capzid [czid]](./images/smilies/capzid.gif)
. Vreau sa spun insa ceea ce s-a zis pe forum: trebuie sa te gandesti la faptul ca multi ani, foarte multi, copiii au nevoie de noi. Aceasta Adriana Iliescu mi s-a parut initial ridicola, apoi mi-a fost mila de ea, insa constanta e ca ma doare sufletul pentru acea biata fetita.
Cand eram in travaliu am intrebat-o pe dr mea ce parere are. Chiar eram curioasa sa aflu opinia unui specialist. Am apucat sa vad doar ca a facut o grimasa dezaprobatoare, ca dupa aceea a inceput o contractie si subiectul a ramas ,,in aer".