Forum CopilulMeu

Barbatii astia habar nu au ce univers creaza un copil. Atunci cand vor descoperii, putini dintre ei vor avea curajul sa recunosca cat de nedrepti au fost cand un admiteau venirea pe lume a unui BB. Vezi-ti de sarcina ca nu peste mult tipm va fi la piciorele tale si ale BB-lui tau.


Uite eu am o colega care are o varsta si ea si sotul ei. Cu toate ca ar cam trebui sa se gandeasca la venirea pe lume a unui BB, sotul colegei mele tot o tine una si buna ca nu este pregatit. Aiurea !!!! o spune din comoditate si din dorinta prostesaca de a nu-si complica viata.

Este adevarat un copil iti da viata peste cap, DAR .... acesta complicatie are frumusetea ei incomparabila . Fiecare starea de agitatie a BB va fi probabil un calvar de moment pt. parinti dar va fi curand uitata cand BB-le isi va rasplati parinti chinuiti cu un zambet sau un gangurit .


Incearca sa mai vorbesti cu "incepatorul tata" , listeaza-i cele spuse de noi, nu stiu daca va reactiona bine sau rau dar ...cu siguranta aceste randuri il vor indemna la meditatie asupra subiectului.

Mai oameni buni, atunci cand ve-ti simti ca sunteti rapusi de oboseala si probleme....... aceste copil prin simpla lui prezenta va da aripi si puteri nebanuite.
Nu vorbesc prostii, ascultati-ma.

Curaj. Putere. Credinta.Respect. Intelepciune. Pasiune.
Indrazneste sa ai parte de toate darga mea.

Credinta face totul posibil; dragostea face totul usor.

"Doamne,
da-mi taria de a schimba lucrurile
ce trebuie si pot fi schimbate,
seninatatea de a accepta pe cele ce nu pot fi schimbate si, mai ales ...
intelepciunea de a le deosebi pe unele de celelalte" - Aristotel

Am recitit acum aceste cuvinte si ma gandesc ca poate vrea cineva sa exemplifice chestia cu "datul vietii peste cap". O vaga idee am eu, dar poate ma ajutati voi sa o completez. Pe mine de exemplu ma preocupa modul in care aparitia unui copil schimba relatia dintre parinti. Apare si mai mult stres, oboseala, tensiune...uneori nemultumirile rabufnesc. Alteori, lucruri despre care nici nu stiai inainte incep sa te afecteze...Cum depasiti aceste momente? Intimitatea e la pamant o vreme, banuiesc...Cum afecteaza acest lucru relatiile voastre?

Prin comunicare se poate orice! Noua postura a femeii este una foarte dificila. Ea trebuie sa fie si mama dar si sotie/iubita. Sotul simte ca ea se indeparteaza, ca cel mic ii rapeste din ceea ce era numai al sau. Femeia e cea care trebuie sa aiba grija, caci daca ea nu face nimic, sotul nu va putea sa inteleaga. Oricat ar vrea ei barbatii, nu se pot pune in locul femeilor si sa vada ce simt ele! Sfatul meu e ca mamicile sa acorde cat de putina atentie si bietilor tatici tinuti la respect. Daca barbatul care e langa voi va iubeste cu adevarat, veti fi mirate cu cat de putin se poate simti multumit, dar trebuie sa-l bagati in seama!
Cred ca nu trebuie acuzati barbatii, decat in cazurile de nesimtire crasa. E valabil si pentru perioada prenatala. Ei trebuie sa fie sprijin si inainte, dar dupa ce apare bb e mai greu. Unii se sperie, altii se inchid in ei si se departeaza, altii fac numai boacane, asta e!
Deci, mamicilor, puneti mana si vorbiti cu sotii, mangaiati-i si pe ei, acordati-le putin timp si satisfaceti-i si veti vedea ce tati buni vor deveni!

Prin comunicare se poate orice! Noua postura a femeii este una foarte dificila. Ea trebuie sa fie si mama dar si sotie/iubita. Sotul simte ca ea se indeparteaza, ca cel mic ii rapeste din ceea ce era numai al sau. Femeia e cea care trebuie sa aiba grija, caci daca ea nu face nimic, sotul nu va putea sa inteleaga. Oricat ar vrea ei barbatii, nu se pot pune in locul femeilor si sa vada ce simt ele! Sfatul meu e ca mamicile sa acorde cat de putina atentie si bietilor tatici tinuti la respect. Daca barbatul care e langa voi va iubeste cu adevarat, veti fi mirate cu cat de putin se poate simti multumit, dar trebuie sa-l bagati in seama!
Cred ca nu trebuie acuzati barbatii, decat in cazurile de nesimtire crasa. E valabil si pentru perioada prenatala. Ei trebuie sa fie sprijin si inainte, dar dupa ce apare bb e mai greu. Unii se sperie, altii se inchid in ei si se departeaza, altii fac numai boacane, asta e!
Deci, mamicilor, puneti mana si vorbiti cu sotii, mangaiati-i si pe ei, acordati-le putin timp si satisfaceti-i si veti vedea ce tati buni vor deveni!

Prin comunicare se poate orice! Noua postura a femeii este una foarte dificila. Ea trebuie sa fie si mama dar si sotie/iubita. Sotul simte ca ea se indeparteaza, ca cel mic ii rapeste din ceea ce era numai al sau. Femeia e cea care trebuie sa aiba grija, caci daca ea nu face nimic, sotul nu va putea sa inteleaga. Oricat ar vrea ei barbatii, nu se pot pune in locul femeilor si sa vada ce simt ele! Sfatul meu e ca mamicile sa acorde cat de putina atentie si bietilor tatici tinuti la respect. Daca barbatul care e langa voi va iubeste cu adevarat, veti fi mirate cu cat de putin se poate simti multumit, dar trebuie sa-l bagati in seama!
Cred ca nu trebuie acuzati barbatii, decat in cazurile de nesimtire crasa. E valabil si pentru perioada prenatala. Ei trebuie sa fie sprijin si inainte, dar dupa ce apare bb e mai greu. Unii se sperie, altii se inchid in ei si se departeaza, altii fac numai boacane, asta e!
Deci, mamicilor, puneti mana si vorbiti cu sotii, mangaiati-i si pe ei, acordati-le putin timp si satisfaceti-i si veti vedea ce tati buni vor deveni!

OK, Miti, am inteles! Chiar asa de grea de cap nu sunt! (ai postat mesajul de trei ori...sau ti-a innebunit calculatorul! ) Glumesc, stai sa vezi cand imi face mie figuri (calculatorul, nu sotul!)
Si eu cred ca un pic de tact si dovezile de tandrete pot da rezultate neasteptate in cazul barbatilor. Stii ce cred eu ca o sa fie mai greu? Sa-l implic in viata copilului! Am impresia ca o sa fiu o mamica tare posesiva si perfectionista si care vrea sa le faca pe toate singura si cum stie ea! Mama, ce incapatanata pot fi cateodata! Si stiu ca nu e bine. Nu vreau ca sotul sa se simta dat la o parte...Un lucru e sigur: o sa am nevoie de multa diplomatie si rabdare ca sa nu dau gres. Dar...poate mai invat cate ceva de la voi pana atunci...ca mai e un pic de timp

da, este adevarat ca viata ti se da peste cap odata cu venirea pe lume a bb, insa pt. scurt timp pana ce te obisnuiesti cu noul statut.
Cand s-a nascut bb am fost foarte fericiti,insa neavand nici un ajutor dupa putin timp s-a acumulat destula oboseala si stres care a creat o anumita tensiune intre noi;
Am suferit o usoara depresie insa, asa cum spunea si miti, daca exista comunicare se poate rezolva orice.Sotul meu m-a ajutat foarte mult si desi ne-a fost greu, am reusit sa trecem peste toate si abia acum, dupa 1 an de la nasterea ingerasului nostru pot spune ca totul a intrat in normal.
Insa suntem mult mai uniti si mult mai fericiti.Suntem o familie...

Am dat-o-n bara cu mesajul/mesajele anterioare! Se vede din asta ce categorica am fost! Perfectionista ERAM si eu....

Buna!
Ma tot gandesc de ceva timp la un anumit aspect si de azi dimineata tot stau si ma intreb daca merita sau nu scris aici despre asta. Dar...am dat-o de atatea ori in bara cu mesaje lungi si plicticoase incat...unul in plus ce o sa mai conteze!
Observasem eu de ceva vreme tot cu ochii pe femei insarcinate ca sunt extrem de calme, de impacate cu ele, li se citea pe chip si in comportament o liniste extraordinara! Femei pe care le stiam agitate, stresate, nervoase, fricoase, deveneau brusc un exemplu de liniste si rabdare! Nu le-am auzit niciodata sa spuna ca sunt obosite, sa se planga; dimpotriva, imi spuneau ca au o energie fantastica, se apucau de schimbari in casa, aveau chef de iesit, de cumparaturi...ce mai! Toate astea au fost o surpriza totala pentru mine!
Bun. Mi-am zis ca e normal; o fi de la hormoni + bucuria de a fi mamica. E de inteles. Acum, de cand a nascut inclusiv cea mai buna prietena a mea, ma uit cu surprindere la ea si astept sa o vad obosita, extenuata, nervoasa...Da' de unde! O intreb si imi spune ca se simte super, ca nu se plictiseste, ca nu vrea nimic altceva, ca se enerveaza dar ii trece...Iar oboseala? Noptile nedormite? Da, nu doarme prea bine, dar se simte excelent de cate ori cea mica ii zambeste sau gangureste! Ma asteptam sa simt din partea ei o incordare, o tensiune...provocate de oboseala sau de efortul de adaptare la noua pozitie. Nimic din toate astea. Parca totul a venit firesc, parca n-ar face nici un efort! E absolut incredibil! Abia asa am realizat cat de mult te schimba un copil si cat de mult inveti...Dar cred ca astea sunt lucruri care nu pot fi explicate; le poti intelege doar atunci cand le traiesti.
Aveti si alte versiuni?

Da, ai dreptate anaconti, sunt lucruri care nu pot fi explicate.Trebuie traite.
Eu nu voi putea explica niciodata ceea ce am simtit pe perioada sarcinii, acea energie fantastica pe care o simteam in ciuda a 25 kg. pe care le luasem si desi burtica mea era foarte mare(eu am numai 1,56cm), hoinaream km. intregi fara sa ma simt obosita si in fiecare zi ma trezeam cu o pofta nebuna de a face alte lucruri noi.
Am avut o sarcina foarte usoara care mi-a permis sa pot face absolut ce vreau, fara nici o restrictie din partea medicului. De cand s-a nascut micutul Eduard am invatat sa fiu mai calma, mai rabdatoare si mai iubitoare.
La mine s-au schimbat un pic lucrurile cand ne-am mutat si am avut o perioada mai dificila cu acomodarea, insa acum am revenit la starea normala de mamica constienta ca puiul ei are nevoie de ea.
cred ca o sa revin mai tarziu pt. ca bb se joaca pe tastatura si imi sterge mesajul.