Forum CopilulMeu

Salutare mamicilor si celor in devenire! Sunteti toate binecuvantate de Dumnezeu. Eu ma chinui de ceva vreme sa-mi conving sotul sa facem un copil si nu reusesc. Avem detoate si tot ce ne lipseste este un bebe frumos care sa ne faca viata si mai frumoasa. Dar el se pare ca nu se simte pregatit. Vrea mai intai sa ne luam masina.....imi zice sa mai asteptam. Pare ca vrea mai intai sa-si indeplineasca toate dorintele si abia dupa aceea sa se gandeasca la un copil. Suna destul de egoist si pe mine ma sperie asta. Pe de alta parte stiu ca majoritatea barbatilor se gandesc cu frica la un copil, dar dupa ce vine pe lume bebelusul sunt cei mai fericiti si copilul devine centrul universului lor. Voi ce parere aveti ? As vrea niste sfaturi. Poate ca nu abordez problema cum trebuie.

Sa stii ca si eu am dus ceva munca de lamurire, dar am reusit pana la urma. Eu am 28 ani si sotul 29. Problema mea, pe care el, fiind barbat nu o privea ca atare, era faptul ca nu vroiam sa fac un bebe dupa 30 de ani, de teama eventualelor complicatii. Am si rh negativ, uter retrovers. Asa ca l-am speriat si pe el, ca si eu eram speriata si doream sa ma inteleaga.
Oricum si el isi dorea un bebe, dar, cum sunt barbatii....sa luam masina, sa renovam apartamentul, sa facem aia, sau cealalta.....
Asa ca o sa le facem si dupa ce vine bebe, ca e mai important sa mearga sarcina bine si fara probleme, decat masina sau alte cele.
Trebuie sa ne inteleaga si pe noi...
Ce varsta aveti? Poate sunteti prea tineri... Cum ai incercat sa-l convingi?

Este adevarat, suntem destul de tineri. Eu am 25 si el 26. Poate ca varsta lui este prea frageda. Nu stiu. Am incercat sa-i explic ca pentru mine acum este momentul pentru un bebe pentru ca este varsta cea mai fertila, cea mai sanatoasa si cea mai propice pentru un copilas sanatos. Nu vreau sa fac copil dupa 30 de ani pentru ca riscurile cresc, fertilitatea scade, o sa fiu o mama batrana si fara rabdare (asa cum a fost mama mea care m-a nascut la 37 de ani). Si pe deasupra cine imi garanteaza ca momentul in care vom incerca sa-l concepem va fi si momentul in care chiar se va realiza acest lucru. Prietena mea a ramas insarcinata dupa 3 ani de incercari.

Spune-i foarte clar ca pt tine este foarte important sa nu ai probleme cu sarcina si ca asta ar trebui sa fie important si pt el, daca tine la tine. O colega de-a mamei mele a intrat la menopauza la putin peste 30 de ani. Organismul uman este f imprevizibil si nu seamana unul cu altul. Nu poti sti ce intervine si apoi iti pare rau ca ai amanat momentul. Apoi trebuie sa inteleaga si el ca o femei8e devine fertila de cand ii vine prima data ciclul si pe masura ce trece timpul, organismului ii "imbatraneste" aceasta functie.
Apoi trebuie sa faci tot felul de teste, stai cu emotii, poti face mai usor tensiune in sarcina, care e foarte periculoasa pt fat. O vecina, spre exemplu, are 34 de ani si abia a reusit sa tine sarcina pana la sfrasit. Acum are o fetitza, dar dupa multe tratamente si multe sarcini pierdute. Asa ca, pentru a evita unele probleme, nu e bine sa amani, pt ca nu se stie daca ramai insarcinata exact cand ti-ai propus (tu sau sotzul), sau daca sarcina va decurge bine, ceea ce e ideal.
Bineinteles ca nu e neaparat sa se intample ceva rau, sunt multe femei care nu au absolut nici o problema. Insa, daca esti casatorita, ai casa si ai posibilitatea de a-i oferi bebelusului ce are nevoie, e foarte bine.
Restul se fac si apoi.
Ai mei au incercat 5 ani pana sa ma aiba pe mine. Mama era sanatoasa, tata la fel, dar nu ramanea insarcinata. Asa ca sunt tot felul de cazuri. Si, intr-o luna sunt doar cateva zile in care poti ramane insarcinata. Nu ai toata luna la dispozitie.
Daca o iei asa, nu e niciodata momentul potrivit; mereu ai cate ceva de facut, de achizitionat...Si daca nu ramai insarcinata cand iti propui, si incerci si tot incerci, un an, doi trei, patru....incepi sa te stresezi. Si din cauza stresului poti sa nu ramai insarcinata.
Sunt multe chestii...de asta e bine sa nu amani prea mult.
Eu imi inchipui ca tu stii toate astea, dar mi-am inchipuit ca vorbesc cu sotul tau

Oricum mai ai timp, nu dispera totusi si nici sa nu te sperii. Totul are rezolvare! Bafta!
Sa-mi spui daca l-ai convins.
Arata-i poze cu bebelusi
Pupici

Draga Loriana nu ma supar ca ai o parare diferita. Ba dimpotriva ma bucur sa aflu si alte pareri poate mai experimentate decat ale mele. Spui ca la al doilea copil facut dupa 30 ai avut mai multa rabdare. Te cred. Dar este al doilea copil si ai deja experienta primului care sunt sigura ca isi spune cuvantul. Eu ma refeream la faptul ca nu as vrea sa am primul dupa 30. Cred ca mi-ar fi mult mai greu atunci. Ca sa nu mai zic ca daca vreau un al doilea, trebuie sa ma gandesc f bine si sa iau in calcul riscurile. Asa ca tot ca am de facut acum este sa duc munca de lamurire cu sotul meu si sa incercam sa facem bebele inainte de 30 de ani.
Va pup !

buna
imi pare rau ca nu sunteti pe aceeasi lungime de unda, dar, fara intentia de a te supara iti zic ca mie nu imi suna a egoism doar din partea lui. un copil e o responsabilitate mare pe care o resimte si el la fel ca si tine si trebuie sa se simta pregatit. nu e ceva cu care trebuie sa insisti pana il convingi. altfel vor aparea multe alte probleme intre voi si reprosuri si stress. si nu cred ca asta iti doresti. faptul ca isi doreste mai mult masina acum decat copil tine tot de dorinta lui de a se simti liber - inca - si eu cred ca trebuie sa ii respecti dorinta. 26 de ani nu sunt chiar multi. altfel, cand iti e lumea mai draga, te trezesti ca isi cere dreptul la libertate. plus ca, daca gandesti la rece, o masina usureaza mult lucurile cand exista si un copil mic eu cred ca ar trebui sa nu il mai presezi, sa vorbiti o vreme si de alte planuri de viitor care nu includ copilul, sa ii sugerezi in alte moduri ca iti doresti bebe, nu doar prin discutii "serioase". explica-i mai bine de ce il vrei atat de mult, spune-i cat visezi la asta, fa-l sa inteleaga ca un bebe nu inseamna sfarsitul vietii. dar nu uita sa ii amintesti ca pe bebe il faceti impreuna si va veni atunci cand amandoi o sa il doriti la fel de tare. uite, eu m-am maritat la 25 de ani si la vremea respectiva discutiile despre bebe se loveau de un zid si era un plan care tinea de viitorul indepartat. acum am 26 jumate si bebe e pe drum, dorit si asteptat de amandoi. si eu imi doream sa fiu o mama tanara, dar nu consider ca am pierdut timp, ci doar ca am castigat momente minunate alaturi de sotul meu si stiu ca atunci cand se va naste va fi langa mine, sa influntam greutatile impreuna, nu plangandu-si tineretea pierduta cu prietenii.
sfatul meu e sa ai rabdare, pana la 30 de ani mai e drum lung.
si ma gandeam sa te intreb, de cat timp sunteti casatoriti?

mult succes. si sa auzim curand ca bebe e pe drum si ca si taticul lui e mandru de asta

Multumesc foarte mult pt sfaturi. Da.....trebuie intr-adevar sa schimb abordarea.....si sa nu-l mai bat la cap. Mai mult il stresez si cu atat mai mult se gandeste la libertate, la masina si alte achizitii. Trebuie sa ma linistesc si eu si sa am rabdare. Pana la urma avem doar un an de casnicie. Poate ca sunt si eu putin egoista si ma gandesc numai la nevoile mele ca femeie....nu stiu. Dar tocmai de asta va am pe voi sa imi dati sfaturi. Merci inca o data.

Pupici!

Are dreptate cibo. Si eu m-am casatorit la 25 de ani si stateam pe atunci cu chirie. Nici nu ne gandeam sa facem un bebe sa-l chinuim. Apoi ne-am luat apartament. Apoi trebuia sa-l renovam...tot timpul aveam ceva de cumparat in el....Apoi vroiam masina...Si nu era niciodata momentul. Dar cand am constientizat ca trece timpul si mereu avem de investit cate ceva, am inceput sa-l bat la cap pe sotzul meu pt ca-mi era teama de cate probleme auzem in legatura cu prima sarcina si varsta mamei....Asa ca acum bebe e pe drum, masina nu ne-am luat inca dar e in proiect, pt ca e necesara cand ai bebe mic. Altele le-om face pe parcurs.
Si, in alta ordine de idei, venirea unui bebe te ambitioneaza sa faci mai mult, sa vrei mai mult, sa realizezi mai mult, tocmai pt a-i oferi lui bebe tot ce-i trebuie.

Si, intre noi fie vorba, pe majotitatea barbatilor (nu toti) ii sperie venirea unui bebe si responsabilitatea ce-o implica acest fapt. De asta au tendinta sa amane momentul. Iar dupa ce devin tatici, nu-i mai desparti de bebelusii lor si se mandresc peste tot cu ei!!!
Nu-i asa?

Ei, la noi a fost invers situatia. Bineinteles ca imi doaream un copil, dar nu atunci. In plus, eu m-am maritat la 30 de ani, sotul meu avea 28, deci eram deja destul de ,,batrani".
Imi aduc aminte ca ne intorceam de la munte, era prima noastra iesire impreuna (din oras, la asta ma refer). Nu eram casatoriti inca. Mi-a spus, plin de elan, ca peste un an ma vede cu copilul in burtica. Era foarte convins de asta si pe mine m-a deranjat un pic. Trebuia sa fiu si eu de acord, nu? Apoi, i-am cunoscut parintii. Chiar de la primele discutii, ne-au ,,comandat" sa facem un copil imediat dupa nunta. Si asta m-a deranjat. Pur si simplu, nu mai vedeam dorinta mea de a avea un copil, ci doar presiuni din toate partile. Nu mi se parea corect, nimeni nu ma intreba daca si ce vreau eu, mi se spunea doar ,,faci, dregi... trebuie".
Apoi, sotul meu a inteles ca un copil nu se face nici la comanda, nici pentru ca trebuie, nici pentru ca e nevoie sa intram in rand cu lumea, nici daca vrea doar el in momentul acela. Poate ca o sa fiu judecata si mi se va pune eticheta de egoista, insa am vrut mai intai sa rezolv nistre probleme care tineau de cariera. Sotul meu a inteles cat de importante erau penbtru mine si mi-a fost alaturi. Apoi... vreo 10 luni am asteptat sa raman insarcinata, pana cand s-a produs minunea. Am 34 de ani, pe Cezar l-am nascut la 33 si nu simt deloc ca as fi o mama batrana. Dimpotriva, consider ca l-am adus pe lume exact cand am fost pregatita psihic si din alte puncte de vedere. Dar asta e ce simt eu, nu fac o regula general valabila. Mai vreau un bebe si nu-mi va fi frica deloc sa-l nasc dupa 35 de ani. Cat despre rabdare... sunt multe de zis. Oricat de tanara ar fi mama, tot o doboara uneori noptile nedormite, problemele. Nu cred ca asta tine de varsta.