Mamica la 20 de ani!

[aky]

ba da, ai sarit ca arsa....tr sa citesti cu atentie ce ti-am scris ...rest' era pt cuki...

[Julia26]

Ba nu! :)) Ne jucam ba da - ba nu? Nu acum serios vb nu am sarit. Ti-am explicat de ce ... si ti-am dat dreptate ca nu dovedesc nimanui cat sunt sau nu de capabila. Nu a fost adresat mesajul SPECIAL TIe scumpo.

[maria_magda1979]

fetelor, chiar nu se merita sa va agatati una de vorbele celeilalte.acesta este intr-adevar un loc unde cauti si gasesti incurajari(aky, ori tu nu te-ai expimat cum trebuie, ori julia avand o experienta de viata mai mica decat a ta nu a interpretat cum trebuie)...cert este ca daca julia simtea nevoia unei pareri mai acide(scuza-ma aky, dar si mie mi s-a parut tot asa observatia ta) sunt convinsa ca s-ar fi dus la maica-sa.(si cred ca asta spune totul)....la orice varsta am fi, atunci cand realizam ca o sa fim mame pt prima oara suntem speriate..ori trebuie sa fii un pic nebun sa nu iti fie si un pic teama cand te gandesti la viata pe care o s-o aduci...si atunci venim intr-un astfel de loc unde cautam suport nu numai de la sot, prietena, ci chiar de la persoane care traiesc momentul in acelasi timp cu tine...

[Julia26]

Maria_Magda bine ai zis tot ce ai zis tu acolo! Da sunt si voi fii speriata pt. ca sunt constienta ca un bb-u e o mare responsabilitate. Nu mi-e frica sa imi iau aceasta sarcina (de a fii parinte) dar sunt nerabdatoare ca lucrul asta sa se intample.

Intradevar, nu e usor sa nu ai sprijint din partea mamei, si este mai usor sa comunici cu persoane care sunt in situatia ta, sau care au fost candva. Pt. ca au oarecum o experienta de viata mai mare decat mine, si stiu cum e sa treci prin momentele prin care trec eu acum. (nesiguranta, teama, nerabdare e.t.c) sunt etapele prin care toate trecem. Te gandesti oare cum o sa fie ... iti imaginezi noua viata ta.

De aceea, am cautat ( SI AM GASIT de la UNELE PERSOANE) raspunsurile la intrebarile, nedumeririle mele.

Hai sa clarificam si mica neintelegere. Nu stiu ce de ma intrebat ce ma intrebat ea acolo, cand era logic ca de asta sunt aici printre voi, la fel ca si ea. Nu? Si modul de a pune intrebarea nu a fost tocmai sa zicem frumos. Adica ma-m simtit putin ... ofensata. Dar sunt sigura ca nu a fost intentionat. [dual]

[ananda]

@ aki: majoritatea mamicilor care scriu aici o fac pentru ca au nevoie de incurajare sau de sfaturi. tu n-ai cerut niciodata incurajari aici?

imi permit sa te intreb asta pentru ca daca te uiti la topicurile mele o sa vezi ca eu n-am cerut nici sfaturi nici incurajare - pur si simplu m-am straduit sa ii ajut pe altii cat am putut. asta nu inseamna ca nu as fi avut in unele momente nevoie de cineva care sa-mi ridice moralul. din fericire pentru mine m-am obisnuit sa fac asta singura si cu destul de mult succes, dar mi-a luat multi ani pana sa invat. daca eram gravida la 20 de ani cu siguranta as fi avut nevoie de tot ajutorul din lume!


@ julia: nu cred ca aki a vrut sa te jigneasca, dar cand cineva pune intrebari neplacute pe un forum, unde nu se vad expresiile faciale, tonul vocii, etc. niste lucruri pot sa sune mai dur decat a avut intentia cel care le-a spus.

e normal sa te simti speriata/ingrijorata... toata lumea spune ce mare bucurie e sa ai un ... da, e adevarat, dar e si foarte greu, e o mare responsabilitate si cred ca la orice varsta si oricata experienta ai avea tot ai un pic de emotii...

daca-ti spune cineva ca e usor sunt minciuni binevoitoare! e foarte greu, dar asta nu inseamna ca nu o sa te descurci. totul e sa ai taria psihica si suportul material (aici nu ma refer numai la bani, o sa ai nevoie de cineva care sa te ajute la inceput). te poti descurca si fara nici un ajutor, dar nu la fel de bine si numai cu eforturi foarte mari.

cat despre relatia cu mama ta... eu am inceput sa am o relatie buna cu mama pe la 24 de ani, cand am fost suficient de matura incat sa fiu eu in stare s-o educ pe ea! uneori functioneaza, alteori nu. poate ca mama ta, atunci cand a ramas insarcinata, nu se simtea pregatita sa fie mama... ti-ai pus problema asta? poate de asta a reactionat asa dur.

o sa vezi ca atunci cand o sa ai un copil o sa te simti mai putin dependenta de parerea ei si o sa-ti fie mai usor sa discuti cu ea niste lucruri neplacute. (i-ai spus vreodata deea ce ne-ai spus noua aici despre ea? daca ai s-o faci n-o fa pe un ton de repros - incearca s-o inveti despre tine si depsre nevoile tale - persoanele egoiste empatizeaza mai greu dar nu e imposibil!)

asta nu inseamna obligatoriu ca o sa reussesti s-o schimbi, dar poate ca merita sa incerci.

ai grija de tine, bucura-te de perioada asta care trece asa de repede si mai da-ne cate o veste despre ce faci.

[maria_magda1979]

julia, n-oi fi eu mare psiholog dar si ananda a gandit acelasi lucru cum gandesc si eu despre mama ta...poate ca venirea ta pe lume a luat-o pe nepregatite la vremea respectiva si poate a considerat ca a pierdut multe atunci cand te-a avut...asta nu inseamna ca nu te iubeste ca pe ochii din cap...cred ca ii este teama...si asa cum spune ananda discutia cu ea trebuie facuta nu pe un ton superior sau de repros...oricum iti doresc multa sanatate si tie si lui
si ma bucur ca ai multa intelegere din partea sotului si a parintilor lui...

[cuki]

Julia imi cer scuze daca te-am deranjat cumva cu raspunsul meu dar nu asta a fost intentia mea......pur si simplu a fost parerea mea.....Pupici si ai grija de tine.....

[robertzica]

Julia,

eu inteleg perfect prin ce treci... sunt in EXACT aceeasi situatie cu mama. Ea nu vrea sa am bebe-ul si il influenteaza si pe tata desi eu am 28 de ani (deci nu te gandi ca reactia mamei tale este aceasta din cauza varstei) si, la fel ca si tine, sunt casatorita .

Relatia mea cu mama era proasta de multa vreme dar intotdeauna am sperat ca se va rezolva. Cand mi-a spus ca ar fi cazul sa renunt la bebe am simtit ca nu am sa mai pot vreodata sa ma inteleg cu ea. Nu stiu daca am sa o pot lasa sa il atinga vreodata pe bebe... nu pot uita ca isi doreste ca bebe-ul nostru sa nu se nasca. Nu o pot ierta pentru asta.

Toata lumea imi spune ca exagerez. Poate ca au dreptate dar eu asta simt.

Oricum, socrii mei se poarta excelent. Desi sarcina e la inceput ei se gandesc la ce hinute sa cumpere, patut, scaun de masina etc. Au fost foarte fericiti de cand au aflat de bebe. Mama a sunat-o si pe soacra mea si i-a spus cat de nemultumita este ca noi vom avea un bebe (de fapt... a facut scandal pe tema asta).

In concluzie eu, sotul meu, socrii, cumnata mea si sotul ei suntem foarte fericiti... la fel si prietenii nostrii care se lupta sa fie nasii bebe-ului. Soacra mea mi-a spus ca ea nu ma va lasa niciodata singura, ca ma va ajuta nu atat cat va putea ci atat cat voi avea eu nevoie. Acum incerc sa vad numai partea plina a paharului si sa ma bucur de fiecare secunda. Mama pierde enorm in situatia asta si... nici macar nu e constienta ca putea sa fie bine nu sa strice si mai tare relatia noastra.

Viata merge inainte si va fi bine.

Roberta

[Julia26]

Hey fetelor!

Ananda f frumos din partea ta si te admir pt. faptul ca ai ambitia de re-educa pe mama ta. Eu in schimb sunt de parere ca nu sunt in masura sa schimb pe nimeni. Daca vreau ei se schimba dupa mine sau eu dupa ei (daca merita schimbarea si daca este in bine) in general ne "modelam" unul dupa celalat.

Sa stii ananda ca era pregatita sa fie mama. Am intrebat-o si mi-a raspuns. Deci asta e felul ei de a fi. Incerc sa ma obijnuesc cu ideea ca nimeni si nimic nu o poate schimba. (DOAR EA) Schimbarea trebuie sa vina din partea ei, daca vad asta, o sa imi schimb si eu atitudinea fata de ea. Dar pana atunci, las lucrurile sa decurga de la sine, e cel mai bine. Daca ea crede ca trebuie sa "ma lasa in pace" e parerea ei si o respect. [basket]

[Julia26]

Robertzica acelesi sentimente le amsi eu ca si tine fata de mama. Ma ranit f rau. Si un lucru ca asta nu se iarta de pe " azi pe maine" .