Forum CopilulMeu

Voi aveti momente in care v-ati dori sa nu aveti copilul? Ma gandeam intr-una din serile trecute cat de mult mi-as fi dorit ca-n perioada cat am stat la mare sa fi fost doar noi doi (eu si sotul), sa mergem la concerte, sa bantuim noptile pe malul marii, sa ne plimbam noapte cu picioarele in apa, sa facem dragoste pe plaja , etc, chestii din astea. Sau uneori chiar acasa, ce-as vrea sa fie ca inainte, sa nu bazaie nimeni de 5000 de ori pe minut "mamiiiiiiii" vreau aia si aialalta...., sa putem pleca cand vrem, unde vrem, sa nu avem programul impus... Dupa care ma apuca sentimentele de vinovatie pentru gandurile astea, ma uit la copil si-mi zic: ce tampita sunt, am creat asa o minune, sa ne bucuram de ea. Dar uneori obosesti si visezi la alte vremuri...mai libere. Incerc sa-mi zic ca e firesc dar uneori asa ma simt ca o mama total denaturata. Voi patiti asa ceva? Sa fie din cauza concediului? Stateam intr-o seara pe faleza (toti trei ) si-mi doream ca in acel moment sa fiu doar eu cu sotul, sa ne uitam la mare, la valuri, sa ne "umplem" sufletul cu imaginea ei pentru inca un an....Si in mijlocul momentului meu de romantism maxim se auzea: "Mami vine pishu;"

Lili, eu am avut un moment din asta chiar acum cateva ore. Parintii mei au venit in vizita si azi dupa ce a mancat piticul l-au luat la plimbare de la 10.30 pana la 13 (cand avea Rares masa de lapte).
Pentru prima data de cand am nascut am avut un sentiment ciudat. Nu mai aveam copilul. Ma simteam independenta si prietenul meu s-a trezit si m-a intrebat "unde e" ca nu s-a trezit in scandal. Am luat micul dejun impreuna si ne-am simtit ca inainte, cand eram noi doi la o ceasca de cafea/ceai vorbind despre multe si de fapt despre nimic, dar minunat.
Cand am auzit usa de la intrare si i-am auzit vocea celui mic venind acasa credeam ca merit sa imi trag doua palme pentru cat de egoista am putut fi.

Deci crezi ca e egoism?

Eu nu cred ca este egoism. Si nici nu-i cred pe cei care afirma ca nu trec prin astfel de momente. Poate ca nici nu mai constientizeaza ca si le doresc, poate si-au bagat bine in cap ca altfel nu se poate... nu stiu.
Sa va spun si eu ceva (am ezitat multa vreme sa scriu asta, de teama ca voi fi judecata). Cand avea Cezar noua luni, am plecat doar cu sotul o saptamana la munte. Atunci treceam printr-o perioada critica a casniciei noastre si nu vedeam alta solutie decat putina detasare, cu posibilitatea de a avea timp berechet sa vorbim si sa incercam sa intelegem ce ni se intampla. Ei bine, acolo n-am vorbit deloc despre problemele noastre, dar ne-am simtit iarasi apropiati, indragostiti. Dincolo de asta insa, n-am dormit mai mult decat dorm acasa, n-am putut sa fiu pe deplin linistita, toata ziua o bateam pe mama la cap cu telefoanele. Iar in ultimele trei zile, stateam cu poza lui Cezar in mana si abia asteptam sa ajung acasa. Atunci ne-am propus sa nu mai mergem nicaieri fara el, cel putin nu perioade atat de lungi (ma rog, atunci o saptamana mi s-a parut mult).
Dar deseori mi-as dori sa plecam macar pentru o noapte doar noi doi. Nu la vreo nunta sau alta petrecere, ci undeva unde sa ne regasim pentru cateva clipe.
Deci, ca sa-i raspund lui Lili: din punctul meu de vedere, acestea sunt sentimente firesti.

Am simtit pe moment ca sunt egoista, dar nu pot sa neg ca mi-a placut momentul de singuratate in doi si mi-a placut si cand mi-am vazut pruncul intors acasa. Cred ca sunt momente si momente. Nu le poti evita, oricat ai incerca.

Am avut si eu de multe ori sentimentul acesta, la inceput ma simteam ca o mama denaturata, care isi abandoneaza copilul pt.a se simti ea bine....Acum am invatat ca am nevoie de momente de liniste pt.a nu ceda nervos. Si m-am impacat cu mine insami.

sincer sa fiu daca stau bine sa ma gindesc petrec foarte putin timp cu copilul meu,din cauza programului incarcat, de multe ori imi doresc sa stau mai mult cu ea dar nu prea reusesc.poate ar trebui sa fac ceva in sensul asta. vizavi de intrebarea ta tot ce este in exces nu e bun, cel mai bine e sa gasim modalitatea de a echilibra lucrurile eu momentan incerd sa-mi modific programul sa stau mai mult cu ele, daca reusesc am sa revin pe subiect sa-ti spun cum e :)

La mine e oboseala. Nu e genul meu sa fiu egoista.
Abia astept serile in care sotul meu pleaca cu baiatul afara si eu raman in casa singura doua-trei ore, in care dorm sau fac treaba.

Am fost plecati trei zile in departari care nu permiteau mai mult de doua telefoane zilnic, si desi ma bucuram de liniste imi era tare dor de copil si numai despre el vorbeam Dar...eram singuri, nu?
Acum urmeaza sa plecam intr-o alta minivacanta de 4 zile-abia astept-pentru odihna pe care mi-o promit de mult timp..dar e asa de greu sa il stiu acasa, fara noi...