Eram cu psihicul la pamant,uram lumea asta,barbatii in general.Am trecut prin cele mai cumplite momente prin care poate trece o femeie.
Atunci l-am cunoscut pe "el".L-am respins,dar pana la urma am devenit cei mai buni prieteni,desi am mai trecut impreuna prin niste situatii critice,m-a facut sa vad ca viata e frumoasa si merita traita.Ne-am despartit pentru ca trebuia sa ma intorc acasa(eram in vizita in acel oras).Simteam ca vom ramane impreuna cu sufletul,legati pentru eternitate.
Dar nu s-a putut.Dupa un an a venit la mine si a ramas.Alte momente critice:a murit tata.De cate ori aveam o problema grea aparea "el".Parca era trimis de D-zeu.Acesta ne-a dat un
![bebe [bebe]](./images/smilies/copil.gif)
si am ramas impreuna,nu doar cu sufletul,ci si cu trupul.
Il aveam doar pe el,impreuna la bine si la greu.Dar greul l-a dus numai el.
A trecut timpul,s-a schimbat,parca nu mai e acel om pe care l-am cunoscut,dar greul pe care l-a tot dus l-a schimbat.
De ce am ramas langa el?
Pentru ca il iubesc...
Pentru ca e cel mai bun om pe care l-am cunoscut...(asa rau cum e)
Pentru ca e tatal fetitei mele si fara el nu am mai fi o familie...
Pentru ca ce s-ar face el fara mine...
Pentru ca desi nu ne dam seama...eu sunt TOTUL pentru "el",iar "el" e TOTUL pentru mine.
Pentru ca simt ca "el" e destinul meu...