Forum CopilulMeu

Am impresia ca toti oamenii se plang de lipsa relatiilor de prietenie si m-am gandit ca e un subiect interesant de dezbatut. Toti tanjim dupa prieteni buni pe care sa ne putem baza in momentele dificile. Cand putem lega prietenii adevarate, in ce perioada a vietii? Ce cerem si ce oferim intr-o astfel de relatie? E mai dificil sa legi o relatie de prietenie atunci cand esti casatorit?

Mie mi se pare mai dificil sa-ti faci prieteni dupa o anumita varsta. Nu stiu de ce!! Poate ca eu gresesc ca incerc acum sa stabilesc aceeasi relatie de prietenie ca atunci cand eram fara sot sau copii. Inainte era mai simplu, acum parca eu nu pot sa vorbesc usor despre relatia intima dintre mine si sotul meu (cand ai prieten de abia astepti sa impartasesti prietenei cum a fost intalnirea cu prietenul tau si sa ii dai toate detaliile).
Probabil ca sunt o tipa imatura emotional si incerc iar si iar (ca un disc vechi) sa stabilesc aceeasi relatie de prietenie acum, ca atunci cand eram adolescenta. Poate e timpul sa imi dau seama ca relatiile de prietenie de acum sunt altfel decat cele din adolescenta. Adica se intampla in planul prieteniei ceea ce se intampla in planul iubirii (fata de sexul opus): iubesti altfel in adolescenta, decat mai tarziu, prima prietena adevarata nu o uiti niciodata (la fel ca pe primul iubit). Ar fi minunat daca aceasta prima prietena ar ramane prietena cu tine pentru tot restul vietii, dar daca nu se intampla asa e bine ca urmatoarele relatii de prietenie sa le stabilim pe alte baze si in nici un caz sa nu incercam ca relatia de prietenie cu alta persoana sa copieze relatia de prietenie cu acea prima prietena.
Acum insa suntem mai exigenti si poate ca trecem mai greu cu vederea greselile prietenilor nostrii, acesta fiind inca un motiv pentru care legam mai greu prietenii acum decat in adolescenta. Facultatea e iarasi un stadiu in care putem lega prietenii trainice, poate unde eu eram necasatorita in facultate si ma puteam dedica total unei prietene, adica existau cam aceleasi conditii prielnice prieteniei, la fel ca in adolescenta.

Rica sunt de acord cu tine. Prietenia de la 30 de ani nu trebuie comparata cu cea de la 14-18 chiar 20. Cum spui tu trebuie tinut cont poate si de faptul ca dupa casatorie multe lucruri se schimba. Cea mai buna prietena a mea e si ramane aceasi de cand ma stiu (locuiam in acelasi bloc). E nasa mea de nunta si nasa Ledei. Suntem departe si e oarescum mai greu de tinut o prietenie. Nu ne vedem zilnic. Ne scriem cel putin o data pe saptamana, vorbim pe yahoo, etc. dar nu e acelasi lucru. Cand ne vedem zilnic (nu eram casatorite nici una), lucram amandoua si ne povesteam de la a la z tot ce s-a intamplat la birou, ce a zis "aia", "ala". Avem timp. Cand ajungeam acasa dupa mancare primul gand era sa merg la ea sau sa o sun sa vina la mine. Eu sunt o fire sociabila, leg usor prieteni, dar aici nu pot sa spun ca am o prietena. Prefer sa scriu prietenelor de acasa. In afara de nasa mea mai am o prietena, cunoscuta in anul I de facultate cu care tot asa vorbesc pe net sau ne scriem mail-uri. E greu sa imi fac acum prieteni asa cum sunt ele. Ele ma cunosc de o viata, respectiv de 10 ani. Nu trebuie sa ma prefac si eu cunoscundu-le pe ele stiu cand au "momente" si cand e bine sa tac sau sa imi spun parerea. Acum e greu sa incep sa cunosc o persoana, sa transform o "cunostinta" intr-o prietena adevarata. Poate si eu sunt oarecum mai inchisa, mai circumspecta, dar uneori imi lipseste mult o prietena asa cum sunt ele, sa o am aici. Important e ca le am, chiar daca nu aici. Stiu ca exista telefoane, mail, net dar nu e acelasi lucru. In plus traim in tari diferite si de multe ori problemele sunt foarte diferite. Am scris micul meu roman. Concluzia: e mai usor sa legi prieteni la 18-20 de ani, sunt de acord cu tine. Ceea ce se intampla dupa 30 e "cunostina" zic eu.

Rica, eu nu cred ca esti o persoana imatura emotional.....ci o persoana cu sufletul "frumos" care tot spera sa lege prietenii si la acesta varsta. Si eu gandeam intr-un timp asa.......Nu intelegeam ce ar putea sa ma impiedice sa leg prietenii si la aceasta varsta. Dar se pare ca la acesta varsta oamenii nu mai au timp............ nici sufletesc nici fizic sa se apropie. Ce pacat!!!!!!!!!!!!

Fetelor, cred ca aveti dreptate: e greu sa-ti faci prieteni dupa 30 de ani, dar, zic eu , nu-i imposibil.
Trebuie doar sa vrei.

Oare dupa 30 de ani legam mai greu prietenii???
Oare nu este doar simplul motiv ca noi tanjim dupa prietenii dintai pe care acum ii vedem mai rar?Oare nu ne dorim ca noii prietenii de acum sa fie asemeni prietenilor nostrii de la 20 de ani,din copilarie?
Nu ne gandim ca de acei prieteni ne leaga diferite experiente placute sau neplacute,care nu au facut decat sa ne consolideze prietenia?Avem termen de comparatie...Si continuam sa comparam,nu mai avem rabdare sa cunoastem ,sa aprofundam,sa acceptam.
Si acei prieteni ne raman pe viata,fie alaturi de noi,fie amintirea lor din departari.
Si totusi dupa 30 de ani ,stapinim foarte bine arta comunicarii,putem fii inconjurati de prieteni:PRIETENI-partenerii nostrii de viata-sotii,PRIETENI-colegi de serviciu-ai tai si ai sotului,PRIETENI-cu care poti discuta probleme legate de copii,ALTII-legate de familie,PRIETENI-iti sunt vecinii sau chiar vanzatoarele,PRIETENI -sunt toti cei ce te inconjoara,nu trai din amintiri,priveste-i si poti vedea PRIETENUL!ACCEPTA-L!
Cu trecute nostalgii,LI

Mai, uite ca si eu sunt ciudata!
Pai zilele astea mi-am facut o noua prietena si cum fata este foarte, foarte, voluntara mi-a trezit niste suspiciune! Suspiciuni pe care incerc sa le alung pentru ca in rest....tipa e super! Vezi cum e omul nostru? Daca nu se implica... e prea interiorizata, deci nu ne potrivim, daca se implica....e ceva suspect, se implica prea mult!
Probabil ca ai nevoie de timp pentru a construi orice tip de relatie!
Si cu un iubit e la fel! Daca incearca sa intre in "spatiul tau privat" prea devreme (ma refer aici chiar la un simplu gest, atingere, privire...) nu iti mai trebuie! Si cu cat incearca sa dreaga lucrurile cu atat e mai nasol!

Eu nu am impresia ca imi fac mai greu prieteni acum decat mai demult. Totdeauna mi-am facut usor prieteni. Si nu fac un efort pentru asta, vine de la sine. Niciodata nu mi-am pus problema daca intram intr-o colectivitate noua ca nu o sa ma imprietenesc cu ei.

Prieteni am si eu...foarte multi! Acum am mai multi ca niciodata, numai ca astia de acum nu mai sunt ca cei de odinioara! Adica inainte aveam calitate si acum am cantitate! Parca atatea relatii ma consuma!!! Nu mai am energie, poate nici rabdare sa stau sa aprofundez toate aceste relatii! Ideea e ca te poti simti singur desi esti inconjurat de prieteni, atunci cand ai cantitate si nu calitate.
A nu se intelege ca nu sunt oameni de calitate ci ca pur si simplu nu sunt astia de acum ca prietenii din adolescenta.
Normal ca nu imi fac o prietena doar ca sa am pe cine sa f-t la cap cand am probleme, dar vreau sa fim pe aceeasi lungime de unda! Se intampla sa ma apropii de cate o posibila prietena, si...zbang! Face o chestie care ma dezamageste profund si care o transforma din "posibila cea mai buna prietena" in "doar prietena".
Si iar vin si fac analogie cu iubire intre sexe diferite! Poate de la o anumita varsta suntem mai ciufuti, mai putini flexibili. Se si zice ca daca pana la o anumita varsta nu ti-ai gasit barbat, dupa aia e mult, mult mai greu sa iti gasesti! Asa o fi si in prietenie!
Sau...ai gasit acea buna prietena dar ea se afla...in cealalta parte a tarii sau in alta tara...sau e in acelasi oras cu tine dar nu mai aveti timp ca altadata... Si asta fiindca prietenia aia pe care o dorim cu toti depinde si de proximitate.

Ai dreptate! E adevarat ca pe masura ce imbatranim devenim mai rigizi! E mult mai greu sa ne faca cineva pe plac! Prieteniile nu mai pot fi ca la 18 ani fiindca nici noi nu mai suntem ca atunci! Si trebuie sa recunoastem ca nici nu mai avem timp de prietenii de genul acelora! Mi-am lasat cea mai buna prietena in celalalt capat al tarii acum 2 ani. Vorbim le telefon,pe net.Cand ne vedem atmosfera e aceeasi ca intotdeauna insa eu sunt cu ochii pe ceas,sau daca vine ea la noi,tot timpul intrerup discutia ca mai trebuie sa fac ceva pentru Alex. Si nu suport oamenii care isi amintesc de mine doar cand au nevoie de ceva sau cand mai au ceva cu care sa se laude! Pe aceia nu-i numesc nici macar prieteni! Sunt simple cunostinte cu care ma port amabil. Dar sunt oameni in jurul meu la care tin foarte mult si chiar daca fac sau zic ceva ce in mod normal m-ar deranja,in cazul lor trec cu vederea. Eu pe acestia ii numesc prieteni adevarati pentru ca si ei fac la fel pentru mine! Imi place sa am in jurul meu prieteni fata de care nu trebuie sa-mi masor mereu cuvintele,sa stie sa guste o gluma si mai ales sa ma suporte asa cum sunt! Eu asa fac cu cei la care tin!