Forum CopilulMeu

S-au iscat diferite polemici pe tema asta, asa ca am zis ca e mai bine sa-si dea lumea cu parerea intr-un subiect separat.
Deci...cat de liberi va simtiti in cadrul cuplului ? Puteti face tot ce va trece prin cap ? E bine sa existe democratie si libertate sau trebuie o "dictatura" de tip chinezesc...cu "partid unic" care decide ce fel de libertati avem voie si ce nu ?

Cred ca e important la cat de multa libertate aspira fiecare...sunt oameni carora le dauneaza prea multa ( ca si in cazul banilor ), devin viciosi...si atunci prefera regimuri mai restrictive, chiar daca pe moment tind sa se razvrateasca, sunt altii care nu suporta nici cea mai mica ingradire ...voi cum sunteti ? Ce fel de libertati simtiti ca va sunt restrictionate in cadrul cuplului ? Credeti ca voi ingraditi in vreun fel libertatea partenerului vostru ?

Mai, acum ma simt un pic ingradita din cauza copilului dar in rest... nu am avut frustrari de genul asta decat cand mi le-am impus eu. Adica ceva de genul: firma mea merge la munte si sunt invitati si consortii nostri. Din intamplare, sotul nu a avut cum sa-si ia liber si eu am refuzat sa merg fara el. As fi putut merge, ca nu avea nimic impotriva dar... ce distractie mai era si aia?

Da, copilul poate fi o limitare a posibilitatilor noastre de a "ne face de cap" sau de a "experimenta interzisul"...se intampla si in cazul nostru de multe ori, insa e bine sa privim lucrurile si din punctul de vedere al celuilalt - in cazul asta, copilul - chiar daca in timp el devine un mic "tiran egoist" care incearca sa "profite" de parintii lui la maxim.
Cat despre auto impuneri ale unor restrictii de dragul celui de langa noi, am practicat asta de multe ori si cred ca daca fenomenul e de lunga durata sau cuplul nu este bine sudat, cei 2 pot suferi.
Daca insa ei au rabdare, gasesc o cale de comunicare iar optiunile lor se intalnesc undeva la mijloc, fericirea si satisfactia cuplului va fi maxima.

Cooorect!

Imi place sa nu fiu ingradita si tin foarte tare la libertatea mea.
Cand m-am casatorit mi-am imaginat ca nu voi mai putea face tot ce vreau eu si am tras un bocet strasnic.
Mentionez ca m-am casatorit din dragoste, adica de buna voie si nesilita de nimeni!
Cu timpul, am descoperit ca este exact invers: acasa la parinti aveam mult mai multe restrictii decat la casa mea!
Noi ne-am incurajat de-a lungul timpului sa facem toate lucrurile (bune) care ne trec prin cap si ne-am impus singuri limitele si am acceptat cu draga inima limitele partenerului...
Discutam deschis toate problemele, propunerile, ideile, chiar si cele mai nebunesti!!!
Cred ca asta e libertatea...

Cu drag,

Primrose

Ei, si eu am plans mult pt ca m-am maritat la presiunile alor mei. De parca eram doi prosti si ne-au dus de mana pana acolo, sa dam cu subsemnatul. Imi placea nemaritata pt ca stateam cu chirie si nu-mi sufla nimeni in ciorba dar... cand mi s-a intors mosul din armata... a fost un show imens ca locuim imapreuna (in concobinaj).
Dupa un timp am realizat ca ma simt bine ca "doamna".

Sincer? Ma simt libera exact atat cat imi trebuie! In general nu prea suport constrangerile de nici un fel si daca ar incerca sa mi le impuna ar fi nasol! De el, logic! Hai sa zicem ca mie mi-a prins extrem de bine prima experienta maritala!! Ar trebui sa-i multumesc individului! Genul de om care nu suporta ca tipa de langa el sa aiba o opinie, eventual mai isteata ca a lui (nu ma intrebati de ce m-am maritat cu el )! Am avut numeroase discutii pe tema asta! I-am explicat ca nu pot sa fiu blonda proasta care sta si inclina cretin din cap privind cu adoratie catre Maria sa SOTUL! Cu regret, dar am mancarici la limba si e musai sa ma exprim!
In prezent, n-am nici o ingradire serioasa! Am doar unele autoimpuse care nu ma deranjeaza! De exemplu, sotul meu e destul de gelos (oi fi eu vreo frumoasa si ma fura careva , nu-l inteleg, in fine...)! Asa ca evit sa creez situatii care l-ar punea intoarce pe dos! Ca el saracu nu zice nimic, dar il simt ca nu-i convine sa fac aia sau cealalta...Si daca lucru respectiv nu e absolut necesar pentru mine si pot trai fara el, evit sa-l fac! Daca ar incepe el sa-mi zica: Nu face aia, atunci intr-adevar am avea o problema mare!!!! Asa ca...concluzie: eu una ma simt libera! Nu vreau mai mult!

Mai Lili nu stiu ce sa zic...pentru mine ( de fapt cred ca pentru toata lumea, mai mult sau mai putin, dar ne-am obisnuit si nu mai bagam de seama ) cred ar fi frustrant sa... " il simt ca nu-i convine sa fac aia sau cealalta...", mai ales pe motiv de gelozie.

Desigur, te poti abtine ca de, ce nu face omul pentru iubitul/iubita lui...dar cred totusi ca, usor - usor, de-a lungul anilor, se acumuleaza aceste mici ingradiri autoimpuse si vor risca intr-un moment sensibil ( intr-o casnicie sunt si momente de-astea ) "sa dea pe afara" si atunci ce faci ?

Risti poate sa agravezi situatia, aducand la suprafata micile tale frustrari autoimpuse de-a lungul anilor (frustrari care poate nu au nici o legatura cu momentul in care va aflati ) si pe care partenerul de viata le credea de mult ingropate ( daca eventual stia de ele ) dandu-le complet uitarii.

Din momentul acela sunt 2 variante: ori cei 2 se instraineaza ori aceasta incercare ii apropie si ii fac sa inceapa ceea ce trebuia sa se intample de mult: sa comunice, nu numai sa vorbeasca.

De aceea eu cred ca cea mai buna solutie sta in comunicare si in discutii lungi la ore tarzii in noapte despre "ce te doare", in asa fel incat sa il faci pe cel de langa tine sa inteleaga cum sta treaba si pana la urma il aduci in starea in care nu numai ca accepta dar constata ca e ok cu ceea ce inainte ii creea acel sentiment de gelozie, sa zicem. Trebuie multa rabdare dar si deschidere pentru a discuta despre un subiect asa de perfid cum e gelozia ( in cazul tau ).

Hai ca am tinut o polologhie in toata regula...scuze daca am fost incoerent sau daca sunt " bolnav de scenarita "...daca e asa, ignorati-ma si nu ma bagati in seama !

Partial ai dreptate! Numai ca eu niciodata nu las sa se acumuleze ceva in cadrul cuplului, indiferent ca e o frustrare, o tristete sau o imensa bucurie! Vrea, nu vrea, o impart cu el! Am discutat mult si despre subiectul asta! Intelege, e convins ca am dreptate, numai ca nu e pregatit sa accepte 100% unele situatii! Asa ca(momentan) am decis sa evit sa-l fac sa treaca prin acele situatii! De ce sa fortez nota cand noua de fapt ne e bine? Probabil toate la timpul lor...

Pai asa zi, mai Lili...am crezut ca pur si simplu taci si nu zici nimic si ca la un moment dat va erupe...daca discutati e ok, chiar daca nu e pregatit, cel putin daca discuta, stie despre ce e vorba si la un moment dat, mai devreme sau mai tarziu opiniile voastre se vor unii intr-un punct comun, undeva pe la mijloc.