Forum CopilulMeu

Dupa ce l-am pierdut pe tata, multa vreme nu am vorbit despre asta! Imi era mult prea greu! Durea al naibii de tare! In plus aveam o melodie pe care nu o mai puteam asculta intrucat o ascultam in momentul in care am aflat vestea! Cand o auzeam din greseala era cumplit, izbucneam in plans indiferent unde m-as fi aflat! Legat de asta sa va spun ce m-a invatat un prieten de-al meu! Imi spunea asa: <<Gandeste-te cum e cu stirile! Auzi azi: in gara x a deraiat un tren, 500 de morti! Te ingrozesti! O Doamne, 500? Maine auzi iar o stire: In gara y ...800 de morti! Iar te ingrozesti dar parca nu cu aceeasi intensitate ca ieri! Si tot asa pana tot auzind stiri din astea, intr-o zi nici macar nu ai sa mai auzi despre cate persoane era vorba si ai sa te trezesti intreband : Despre ce gara era vorba?>> Asta a fost exemplu lui! Va spun sincer, am aplicat teoria legat de melodia cu pricina! Am ascultat-o pana mi s-a facut rau! Nu spun ca acum nu mai doare, dar parca nu mai e asa ca la inceput!
Voi ce credeti despre asta? Cum va comportati in cazul unei mari dureri? Credeti ca se estompeaza daca vorbim despre ea?
P.S. Ma iertati pentru subiectul asta trist, dar promit sa ma revansez si sa deschid altele mai vesele!

E bine sa vorbesti despre ceea ce te doare...nu e bine sa ti totul in tine.La mine se aplica si plansul....cunosc persoane care prefera sa tina in ele durerea,dar eu prefer sa dau drumul lacrimilor ,asa parca alung din durere.Cred ca cea mai crunta durere este sa-ti pierzi parintele sau copilul...eu am fost de 2 ori la un pas sa-mi pierd mama...nu vreau sa ma gandesc la momentul cand va veni vremea aceea....nu cred ca as suporta durerea.Desi stiu ca singurul motiv ptr care voi vrea sa continui viata asta,este ingerasul meu ...as renunta la viata mea sa fie el sanatos si fericit.....Eu una CRED ca cei dragi care ne-au parasit sunt inca alaturi de noi,iar amintirea clipelor frumoase traite alaturi de ei,ne dau taria sa mergem mai departe....

Da, categoric face bine sa vorbesti despre temerile si durerile tale. Stiu asta pt ca mult timp am tinut in mine lucruri grele care s-au intamplat. Nu mi-a placut niciodata sa ma vada cineva plangand da, mai ales, sa ma plang cuva. Insa, la un moment dat, am clacat. Si nu a fost deloc bine pt destul de mult timp. Asta nu inseamna ca acum am trecut in extrema cealalta. Am adaugat la curajul de a vorbi despre probleme putin umor. Ridica nu numai moralul meu ci usureaza si "povara" celui care ma asculta. Nu stiti ca un lucru in lumea asta il poti oferi fara sa te coste nimic dar care valoreaza enorm? Este zambetul! Pusi (adica va pup)

Pe mine ma doare atat de mult ca l-am pierdut pe tata incat nu pot sa plang (desi de felul meu sunt plangacioasa) si nici nu pot sa discut despre asta desi as vrea! Mi se opresc vorbele in gat si mi se pare ca nu mi-ar putea intelege nimeni cu adevarat durerea. Nici nu as putea sa o exprim prea bine in cuvinte.

Dar esti vreodata pregatit????

Stiu ca este recomandat sa ne descarcam intr-un fel sau altul, dar acum depinde de felul fiecaruia de a se exterioriza Eu, personal, ma inhib foarte mult si rareori vorbesc cu cineva despre o durere de-a mea, fie ea fizica sau psihica. Asa sint eu....
Si mie mi-a murit tatal in urma cu 9 ani si nici acum nu imi vine sa cred ca nu mai e, dar asta e [v] ...nu mi-am descarcat of-ul in nici un fel-am tinut totul in mine si tin inca.
De aceea zic ca depinde de fiecare in parte.... [v]

E bine sa te descarci cumva de durere fie prin plans, fie vorbind cu cineva in care avem incredere ca va intelege... Uneori ma ajuta sa astern pe hartie ceea ce simt, parca vad lucrurile altfel!

Sa stii ca si eu ma gandisem sa astern pe hartie gandurile mele. Un fel de jurnal, dar fara "obligatia" de a scrie in fiecare zi. Cred ca m-ar ajuta un pic. Dar nu prea stiu cu ce as putea sa incep pentru ca in capul meu se invalmasesc prea multe ganduri, senzatii confuze, regrete .......... Nu prea pot sa ma adun !

Durerile ? Exprimate, neexprimate, dor al dracului de tare. Daca incerci sa scrii, te mai alini. Oricum, este bine sa le scrii. Te mai eliberezi un pic de tensiune. In timp, recitindu-le, realizezi daca s-au estompat sau nu. Eu personal am realizat ca in timp apare o distorsiune a perceptiei de durere. Este alta durere. Remanenta. Aveam o perioada cand scriam, pe hartiute, ce ma doare. Apoi le aruncam. Cica sa alung durerea. Furia ,cu care rupeam biletelele, facea bine.