Cum va spuneam, am plecat de la babaciune.
Si unde credeti? La socri. Disperare mare pe ei. Numai ca noi mergeam si la munca si la cursuri. Dimineata plecam foarte devreme, seara ajungeam cand ei se pregateau de culcare. Vroiam sa evit orice discutie, sa nu-i aud cu reprosuri. Da de unde! La sfarsitul saptamanii era potopul. De fiecare data aveau ceva de comentat.
Sotul meu era disperat. De cand ma mutasem la ai lui nu am mai facut niciodata
. Nu vroiam sa ma trezesc cu spectatori.
I-am promis ca atunci cand vom gasi si noi un loc al nostru o vom face, pana atunci nu. Dupa doua luni, in care el a rezistat eroic, am plecat cu gazda.
Si cu pasi mici, dar siguri, am reusit sa ne mutam de la o camera la doua, apoi de la doua la trei.
Cu toate ca am stat f putin cu ei, a stiut sa-si arate coltii in permanenta. Multe m-au deranjat la ea, pentru multe i-as fi scos ochii, dar cred ca nu-i voi ierta niciodata faptul ca a sarit ca arsa cind am anuntat-o ca sunt insarcinata cu al doilea copil. A explodat, de parca eu si fiu-sau eram ologi si tb sa mai hraneasca inca o gura in plus: "La ce sa mai faci unul? Nu-ti ajunge unul. Vrei sa faci cati a facut mama-ta?" (mama era considerata de ea mai proasta, ca a dat nastere la 4 copii).
Asa as bate-o toata ziua!
Sunt rea?
ca tine!

Nu te sfii!Fiecare dinre noi cred ca a trecut prin astfel de momente si inca o sa avem in viitor. 
