Offf....sunt momente in care simt o mare lehamite de tot ce imi face si ma intreb de unde mai are creier pentru alte si alte rautati. Altadata nu mai pot, si izbucnesc in plans. Desigur ca vreau sa ii ofer liniste bebelusului meu.
Din pacate, cred ca totul s-a transformat intr-o psihoza (pentru mine). Plec la serviciu cu ideea ca ma duc intr-un mediu ostil si ajung acasa parca in cea mai frumoasa oaza a mea. Nu ca nu e placut sa iti simti casa ca o oaza, dar e neplacut sa imi doresc sa extind cele 2-3 ore pe care le mai petrec treaza acasa (pana vine ora de culcare) tot cu ideea ca si maine e o zi de munca. Sa nu intelegeti gresit, imi place sa muncesc, nu ma plang de munca propriu-zisa!
Si, apoi, a doua zi, iar o iau de la capat: nu mai vorbi la telefon (telefonul meu mobil), nu mai vorbi tare, nu mai purta tocuri ca ma enerveaza, de ce tia-i pus bluza asta pe tine, prinde-ti parul ca arati ca naiba, de ce razi, de ce esti asa de serioasa...si alte mii si mii de asertiuni.



), practicarea unui sport, anumite exercitii de respiratie, meditatia, rugaciunea etc