subiect nou???

[Iullia]

Inteleg ca la inceput a fost o ambitie, mai mult o razvratire impotriva tuturor, dar cred ca, totusi, destul de curand, ai inteles ca e omul langa care vrei sa imbatranesti.

[carlitos_pink_analis]

Asta am vrut sa evidentiez.

[Iullia]

Asta s-a si inteles.
Conteaza mai putin de unde pleci, mai mult, unde ajungi.

[monicutza]

Pai..a inceput cam asa...eu eram practic un copil..aveam doar 18 ani,ne-am cunoscut la petrecerea celei mai bune prietene a mea ,care era si verisoara cu el.El era cu 7 ani si jumatate mai mult,era copt ca zic asa,s-a indragostit,desi mai era implicat intr-o relatie...dar ea era departe de el(asta a fost norocul meu).La inceput l-am respins ,nu-mi placea ,dar la insistentele prietenei mele am acceptat sa ne intalnim,ea i-mi zicea ca merita macar o data sa ma intalnesc cu el ca nu-mi va parea rau..Si maaaaareee dreptate a avut !
Am inceput sa ne intalnim,sa ne iubim ,frumos,cu pasiune,cu nebunie,cu frica...stiti voi ce frumos e sa te iubesti pe ascuns,sa te feresti sa nu afle ai tai..
Acum dupa 11 ani...nu pot sa zic ca pasiunea e ca la inceput,dar il iubesc pentru bunatatea lui,pentru sinceritatea lui,pentru faptul ca e un domn din toate punctele de vedere.Are normal si o gramada de defecte,dar cine nu are?Eu am mai multe decat el,dar niciodata nu-mi reproseaza nimic,indiferent ce fac sau ce zic.
Nu stiu ce ar fi viata mea fara el?Dar a lui fara mine?
Nu prea ma pricep eu la cuvinte...
Daca ar fi sa o iau de la inceput,tot pe el l-as alege din muuulte,muuultee motive !

[Iullia]

Important este nu sa traiesti neaparat o pasiune continua, ci sa reusesti sa pastrezi si sa ingrijesti ceea ce ai.

[Brunhilda]

ce m-a determinat?
la inceput a fost o prietenie...
el era casatorit, avea un baietel de 7 luni si era cu moralul la pamant.
era teribil de devastat. o iubea si pe ea si pe baietel dar... din motive pe care n-are rost sa le povestesc aici (ca nu-i frumos... ) nu mai putea continua relatia cu ea.
si... am inceput sa-i fiu alaturi, am incercat sa-l sfatui cat mai bine posibil (m-am oferit chiar sa le imprumut bani pt a-si inchiria un apartament sa stea singuri, nu cu parintii unuia sau celuilalt) si... nu a iesit nimic pana la urma.
au ajuns la divort iar noi... (eu si el)... am continuat sa fim impreuna pana cand relatia a trecut pragul "prieteniei" si in final am ajuns la ce este si in ziua de azi.
Ce ma retine in continuare???
Daca l-ati cunoaste asa cum este de fapt... sigur n-ati mai intreba asa ceva.
este ceva ce-si doreste orice femeie... (si zicand asta... nu ma refer la faptul face treburi muieresti).
deh... sper ca fiecare dintrte voi sa aibe parte macar de atat cat am eu.

va pup si va doresc o primavara frumoassa!

[littleAlly]

La noi a plecat totul dintr-o excursie la munte, cu facultatea. Si, intr-o oarecare masura, din mila. El era implicat intr-un proces cu tatal sau pentru pensie alimentara, iar eu am incercat sa il sustin (moral) cat am putut. Ma rog, am mers la munte, ne-am ratacit de grup si timp de cateva ore am fost doar noi doi. Asta se intampla in primul semestru al primului an de facultate.
Am avut parte de o iubire cu nabadai, cu multe peripetii si cu multe obstacole, dar in nici o clipa nu ne-am gandit sa capitulam. Ne-am maturizat impreuna si ma bucur ca am facut-o. Sigur ca si el are defecte, dar trebuie sa recunosc ca eu am mai multe . Si ma bucur ca ma accepta asa cum sunt si ca nu incearca sa ma schimbe si mai mult ca orice sunt fericita ca n-a permis nimanui, niciodata sa se amestece in relatia noastra. Si ca sa fiu rea, cateodata, cand ne mai intalnim cu foste colege de facultate si observ cum se uita la el ma mandresc toata ca e al meu.

[Iullia]

Daca un inceput este promitator sau nu, conteaza mai putin.
Important e ceea ce vine, ceea ce-ti aduce viata si cum stim sa pastram.