Forum CopilulMeu

Cu siguranta, e ceva de condamnat, mai ales pentru femeile casatorite. Insa, asta este. Il iubesc la nebunie, indiferent ce mi se intimpla. Am avut o perioada demential de frumoasa, am trait citeva luni de vis, ca intr-o adevarata familie. Sotia era plecata, cu slabe sperante de a se mai intoarce. Ma iubea toata familia. Poate si acum. El vorbea foarte urit despre ea. Eu il corectam si, pe bune, il sustineam, spunindu-i ca, nu-i nimic, o sa se intoarca si o sa fie o familie, iar puiul lui o sa aiba mama lui alaturi. Si s-a intimplat. Mama s-a intors. Rolul de amanta nu mi-l asum. Ne mai vedem. Chipurile, ca amici. E tare trist si imi vine sa-mi iau lumea in cap si sa ma duc de unde a venit ea, dupa un an jumate de absenta!

Unde si de ce a fost ea plecata atata amar de vreme? Cine avea in acele vremuri copilul el sau ea?

Scuze,am citit in fuga si abia acum am vazut ca el avea copilul.Daca mai vrei sa ne scri...

E trist intr-adevar ce spui tu. Ea este de condamnat ca a plecat atat de mult timp. Nu te baza pe faptul ca el o vorbea de rau. Asa sunt barbatii pentru a obtine ce vor. Din moment ce el acum e cu ea inseamna ca mai inseamna ceva pentru el. Si in plus e mama copilului lui. Nu vreau sa te supar dar eu cred ca ar trebui sa te reorientezi. El avea nevoie de un umar pe care sa planga dar acum are altul. Daca chiar tu esti femeia vietii lui o sa te caute si in calitate de altceva decat amic.Multa bafta.

Ai dreptate dana_gogan,mie nu-mi plac barbatii care isi vorbesc sotiile de rau s-apoi culmea o iau de la inceput cu ele.Ce incredere iti mai poate oferi un astfel de barbat.Acum poti sa-ti dai seama ce vroia de la tine,oricum tu nu poti sa fii prietena lui si pur si simplu sa uiti ce a fost intre voi.

claudia sper ca nu ti-au parut prea dure raspunsurile noastre.M-am pus in situatia in care sotul meu m-ar insela si nu mi-a placut.Poate am fost subiectiva.Cu decurge relatia cu tipul casatorit.Promit sa nu mai fiu subiectiva

Nu m-am suparat. Insa ramin la parerea mea: infidelitatea se practica in proportie de 90 la suta. Mai devreme sau mai tirziu, tot se intimpla. Problema este ca atit femeile, cit si barbatii, mai ales cei casatoriti, nu vor sa recunoasca faptul ca au facut asa ceva sau chiar o fac. Puteti sa va suparati cu toatele, asta este. Exista chiar cupluri care accepta "triunghiul conjugal" fie din spaima de singuratate, fie din comoditate. Am intilnit situatii in care barbatul locuia 3 zile la sotie, 3 la amanta si una de unul singur, probabil meditind intens la viata lui amoroasa. Eu nu cred in casnicie si nici in fidelitate. Fireste, sunt niste vise frumoase. Insa e bine sa nu ne imbatam cu apa rece. Fara suparare.

Mie imi place cum gandesti,dar eu m-am casatorit destul de tarziu asa ca un altul nu mi-ar putea oferi mai mult decat sotul meu si viceversa.Cred ca cei care se casatoresc prea devreme,nestiind de fapt ce-i asteapta,se bat de aceasta problema numita infidelitate.Eu personal nu ma imbat cu apa rece,nu-mi prea sta in fire,dar sant persoane care din pacate...Daca m-ar insela sotul meu,mi-as incepe viata de la inceput ca doar sant atati barbati,nu vad care ar fii problema,si nu as accepta nici un compromis asa cum ai dat tu exemplu.

Ce inseamna destul de tirziu? Si felicitari daca, peste ani, asa, la vreo 45 - 50, ai avea curajul sa o iei de la inceput pe motiv ca e plina lumea de barbati. Eu n-am curajul asta.

Destul de tarziu in sensul ca nu la o varsta la care sa nu stiu despre ce inseamna o familie si responsabilitatile pe care le implica aceasta.Si de ce ma rog sa nu o iei de la inceput si la 50 de ani? Viata este ca un joc nu conteaza daca pierzi,conteaza sa vrei sa castigi din nou,indiferent de varsta.