Forum CopilulMeu

Buna ziua! Povestea mea este foarte lunga asa incat voi incerca sa fiu cat mai concisa... M-am despartit de sotul meu, cu care am o fetita de 2 ani, acum 10 luni pentru ca ajunsese intr-un moment in care considera ca eu nu merit decat "teroare" (aici fiind o alta poveste tot atat de lunga). La momentul respectiv el mi-a mai cerut o sansa, insa eu nu am mai putut sa ii dau si am preferat sa ma rup cu totul de o relatie care ma imbolnavise literalmente. De atunci si pana in momentul e fata pot sa va spun cu mana pe suflet ca am gasit iubirea vietii mele, exact asa cum mi-am dorit-o toata viata mea si cum am vistat-o, am gasit omul langa care imi doresc sa-mi petrec tot restul zilelor, un om cu care comunic, radem impreuna, langa care simt protectia de care am nevoie, ca sa nu mai povestesc de implinirea fizica totala... dar a venit un moment in care am inceput sa ma framant. De ce? Pentru ca imi vadeam copilul pasat ca o minge cand la mine cand la tatal sau, si pentru ca ma surprindeam uneori simtind o oarecare invidie pe familiile cu copii pe care le intalneam. Si atunci, am hotarat sa petrec un sejur la mare cu fetita mea si cu tatal ei, sperand sa imi limpezesc gandurile. L-am gasit pe fostul meu sot mult schimbat in bine, dorind sa fim o familie din nou, dorind sa faca eforturile de care este nevoie. Eu nu am avut puterea sa ii zic nu

toti meritam o a doua sansa,dar nu ai scris mai nimic de felul in care el s-a comportat cu tine in tot acest timp.daca mi-ai da cateva detalii as putea sa-ti dau un sfat. pentru ca ai deja un copil ,un alt barbat va trebui sa fie si un bun tata copilului tau. Vreau totusi sa iti aduc aminte ca orice barbat care iti place, la inceput iti da acest sentiment de siguranta de ocrotire dar dupa ce apar problemele,totul se cam schimba.Ai doua posibilitati,una ar fii ca daca sotul tau pe parcursul casatoriei s-a comportat foarte rau si te-a adus la capatul puterilor, sa divortezi,iar a doua ar fii aceea de a-i da inca o sansa. Cat despre celalalt poti doar sa te bucuri de el ca pana o sa-l cunosti cu adevarat o sa treaca ceva vreme.Totusi indiferent de decizia pe care ai sa o iei, sa nu uiti ca fetita ta nu trebuie sa treaca prin aceste grele momente la fel ca si tine,prin urmare protejeaz-o cum poti tu mai bine.Eu iti doresc mult curaj si putere sa treci toate astea cu bine!!!

Despre fostul meu sot pot spune ca in tot timpul asta mi-a aratat ca merita exact alegerea pe care o facusem, insa cu toate astea, ca tata nu am avut ce sa ii reprosez, fiind tot timpul alaturi de copilul lui. Cat despre celalat barbat din viata mea pot sa iti zic ca am fost colegi 5 ani de facultate si suntem impreuna efectiv de 8 luni, si ca mi-a dovedit tot timpul dragostea lui pt mine si copilul meu, ca este unul din cei mai sinceri si mai profunzi oameni pe care i-am cunoscut vreodata. Cu barbatii in general stiu si eu prea bine cum stau lucrurile, avand o experienta destul de dura, si chiar eram de parere ca toti sunt o apa si un pamant si altul mai bun nu se mai gaseste, dar uite ca viata mi-a dovedit ca nu e asa.
Framantarile mele pornesc insa tocmai datorita copilului meu pe care nu vreau sa-l fac sa sufere... dar ma gandesc ca important e sa fie armonie, ceea ce tatal ei nu stiu in ce masura poate sa o ofere...
Oricum, multumesc pt raspuns, dar cum am zis, povestea este foarte lunga si complicata si ar trebui sa umplu un site intreg cu ea, plictisindu-va

Draga Maria,
Eu sunt convinsa ca sotul tau ti-a facut intr-adevar viata imposibila daca te-ai hotarat sa divortezi. Si nu cred ca oamenii se pot schimba radical chiar daca asa spun sau chiar isi propun. Deci, mi-e teama ca te-ar face din nou sa suferi mai devreme sau mai tarziu.
Stiu ca ti-e greu si ca te macina gandul ca el este tatal copilului. Dar si copilului ii va fi mai bine cu o mamica fericita si intr-o familie in care simte dragoste.
Nu toti barbatii sunt la fel. Daca ai avut ghinion sa nimeresti un astfel de om prima data nu trebuie sa iti refuzi sansa de a fi fericita.
Este adevarat ca pe un om il cunosti in timp si ca pe masura ce stai cu el mai descoperi lucruri bune si rele. Dar crede-ma nu toti barbatii sunt asa cum spui tu ca a fost primul tau sot si tu si copilasul tau meritati cu siguranta sa aveti parte de o altfel de viata.
Te rog sa imi mai spui cum te-ai hotarat si iti tin pumnii ca alegerea ta, oricare ar fi ea, sa fie cea mai buna pentru tine si pentru copilas.

Am incercat sa stau cateva zile alaturi de sotul meu, sa petrecem ceva timp impreuna si cu fetita noastra... ce sa va spun, ea este fericita, sau o vad eu asa, el este nemultumit ca nu imi revars toata atentia asupra lui si ca ma gandesc in alte parti, iar eu, eu inchid ochii si il vad pe celalalt si simt cum mi se frange inima in mine... Inca am incercat mai mult, am cedat pana la urma insistentelor fostului meu sot ( care nu stie ce insamna "nu" la o femeie) si m-am culcat cu el... rezultatul? dezastru! Am simtit efectiv cum fiecare celula din mine se revolta... si nu mi-am putut stapani lacrimile (si am pretentia ca sunt un om puternic). Se spune ca poate in timp bla bla bla, dar cum poate timpul sa te readuca sufleteste langa o persoana cand tu te fortezi sa fii langa acea persoana impotriva dorintei sufletului tau, oare frustrarile astea nu te indeparteaza mai mult?
Ieri am hotarat sa ma lase toata lumea in pace o perioada, adica sotul meu si iubitul meu, vreau sa stau singura sa imi limpezesc mintea pentru ca simt ca nu mai suport stresul asta si nici atentia pentru copilul meu nu mai e cum ar trebui sa fie.
Eu stau si ma intreb cum oare pot altele sa tina si sot si amant si sa fie fericite?

Draga Maria,
Problema dintre tine si sotul tau este de natura sexuala,cred.Te rog sa-mi spui daca te vedeai, daca discutai cu actualul tau iubit inainte, in timpul casniciei tale despre problemele tale din cuplu,etc.Poate ca "el" te-a facut sa vezi mai clar problemele care sint intre tine si sotul tau.Ceea ce a adancit si mai tare prapastia dintre voi este si aparitia copilului care cel putin un an te-a acaparat total.Asa-i?.O problema asemanatoare am si eu,dar n-am puterea sa merg asa departe, pana la divort. Tot un copil de 2,8 luni avem si noi dar nici nu concep ca s-o las sa creasca departe de tatal ei . mai vb acum am niste treburi...

Draga Maria,
Problema dintre tine si sotul tau este de natura sexuala,cred.Te rog sa-mi spui daca te vedeai, daca discutai cu actualul tau iubit inainte, in timpul casniciei tale despre problemele tale din cuplu,etc.Poate ca "el" te-a facut sa vezi mai clar problemele care sint intre tine si sotul tau.Ceea ce a adancit si mai tare prapastia dintre voi este si aparitia copilului care cel putin un an te-a acaparat total.Asa-i?.O problema asemanatoare am si eu,dar n-am puterea sa merg asa departe, pana la divort. Tot un copil de 2,8 luni avem si noi dar nici nu concep ca s-o las sa creasca departe de tatal ei . mai vb acum am niste treburi...

Dragele mele, nu pot sa spun ca am discutat problemele mele cu actualul meu iubit, inainte de a divorta, si nici nu pot zice ca m-a influentat cu ceva in hotararile mele. Relatia cu fostul meu sot a durat 11 ani, timp in care nu ne-am inteles niciodata cum ar trebui, cu lungi perioade de despartire, iar momentele de fericire au fost atat de putine incat imi ajung degetele de la o singura mana sa le numar... Iubirea dintre noi cred ca era mai mult un sentiment reciproc de posesiune, ca si cum eram unul trofeul altuia, in momentele cand eram departe dorindu-ne unul pe celalalt iar cand eram impreuna nestiind cum sa ne facem viata mai amara... a fost ceva foarte furtunos, poate eram niste copii nebuni, dar si foarte dureros in acelas timp...
sau mai exact: el suferea cand nu era cu mine iar eu sufeream cand eram cu el!
iar violenta nu a incetat sa apara
Acum? Acum el pare schimbat, sau macar pare ca vrea sa se schimbe. Eu? Eu nu mai cred in el si de fapt imi este frica de relatia asta.
Si ce e mai rau e ca ma simt vinovata fata de copilul meu.
Oare putem disocia fericirea noastra de fericirea copiilor nostri?
Oare pentru ei nu e important sa ne vada si pe noi senini?

[green]Buna Maria cel mai important dupa parerea mea este sa fii TU fericita si asta pentru ca tu sa poti sa fii alaturi de copilul tau de-a lungul vietii lui cu tot sufletul si nu macinata de ganduri si frustrari si dorinta constanta de a fi langa altcineva in bratele altcuiva

Nu te lasa inselata de aparente. Un om nu se schimba asa de usor. E in sangele lui sa fie asa, atunci nimic nu il va schimba, chiar daca se va chinui singur. Ii trebuie mult autocontrol pentru asta. Insa trebuie sa ai grija mare cu fetita. Sentimentele ei sunt puternice, chiar si la varsta asta. Ea ce spune despre iubitul tau? Eu am avut in copilarie o experienta asemanatoare, nu am acceptat iubitul mamei mele. Problema e ca ea nu a tinut cont de parerea mea, desi aveam 13 ani. Nici cu tata nu eram de acord, caci stiam ce-i poate si lui pielea. Am trecut prin multe si am avut o adolescenta grea, dar daca nu ar fi fost toate astea, cred ca nu aveam ambitia pe care o am acum si fermitatea care ma caracterizeaza. Mai bine renunti la sot si ramai cu iubitul, dar nu legaliza nimic si nu-ti obliga copilul sa traiasca cu el in casa daca simti ca nu ii e la indemana. Daca este un om asa cum ai descris, din iubire pentru voi, va accepta ca o eventuala legalizare sa vina peste ani. Nu conteaza o bucata de hartie. Daca va vrea alti copii de la tine, se schimba situatia. Vezi insa cum reactioneaza la ce ti-am sugerat.